Produse terminate #11

Uneori îmi este foarte greu să mă despart de produsele care mi-au plăcut, așa că le las prin dulapuri până prin mucegai. Glumesc, nu prind mucegai, dar le am de mult timp. Cel mai bine articolul ăsta l-aș fi intitulat curățenie de primăvară prin dulapuri, deoarece toate produsele de care nu am reușit să mă despart anul trecut, au ajuns acum la coș.  Prin ele sunt și produsele consumate în ultima perioadă.

20160325_201526_HDR

Săpunul Balea Frozen Breeze a fost chiar foarte bun și îmi pare rău că s-a terminat. Are o culoare roșie zmeură, un miros discret a “rece”, de unde și numele, și un ambalaj atât de drăguț de îmi venea să îl mănânc crezând că e înghețată. Cel mai important –  nu usucă pielea ca altele. Nu mai știu exact prețul, dar am impresia că a fost vreo 3 sau 4 euro.

Am mai povestit pe blog despre săpunul intim Herbagen și cât de mult îmi place. De data asta am avut varianta cu extract de mușețel, care nu îmi place la fel de mult cea cu extract de panseluțe.

Crema Mary Cohr Depil Calm, ce încetinește reapariția firelor de păr, mi-a plăcut destul de mult ca miros și textură, dar nu m-a ajutat la nimic cu reapariția firelor de păr așa că nu o voi recumpăra.

Lacul fixativ Favisan mi s-a părut interesant atunci când l-am cumpărat. Un produs natural pentru fixare? Am zis wow și l-am adăugat în coș. Însă dezamăgire! E un fel de apă chioară care nu face decât să ude părul și nimic mai mult. După 2 încercări nereușite de utilizare a ajuns la coș.

20160325_201603_HDR

Dintre rimelurile ce au ajuns azi la coș 3 au fost o dezamăgire pentru mine: Sexy Pulp Yves Rocher, L’Oreal Wings și The One Oriflame. Nu mi-a plăcut nici textura, nici peria și nici rezistența. În schimb, rimelurile Laura Mercier și Estee Lauder mi-au plăcut, le-am folosit cu plăcere, dar a venit momentul să trec mai departe și să descopăr alte produse.

20160325_201652_HDR

Fondul de ten The One a avut o mare problemă încă de la campania de testare: este nuanța mediu, mult prea închisă pentru mine. L-am folosit de câteva ori, dar de atunci zace în dulap. Acum a ajuns la coș. Nu îl voi recumpăra deoarece nu are nimic special. Aceeași părere o am și despre anticearcănul The One. Deși este nuanța cea mai deschisă – e mult prea închisă pentru mine. În plus, se strânge în riduri și arată destul de rău după câteva ore.

Anticearcănul MAC a fost unul dintre produsele mele preferate și chiar expirat de mult timp tot nu m-am îndurat să îl arunc. Îl țineam acolo în dulap și mă uitam cu drag din când în când la el. Îmi pare rău că trebuie să mă despart de el.

Baza pentru ochi BareMinerals – are o textură interesantă ce adaugă rezistență fardului de pleoape. Am folosit-o cu mare plăcere pentru că este asemănătoare cu Urban Decay Potion.

Baza de machiaj L’Oreal Studio Secrets are o textură mătăsoasă care se absoarbe imediat. M-am împăcat destul de bine cu ea, dar nu am avut răbdare să o termin. Zace de ceva timp pe fundul unui sertar, așa că la coș cu ea.

20160325_201804_HDR

De la dreapta la stânga: ruj Versace V2014-C pe care l-am ținut enorm de mult timp în dulap și nu l-am folosit decât de câteva ori pentru că e prea închis; ruj Stilla culoare dominique pe care l-am terminat până la ultima picătură, așa de mult mi-a plăcut; ruj Rimmel Berry Queen pe care l-am folosit de câteva ori și nu mi-a plăcut nici ca rezistență nici ca textură; următoarele 2 sunt rujuri Makeup Geek culoarea Elegant și Lavish pe care le-am folosit cu mare plăcere și de care mă despart cu greu, fiind o perioadă destul de lungă la capitolul favorite dar numai cu Lipcote, căci altfel rezistența lasă de dorit; ruj MAC Under World cu care logic că nu m-am înțeles deloc, deoarece produsele MAC nu îmi plac în general chiar dacă sunt foarte lăudate.

20160325_201918_HDR

Rujul Yves Saint Lauren Dewy Red ar fi meritat un review separat. Mi-a plăcut enorm și câteva luni l-am folosit numai pe aceasta. Are o rezistență foarte bună și o culoare roșie, roșie, minunată. Textura este perfect echilibrată încât să fie lichidă, dar să nu curgă. Aplicatorul este sub formă de inimă și se mulează pe buze în mod natural.

20160325_202017_HDR

Primul este un fard care nu știu de unde a apărut, ce marcă și ce nuanță este. Habar nu am de când e la mine în dulap și dacă l-am folosit vreodată. Cred că am făcut doar un swatch. Rar mi se întâmplă să uit de produse chiar în asemenea fel, dar se pare că produsele banale nu merită atenție mai multă.

Bronzerul Beauty UK a fost un produs cu care am avut o relație de love/hate. Mi-a fi plăcut mai mult dacă culoarea albă nu avea atât mică în ea.

Pudra MAC a fost o pudră pe care am reușit aproape să o termin. Ceea ce înseamnă că mi-a plăcut, spre deosebire de majoritatea produselor MAC care nu au rezistență. O țin de ceva timp în sertar și tot mă întreb dacă să o arunc sau nu. Azi la coș cu ea.

20160325_202057_HDR

Crema Lancome Hydra Zen am primit-o cadou împreună cu un ruj, un rimel și un clutch pentru o comandă pe feelunique.com, fiind o mostră de 15 ml. Mi-a plăcut enorm de mult. Atât de mult încât mă bate gândul să rup iar bugetul în două și să îmi cumpăr varianta full size. Are o textură lejeră, ce intră imediat în piele. Este minunată pentru diminețile grăbite, când trebuie să aplic machiajul fără a mai aștepta după aplicarea cremei. Hidratarea este intensă și m-a ajutat mult în perioada rece.

20160325_202153_HDR

Crema Mario Badescu Ceramide Eye Gel la fel ca toate produsele Mario Bădescu pe care le am, a venit la mine promițând marea cu sarea și în esență nu m-a ajutat cu nimic. Cred că voi renunța să mai cumpăr ceva din gama Mario Bădescu. A ajuns la coș aproape întreagă.

error: Content is protected !!