Austria – tara mea de vis, tara mea de dor

Austria – tara mea de vis, tara mea de dor

 

 

Austria este ţara unde aş reveni mereu în vacanţă, de fapt e ţara unde m-aş muta dacă mi-aş permite. Aşa că majoritatea vacanţelor mele au ca destinaţie Austria, pentru că vreau să descopăr cât mai multe dintre splendorile acesteia. Acum câtva ani am fost într-un sejur la Salzburg, printr-o agenţie de turism. Până acum orice vacanţă o făcusem pe cont propriu alegând destinaţii turistice în Europa, deoarece îmi place să merg să mă relaxez în civilizaţie, şi tot timpul voi alege destinaţii externe în defavoarea unor sejururi în România, şi voi alege tot timpul vacanţa la munte în detrimentul unei vacanţe la mare. Prefer aerul curat şi liniştea în locul aglomeraţiei şi gălăgiei. Ei, îmi place şi marea, dar mai mult de 2-3 zile maxim de stat într-o staţiune de la mare nu rezist. Mă bălăcesc de câteva ori şi cam asta e toată distracţia. Destul de ciudat totuşi, îmi doresc să merg într-o croazieră, dar nu una foarte lungă, ci una de câteva zile măcar ca experienţă nouă.
Dar să revin la ceea ce doream să vă povestesc. Am crezut că dacă merg la o agenţie de turism voi avea parte de ceva inedit, dar am avut de o experienţă ciudată. Am ales o agenţie la întâmplare (probabil că asta a fost şi greşeala mea, trebuie să mă fi documentat înainte) şi am intrat cerând să văd ofertele pentru Austria şi unde ne-ar putea recomanda doamna agent de turism să vizităm în Austria, iar doamna s-a uitat cu un aer foarte superior la mine şi mi-a zis:
          Viena este superbă. Acolo ar trebui să mergeţi.
        În Viena am fost în city break anul trecut. Într-adevăr este minunată, dar aş vrea altă destinaţie totuşi că de asta am trecut pe la dvs., să îmi recomandaţi ceva la care eu m-aş fi gândit.
Cred că dacă îmi doream ceva atât de evident aş fi putut să mă duc şi eu la Viena până la urmă. M-aş fi aşteptat ca un agent de turism să accepte provocarea mea de a-mi face o recomandare mult mai puţin evidentă decât să vizitez Viena. Oricum, după ce s-a liniştit în privinţa faptului că suntem puşi la punct cu oraşul Viena, ne-a recomandat să mergem la Salzburg şi nu am regretat nicio clipă că am urmat recomandarea de a merge acolo. Dar, la hotel iar am trecut prin emoţii. La cazare mi s-a cerut cardul bancar în cazul în care agenţia nu plăteşte. Mi-a picat faţa deoarece noi dădusem deja banii pe cazare către agenţie, iar dacă aceasta nu plătea urma ca noi să suportăm costurile încă o dată, iar când reveneam în ţară să ne fi recuperat banii cum am fi putut.
Trecând şi peste acest aspect, pentru că nu vroiam să îmi stric vacanţa, am stat la Salzburg 4 zile în care am colindat şi descoperit oraşul în toată splendoarea sa, cu castele, pietonale, case vechi şi unghere care mai de care mai minunate. În plus, zonele aşa zis rurale din jurul oraşului sunt alcătuite din nişte mini-sate cu adevărat pitoreşti. Uimitor pentru un român, totul era la vedere, deschis şi fără griji, cu toate că în satul pe care l-am vizitat noi părea să nu existe ţipenie de om. Unde or fi fost toţi este un mister pentru mine până în ziua de azi. Singurul regret pe care îl am din vacanţa asta este că am ales să ne cazam la un hotel de 4 stele din oraş, când am fi putut să stăm la o pensiune minunată, plină cu flori, dintr-un sătuc din aproprierea oraşului, şi asta este iarăşi vina agenţiei de turism, noi nu aveam de unde să ştim că există şi această posibilitate şi ar fi fost drăguţ să ne recomande şi aşa ceva.
Vă ataşez câteva poze ca să vă faceţi o idee despre câte minunăţii poate ascunde un oraş şi cum arată satele din Austria.

 

 

 

 Acestea  sunt din oraş, Salzburg

 

 

 

Iar acestea sunt din sătuc, să vă faceţi o idee cum arată o pensiune acolo
Oricum cam asta mi-a fost învăţătura de minte cu agenţiile de turism puţin cam nepregătite. Vacanţa pe cont propriu aduce într-adevăr un stres în plus, dar măcar dacă faceţi o alegere proastă este alegerea voastră. O agenţie de turism ar trebui să fie până la urmă un partener de încredere, iar un astfel de partener ce poate fi recomandat cu încredere este CND Turism, oferta acestora poate fi consultată aici.
Până la urmă voi ce preferaţi: vacantele pe cont propriu sau prin agenţie? Mi-ar plăcea să aflu părerile voastre la secţiunea de comentarii.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014
 

Garnier Express 2 in 1 Eye Make-Up Remover si Garmier Micellar Cleansing Water

Garnier Express 2 in 1 Eye Make-Up Remover si Garmier Micellar Cleansing Water

Vă spuneam că nu mă prea mă împac bine cu produsele Garnier, dar cititând atâtea lucruri bune despre demachiantele lor, bineînţeles că nu am rezistat şi am cumpărat.

Scuzaţi calitatea pozei, e făcută cu telefonul
Aşa, am cumpărat Garnier – Express 2 in 1 Eye Make-Up Remover. Până acum foloseam L’Oreal Gentle Eyes and Lips Make-up Remover, special pentru machiajul waterproof şi cel foarte rezistent. Nu ştiu dacă v-am spun, dar nu îmi place să port multe produse de machiaj în geantă şi nici nu prea obişnuiesc să retuşez machiajul pe parcursul unei zile, aşa că sunt fan produse de machiaj rezistente, care să stea la locul lor măcar 8-10 ore, dacă nu 12 ore.
Revenind, între cele două nu am descoperit nicio diferenţă notabilă în termeni de calitate. Se descurcă bine cu rimelul rezistent la apă, se descurcă ok cu fardurile rezistente, dar când vine vorba de rujul meu Nouba Millebaci trebuie să insist un pic mai mult. Nu se duce de prima dată cu niciunul dintre cele două. Singura diferenţă între cele două e preţul, Garnier Express costă 16 lei şi L’Oreal Gentle costă 25 de lei.
 

 

Bineînţeles am cumpărat şi mult lăudată loţiune micelară de la Garnier. Până acum foloseam, ca tot omul, loţiunea micelară de la Bioderma. Iarăşi absolut nicio diferenţă notabilă între cele două. Mi se par la fel de bune în termeni de calitate. Iarăşi, singura diferenţă este preţul: Bioderma de 400 de ml în jur de 60 de lei (cu puţin noroc), iar Garnier de 400 de ml vreo 20 de lei (nu mai stiu exact dacă 20 sau 25 de lei). La jumătate de preţ pentru acelaşi gramaj şi aceeaşi calitate.
Astfel: bun venit loţiune micelară Garnier în viaţa mea, la revedere loţiune micelară Bioderma.

Tu cum te mentii in forma?

Tu cum te mentii in forma?

 

 

A te menţine în formă în zilele noastre este o provocare destul de mare. S-au dus zilele când se muncea în aer liber şi în care se făcea mişcare. Acum, mulţi dintre noi, intră dimineaţa în cuştile de beton şi metal numite pompos birouri şi stau pe un scaun în faţa unui calculator câte 8 ore pe zi, dacă suntem norocoşi, sau mai mult, după cum vin proiectele şi cât ni se dă de lucru. Mâncăm pe grabă, unii în faţa aceluiași calculator şi pe acelaşi scaun, meniuri de la fast-food pline de calorii, eventual mai şi ronţăim inconştient câte o bombonică sau un batonaş cu ciocolată, şi adăugăm alte şi alte calorii pe care le acumulăm şi le tot acumulăm şi acestea se transformă în colăcei, grăsime pe şolduri, picioare, braţe. 

 

Cu toate acestea există un moment în viaţă când trebuie să spunem: stop, trebuie să fac ceva. Trebuie să mă gândesc întâi la sănătatea mea. Dar ce să fac? O dietă e greu de ţinut, sport am aşa o lene şi tocmai atunci mă apucă somnul… of! Dar, de acum gata, s-a terminat cu dietele greu de pus în practică şi cu exerciţiile istovitoare pentru că există Lemosilhouette: modul de a pierde rapid în greutate cu ajutorul extractului de lămâie. 

 

Cred că încă ne aducem aminte reclama celor de la ZappMobile cu grupul manechinelor care beau doar apă plată cu lămâie, nu? Ei bine, reclama chiar era bazată pe studii reale deoarece lămâia ajută la echilibrarea şi normalizarea asimilării nutrienţilor şi are un rol important în eliminarea toxinelor. Exact pe acest concept se bazează şi Lemosilhouette, ce are în compoziţie lămâie verde, portocal amărui, ananas, aloe vera, guarana (plantă agăţătoare din familia arţarului cunoscută pentru proprietăţile sale de stimulare, având de două ori mai multă cofeină decât boabele de cafea) şi l’arginină (un aminoacid ce stimulează metabolismul energetic), adică ingredient 100% naturale, avizate de Institutul de Bioresurse Alimentare. 
 

 

În plus, Lemosilhouette vine cu un concept interesant de satisfacţie a clientului: toate comenzile beneficiază de o garanţie de satisfacţie de 100%, în termen de 30 de zile de la achiziţie, contravaloarea produselor fiind înapoiată clientului fără întrebări chiar şi în cazul în care acesta returnează recipientul gol.
Articol scris pentru Super SpringBlog 2014

Luna preventiei pentru femei

Luna preventiei pentru femei

 

 

Chiar dacă teoretic se referă numai la ziua de 8 martie, această lună a mărţişorului este o lună dedicată nouă femeilor. De aceea cred că este normal ca tocmai în această lună să tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte sănătatea noastră. Ştiu că este un subiect mai aparte, dar cancerul nu iartă pe nimeni şi depistat în faze incipiente poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Un control medical este foarte important, mai ales pentru diagnosticare precoce a cancerului de coluterin şi sân, boală nemiloasă, care, conform statisticilor, omoară zilnic 6 românce.
Astfel, Centrul Medical de ExcelenţăRenaşterea are o ofertă specială pentru luna martie: Testul Babeş – Papanicolau – GRATUIT (cu bilet de trimitere CASMB) şi Mamografie digitală la 100 de lei.
Centrul Medical de Excelenţă Renaşterea a fost deschis în 2012 şi are o structură de 8 cabinete medicale pentru următoarele tipuri de investigaţii medicale:
          mamografie digitală
          consultaţii clinice de sân
          consultaţii clinice ginecologice
          recoltări Teste Babeş Papanicolau
          secreţie vaginală•
          testare HPV
          ecografii transvaginale
          ecografii de sân
          colposcopii
          anatomie patologica, citologie si imunohistochimie (investigaţii de laborator).
Pagina 130 din 142« Prima...102030...128129130131132...140...Ultima »
error: Content is protected !!