Casa dulce casa

Casa dulce casa
Probabil că vă aşteptaţi să vă scriu despre o locuinţă şi da chiar despre asta voi scrie, numai că despre una virtuală. Aşa cum pentru fiecare dintre noi este destul de important să avem un loc numai al nostru pe care îl numim casă, de ce nu ar fi important şi pentru blog să aibă casa lui, adică un domeniu propriu. Până la urmă aşa ar avea şi blogul casa lui şi nu ar mai sta pe la alţii pe acasă. DAR, oare e momentul acum? Asta ar fi întrebarea de bază tot timpul: oare blogul este destul de matur pentru a avea casa lui? Va reuşi să se descurce şi să gospodărească singur?
Şi dacă am trece peste aceste îndoieli apar şi alte întrebări: de unde să cumpăr un domeniu? Răspunsul la întrebarea asta ar fi relativ simplu: de la orice companie care oferă spre vânzare domenii, dar cel mai bine ar fi să cumpăraţi domeniul de la o companie serioasă. Eventual vedeţi cât de repede merge site-ul lor, căci următoarea întrebare va fi: de unde să cumpăr serviciile de găzduire? În general, companiile care oferă servicii de cumpărare domenii web, oferă şi servicii de găzduire.

 

Cam la atât se rezumă cunoştinţele mele tehnice despre domeniul de internet şi găzduire. Poate de aceea îmi este şi foarte frică să fac pasul spre un domeniu propriu. Pe platforma gratuită am totul mur în gură. Vrei să pui un banner, uite pune textul HTML aici. Vrei să pui o legătură, uite pictograma aici, şi tot aşa mai departe. Adică nimic nu necesită cunoștințe tehnice IT avansate. Orice începător se poate descurca cât de cât. Dar, pentru lucruri complicate există oameni care se pricep, până la urmă se poate apela la o persoană care se pricepe. Sau aş putea foarte bine să mă pun cu burta pe învăţat şi să îmi îmbogăţesc bagajul de cunoştinţe. Lucrurile sunt mult mai simple cânt ştii ce faci şi, logic, durează mai puţin timp.
Ce ziceţi să fac pasul ăsta important sau nu?
PS: Webhost oferă cel mai mic preţ pentru înregistrarea domeniilor .ro: 25 de euro pentru domeniile comandate împreună cu un pachet de găzduire. În general, din ce am mai văzut eu online, un domeniu .ro costă 36 de euro.

Masuta de machiaj perfecta

Masuta de machiaj perfecta
De câteva zile m-a apucat aşa o jale de care nu reuşesc să scap. Caut în disperare o măsuţă de machiaj şi cu toate că oferte sunt din abundenţă, nu s-a inventat masa de machiaj pentru mine. Aşa că vreau să vă povestesc cum ar fi măsuţa de machiaj perfectă pentru mine.
Prima cerinţă: să aibă un design modern.
Deşi mobilierul “vintage” este foarte apreciat, patina timpului fiind obligatorie aproape pentru orice casă care se vrea elegantă, eu nu mă dau în vânt după aşa ceva. Îmi place “modern” de la mobilier până la aparatură. Aş putea spune că îmi place chiar designul futurist şi musai trebuie să aibă cadru de metal. Apoi, coloristica este iar o cerinţă obligatorie. Să nu văd verde pal. Îmi aduce aminte de dulapul bunicii. Aş prefera un gri, maro, negru, alb. Bine, nici roşu nu m-ar deranja.
A doua cerinţă: oglindă cu iluminare
Aş vrea ca măsuţa mea să aibă o oglindă mare, dar nu orice oglindă. Ci una inteligentă, care să ştie când trebuie să mărească şi când nu. Adică eu vreau o oglindă care să ştie cum să afişeze imaginea reflectată. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, aş prefera un monitor mare, cu o cameră super-performantă încorporată şi eu doar să apăs pe un buton tactil şi imaginea să se mărească sau să se micşoreze, după cum consider eu că este necesar. Oare Intel de ce nu s-a gândit la aşa ceva, că tot sunt ei cei mai cei. Până la urmă dacă vorbim de o oglindă monitor, ar putea foarte bine să fie un mini-calculator care să aibă reţele de socializare şi e-mail. Aşa, mai punem un pic de fard pe ochi, mai dăm un “like”, mai punem un comentariu. Dacă ar face şi poze şi videoclipuri, ne-ar simplifica viaţa la maxim. De la măsuţă le-am putea încărca direct pe reţelele de socializare sau pe youtube. Eventual am putea adăuga şi câteva programe de editare foto/video.
A treia cerinţă: rafturi inteligente
Ce ar înseamna asta după mintea mea? Mi-ar plăcea, de exemplu la un sertar, să aibă în partea inferioară un suport care să se modeleze după produsele pe care le pun în el. Dacă pun o sticlă cu ojă, să ia forma sticluţei, dacă pun un parfum să ia forma acestuia. Astfel, în momentul în care folosesc sertarul nu se mai întâmplă dezastre şi totul rămâne într-o ordine perfectă. Dar, unde să găsesc eu oferte cu un astfel de sertar, dacă aşa ceva încă nu s-a inventat? Nici măcar nu cred că aş găsi o imagine, să puteţi să vedeţi aici ce şi cum m-am gândit eu că ar trebuit să fie.
A patra cerinţă: să se modeleze spaţiului
Mi-ar plăcea să fie mic, cât să încapă în spaţiul desemnat, dar şi mare încât să am loc pentru toate produsele cosmetice şi de machiaj pe care le am. Adică, ar putea foarte bine să fie extensibil. Hai că aici chiar nu cer atât de mult până la urmă, faţă de SF-urile pe care le-am povestit mai sus. Dulăpioarele ar putea să fie pliabile şi extensibile, cu mult spaţiu interior. Obligatoriu trebuie să aibă rafturi pentru parfumuri, oje, produse cosmetice, produse de machiaj, suport pentru pensule, instrumentele de manichiură etc. Şi mi-ar plăcea foarte mult dacă mi-ar intui gândurile şi, în primul sertar, aş găsi exact produsului de care am nevoie, chiar dacă nu l-am pus de fapt acolo.
Cam asta ar fi, nu cer multe nu? Eu una nu aş vrea să îmi imaginez, dacă s-ar inventa până la urmă aşa ceva, cam care ar fi preţul.
Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015

To team or to build?

Îmi plac întâlnirile între colegii de serviciu, numite pompos “team-building” cam tot atât cât îi place unui câine să lingă sare şi asta din cauza unor astfel de ocazii cam nefericite. Acum câţiva ani lucram la o firmă ce avea o filială şi în Bucureşti. Logic că la team-building au venit şi colegii de la Bucureşti, cu care oricum nu ne înţelegeam nici la telefon, iar faţă în faţă a fost un dezastru. Nu am nimic cu bucureştenii, nu săriţi de şapte metri în sus. A fost doar o întâmplare că persoanele pe care nu le suportam din firmă erau fix cei de la Bucureşti. Şi staţi liniştiţi, nici ei nu ne suportau pe noi moldovenii. A fost o minune că nu ne-am scos ochii unii la alţii în weekendul acela. Şi am început să evit pe cât posibil astfel de întâlniri. Nu prea înţeleg de ce, după ce că petreci mai bine de opt ore în fiecare zi cu aceleaşi persoane, ai vrea să mai petreci şi weekendurile tot cu ei. Excludem cazul în care vorbim de o firmă mică unde toţi colegii sunt prieteni. Acesta e cazul ideal. Eu mă refer la firmele mari, cu mult personal, unde nu se poate să placi pe toată lumea şi toţi să te placă pe tine.

 

 

Dar, acum ca să nu fiu rea de tot, am avut parte şi de un team-building la Braşov de care îmi aduc aminte cu drag. De fapt e singurul eveniment de acest fel de care îmi aduc aminte cu drag. Lucram în asigurări şi am participat la un curs timp de o săptămână. Probabil locaţia a fost cea care a contribuit la atmosferă sau poate faptul că majoritatea participanţilor nu se cunoşteau între ei şi nu a fost destul timp să se creeze animozităţi, dar toată perioada m-am simţit în largul meu, lucru ciudat pentru mine. Am avut cazare la Braşov, asigurată de firmă, că doar m-am dus acolo în interesul firmei, într-o locaţie minunată şi îmi pare rău că a trecut prea mult timp ca să îmi aduc aminte cum se numea. Ziua participam la cursurile organizate de firmă şi după-amiaza şi seara luam parte la tot felul de activităţi şi serbări.

 

 

Când am ajuns în prima seară, obosiţi şi terminaţi după şase ore de mers cu maşina, ne-am cazat şi după aia am mers în sala de mese să luăm cina. Pe masă era nişte pâine, slănină şi ceapă. Am ajuns printre primii, eu şi încă trei colegi care au mers cu mine, şi ne-am pus pe mâncat tot ce am găsit pe masă. Nu mănânc slănină de obicei, dar aceea a fost minunată, la ce foame aveam. Chiar ne gândeam cu groază că asta ne vor da ne mâncare toată săptămâna… dar după ce s-a umplut sala de mese a început să vină şi mâncarea: ciorbă, felul doi, desert. Dar cine mai putea mânca după ce ne-am ghiftuit cu slănină şi ceapă?

 

Tot atunci am avut ocazia să vizitez şi Castelul Bran, o minune care te lasă fără cuvinte. Apoi am avut o tentativă să mergem până la Cheile Grădişte, dar am aflat că totul era închis pe vremea aceea. Am avut parte de seară oierilor, cu muzică, dans şi feluri de mâncare bazate pe carne de oaie. Am mers pentru prima dată cu ATV-ul şi am văzut câţiva cerbi şi căprioare în pădure. Probabil că organizatorii s-au străduit, din dorinţa evenimentelor perfecte, pentru că săptămâna aceea chiar a îmbinat utilul cu plăcutul.

Voi cum vedeţi team-buildingul, cu ochi buni sau nu prea?

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015

Sosete, sosete, sosete

Sosete, sosete, sosete
Am ajuns la concluzia că e greu să fii bărbat, mai ales dacă trăieşti într-o familie fără imaginaţie. Femeile se aşteaptă de la tine să le faci cadoul ideal, să te chinui să le ghiceşti gândurile şi când vine ziua ta… dezamăgire: primeşti şosete. Şi poate prima dată te bucuri, că poate aveai nevoie sau poate zici că e o întâmplare. Dar când primeşti an după an numai şosete, ţi se cam acreşte. Până la urmă câte şosete poate aveam un om, de câte şosete poate avea nevoie? Primeşti şosete de la soţie, de la fiică, de la mamă, de la soacră şi începi să te simţi îngropat în şosete. Visezi numai şosete. Îţi dai seama că eşti apreciat de cei din jur după şosete: mai groase, mai colorate, flauşate, de iarnă. Dacă primeşti şosete subţiri, de vară, începi să te gândeşti dacă nu cumva ai făcut ceva, dacă nu cumva le-ai supărat cu ceva. Deşi ar trebui să te bucuri că e ziua ta, îţi aduci aminte cu amărăciune că iar ai să primeşti şosete. Şi zâmbeşti frumos, pari chiar surprins, căci de-a lungul anilor ai învăţat să zâmbeşti la comandă la vederea şosetelor, mulţumeşti şi iar zâmbeşti: vai, şosete, ce cadou neaşteptat!
Şi poate soţul/tatăl/fiul/ginerele mai înţelege că primeşte şosete şi doar şosete, dar când vine vorba de un partener de afaceri în faţa căruia nu te poţi prezenta cu celebrele şosete, ce faci? Soluţia mea: intri pe net, accesezi google şi scrii “cadouri pentru bărbaţi” şi vezi ce poţi să afli. Dacă prima legătură este despre şosete, efectiv ai îmbulinat-o. Dar, nu s-a întâmplat aşa şi m-am pus pe răsfoit paginile de căutare. Când am ajuns la myman.ro m-am oprit. Şi acolo am găsit o mulţime de idei pentru coduri, aşa că am uitat complet că doream un cadou corporate şi m-am uitat să văd ce mi-ar plăcea mie.

Acest magazin de cadouri m-a făcut să cred că am dezamăgit degeaba cumpărând şosete o viaţă întreagă. Puteam să găsesc aici ceva potrivit fără prea mult efort. De exemplu aş fi putut să cumpăr pentru mine setul cu pană şi călimară de mai sus. Îmi place la nebunie şi ar sta foarte bine la mine pe birou. Ah, uitasem, era vorba de un cadou pentru el şi nu pentru mine. Dar măcar să îi fac o aluzie, poate anul ăsta eu primesc setul din poză şi el nu mai primeşte şosete. Orice se poate întâmpla, nu?

 

Chiar am observat un cadou deosebit pentru Domnul K: reproducerea unei maşini de curse din anii 40-50, realizată din aluminiu, cu roţi de cauciuc şi… şi…. scaune din piele. Ziceţi şi voi, pot cere ceva mai mult? Să nu ziceţi ABS că nu era aşa ceva în anii 40. Dar deja eu întrevăd o problemă, ca la mai toate cadourile decorative pe care aş putea să i le cumpăr: o  îmi ceară să îi cumpăr maşina reală şi nu doar o replică. Aşa că nu mai bine îi cumpăr şosete? Măcar la alea nu îmi poate cere şi varianta în mărime naturală.
Voi ce cadou aţi cumpărat pentru bărbatul special din viaţa voastră?

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015

Page 10 of 30« First...89101112...2030...Last »
error: Content is protected !!