Ce au în comun acidul glicolic, Bottega Verde și pielea mea

Eu și acidul glicolic am avut tot timpul o relație de prietenie. Tenul meu se înțelege atât de bine cu el, încât nu l-am scos niciodată din rutina mea de îngrijire. Îl folosesc o dată pe săptămână sau la două săptămâni, în funcție de necesități. L-am descoperit acum mulți ani și de atunci nu am mai renunțat la el. Tenul meu este predispus la pete și coșuri, mai ales vara. Acidul glicolic face minuni și cel mai important, rezultatele rezistă cel puțin o săptămână sau chiar mai mult în perioada rece.

 

Ce este acidul glicolic?

 

Acidul glicolic face parte din gama AHA (acizi hidroxi-alfa). Această gamă mai include acid lactic, citric și alții. Sunt folosiți pentru peeling chimic. Acidul glicolic este o substanță naturală, care în stare brută este sub formă de cristale incolore, fără miros.

 

Care sunt beneficiile acidului glicolic?

 

Vei găsi acidul glicolic în multe produse cosmetice, datorită beneficiilor pe care le aduce pielii. În concentrații mai mici, poate fi utilizat și pe pielea sensibilă fără efecte secundare.

Acidul glicolic este un fel „minune” pentru piele. Fiind derivat din plante, combate afecțiuni precum Psoriazis și altele. Uniformizează culoare pielii, ajută în tratamentul acneei, previne semnele de îmbătrânire și liniile fine de expresie.

În esență, acidul glicolic este mai bun decât celelalte. Este aproape la fel de eficient ca retinolul recomandat de doctorul dermatolog (adică cel în doze mai mari decât găsim de obicei în produsele dermo-cosmetice).

Studiile au demonstrat că acidul glicolic regenerează colagenul din piele, îngroașă epiderma și derma și uniformizează culoare pielii.

Trebuie să își atrag atenție că face minuni pe zona decolteului. Așa că folosește-l fără nicio frică.

 

Ce nu poate face acidul glicolic?

 

Deși poate părea fi „sfântul Graal” pentru piele, acidul glicolic nu poate umple ridurile adânci. Acestea se pot rezolva doar prin „reumplere” și tratamente cu laser. Acidul glicolic poate netezi liniile fine și uniformiza culoare tenului, dar are limitările sale.

 

Ce produs cu acid glicolic folosesc acum?

 

Recomandarea mea este Masca Peel-Off cu acid glicolic și extract de fructe de la Bottega Verde.

Știu, m-ai tot auzit vorbind de produsele Bottega Verde, dar să știi că le laud degeaba. Chiar sunt bune și eficiente.

În general, eu nu am niciodată o relație bună cu măștile Peel-Off deoarece ba nu se uscau destul de repede (unele nici după o oră), ba se uscau prea repede și simțeam că trag 2 straturi de piele în loc de una, ba erau prea lipicioase și le aplicam cu mare greutate și tot așa.

masca pell-off bottega verde

Când am văzut Masca Peel-Off cu acid glicolic și extract de fructe de la Bottega Verde m-am gândit să o încerc, mai ales datorită experiențelor bune pe care le-am avut cu restul produselor de la Bottega Verde. Și nu îmi pare rău.

Masca se aplică extrem de simplu, fără să fie lipicioasă. După numai 15 minute a fost complet uscată. Și „piesa de rezistență”: s-a decojit uimitor de bine și repede. Tenul este uniform, strălucitor și reîmprospătat. O folosesc doar o dată pe săptămână.

Tenul este mult mai curat, fără exces de sebum și acest aspect se menține timp de o săptămână în sezonul cald și două săptămâni în sezonul rece.

error: Content is protected !!