Review Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate

Am comandat Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate în ianuarie deoarece îmi doream un produs pentru mâini care să fie foarte lejer. Vara nu suport deloc cremele de niciun fel. În plus chiar îmi doream să văd ce e cu acest produs.

Hand chemestry (4)

Descriere produs:
Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate se laudă că poate preveni semnele îmbătrânirii. Este creat pentru fi folosit pe mâini și pe corp. Are o formulă cu 19% complex hialuronic marin ce include 99,5% acid hialuronic pur ce oferă o hidratare incredibilă a pielii. Având în componență tremella fuciformis, o ciupercă derivativă ce formează o peliculă flexibilă peste piele, produsul oferă protecție antioxidantă și reducerea ridurilor. Concentratul de alge marine mărește producție de celule a pielii și hidratează.

Preț: aprox. 28 de lire (168 de lei), eu l-am luat cu 18 lire (108 lei) preț redus

Experiența mea:

Ingrediente:

water (aqua), propanediol, panthenol, hyaluronic acid, tremella fuciformis sporocarp extract, tamarindus indica seed gum, ahnfeltia concinna extract, glycerin, betaine, hydroxyethylcellulose, potassium sorbate, pentylene glycol, chlorphenesin, hexylene glycol, caprylyl glycol, phenoxyethano

Hand chemestry (5)
Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate vine într-un recipient cu pompiță ceea ce pentru este extraordinar. Tija de la pompiță este mai lungă decât în mod normal, astfel că am putut pune recipientul pe marginea de la perete a chiuvetei. Când vine vorba de crema de mâini, ba o pun în baie, ba în dormitor, ba o uit jos, ba în bucătărie și tot așa. Iar atunci când am nevoie de ea nu e niciodată de găsit. Astfel că produsul ăsta a venit la fix pentru mine. Trebuie să îți spun că l-am folosit pe mâini până la coate, nu și pe corp. Motivul meu a fost simplu: după duș folosesc în general lapte/cremă de corp, dar crema de mâini o uit cam întotdeauna. Așa că am rezervat Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate exclusiv pentru mâini.

Hand chemestry (6)

Am avut un pic de șoc când am scos produsul din cutie, deoarece este plin de bule de aer. Zici că e o apă minerală, nu o cremă de mâini. Deși se recomandă o fi folosit de două ori pe zi, eu l-am folosit o singură dată pe zi, seara înainte de culcare. După toaleta de seară, ultimul lucru pe care îl făceam era să apăs pompița și să aplic produsul pe mâini. Apoi mergeam la somn.

Textura Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate este atât de lejeră încât nu va crea probleme nici în cele mai călduroase zile de vară. Aplic o pompiță pe mâini și coate, apoi stau câteva secunde cu mâinile suspendate în aer până ce produsul intră în piele. Senzația este că te-ai dat cu apă, fără absolut nicio peliculă grasă. Este primul produs pe care l-am întâlnit ce nu lasă peliculă grasă nici măcar în primele secunde după aplicare. Este ca o apă ce se usucă foarte repede.

Hand chemestry (7)

Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate hidratează foarte bine pe moment. În primele secunde vei rămâne uimită de cât de moale și hidratată pare pielea, dar efectul se menține numai prin folosirea pe termen lung a produsului. Eu îl folosesc din ianuarie de când l-am luat și mai am aproximativ 1/4 din el. Pielea mâinilor și coatelor este suplă, moale, hidratată și radiantă. Indiferent ce săpun am folosit, indiferent de expunerea la frig sau soare, de când folosesc Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate eu nu mai știu ce înseamnă pielea uscată pe mâini.
Sunt atât de încântată de acest produs încât îl voi comanda din nou cu siguranță

Notă 5/5:

5 Hearts

Hand Chemistry Hyaluronic Concentrate face ceea ce promite: hidratează și reduce semnele îmbătrânirii pielii.

error: Content is protected !!