Sosete, sosete, sosete

Sosete, sosete, sosete
Am ajuns la concluzia că e greu să fii bărbat, mai ales dacă trăieşti într-o familie fără imaginaţie. Femeile se aşteaptă de la tine să le faci cadoul ideal, să te chinui să le ghiceşti gândurile şi când vine ziua ta… dezamăgire: primeşti şosete. Şi poate prima dată te bucuri, că poate aveai nevoie sau poate zici că e o întâmplare. Dar când primeşti an după an numai şosete, ţi se cam acreşte. Până la urmă câte şosete poate aveam un om, de câte şosete poate avea nevoie? Primeşti şosete de la soţie, de la fiică, de la mamă, de la soacră şi începi să te simţi îngropat în şosete. Visezi numai şosete. Îţi dai seama că eşti apreciat de cei din jur după şosete: mai groase, mai colorate, flauşate, de iarnă. Dacă primeşti şosete subţiri, de vară, începi să te gândeşti dacă nu cumva ai făcut ceva, dacă nu cumva le-ai supărat cu ceva. Deşi ar trebui să te bucuri că e ziua ta, îţi aduci aminte cu amărăciune că iar ai să primeşti şosete. Şi zâmbeşti frumos, pari chiar surprins, căci de-a lungul anilor ai învăţat să zâmbeşti la comandă la vederea şosetelor, mulţumeşti şi iar zâmbeşti: vai, şosete, ce cadou neaşteptat!
Şi poate soţul/tatăl/fiul/ginerele mai înţelege că primeşte şosete şi doar şosete, dar când vine vorba de un partener de afaceri în faţa căruia nu te poţi prezenta cu celebrele şosete, ce faci? Soluţia mea: intri pe net, accesezi google şi scrii “cadouri pentru bărbaţi” şi vezi ce poţi să afli. Dacă prima legătură este despre şosete, efectiv ai îmbulinat-o. Dar, nu s-a întâmplat aşa şi m-am pus pe răsfoit paginile de căutare. Când am ajuns la myman.ro m-am oprit. Şi acolo am găsit o mulţime de idei pentru coduri, aşa că am uitat complet că doream un cadou corporate şi m-am uitat să văd ce mi-ar plăcea mie.

Acest magazin de cadouri m-a făcut să cred că am dezamăgit degeaba cumpărând şosete o viaţă întreagă. Puteam să găsesc aici ceva potrivit fără prea mult efort. De exemplu aş fi putut să cumpăr pentru mine setul cu pană şi călimară de mai sus. Îmi place la nebunie şi ar sta foarte bine la mine pe birou. Ah, uitasem, era vorba de un cadou pentru el şi nu pentru mine. Dar măcar să îi fac o aluzie, poate anul ăsta eu primesc setul din poză şi el nu mai primeşte şosete. Orice se poate întâmpla, nu?

 

Chiar am observat un cadou deosebit pentru Domnul K: reproducerea unei maşini de curse din anii 40-50, realizată din aluminiu, cu roţi de cauciuc şi… şi…. scaune din piele. Ziceţi şi voi, pot cere ceva mai mult? Să nu ziceţi ABS că nu era aşa ceva în anii 40. Dar deja eu întrevăd o problemă, ca la mai toate cadourile decorative pe care aş putea să i le cumpăr: o  îmi ceară să îi cumpăr maşina reală şi nu doar o replică. Aşa că nu mai bine îi cumpăr şosete? Măcar la alea nu îmi poate cere şi varianta în mărime naturală.
Voi ce cadou aţi cumpărat pentru bărbatul special din viaţa voastră?

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015

Circulati… circulati

Circulati… circulati
Banii trebuie să circule. Ăsta e primul lucru pe care îl învăţăm la economie sau, mă rog, pe care ar trebui să îl învăţăm. După ce aţi citit titlul, dacă vă gândeaţi că o să scriu ceva cu temă rutieră, v-aţi înşelat. Revenind la economia care în esenţă nu se predă în şcoli… deci, spuneam că banii trebuie să circule, în consecinţă trebuie investiţi sau reinvestiţi, după caz. Vindem, cumpărăm… bunuri, proprietăţi, aur şi tot ce ne mai trece prin cap. Unele investiţii sunt mai bune, altele mai proaste, după câtă inspiraţie avem. O să râdeţi, dar noi românii, şi aici generalizez, nu vedem cumpărarea unei casei ca pe o investiţie pe termen lung, ci o casă este egal cu un cămin, cu o familie, cu suflete şi căldură. Iar unele case sunt mai călduroase, altele mai puţin călduroase, în funcţie de anul construcţie, de reabilitarea termică la care au fost supuse sau de interesul proprietarului de a plăti facturi mai mici pentru încălzire.
Blocurile vechi, comuniste cum li zicem, care nu au beneficiat de la început de învelire pentru a forma bariera termică atât de necesară, sunt cele care pierd cea mai multă căldură şi pun problemele cele mai mari când vine vorba de facturile întreţinere. Acest clădiri respiră căldură prin toţi porii, generând costuri suplimentare şi risipind resursele. Planeta moare cu fiecare metru cub de gaz extras, cu fiecare cărbune exploatat. Foarte curând toate resursele planetei vor fi terminate şi stau şi mă întreb: oare atunci ce vom face?
În 2005 a apărut şi la noi legea nr. 372 privind performanţa energetică a clădirilor, care condiţionează vânzarea unei locuinţe (şi nu numai vânzarea, ci şi construirea sau închirierea) de existenţa unui certificat eliberat de un auditor energetic atestat, care să arate performanţa energetică a clădirii. Astfel, noul proprietar va şti, la nivel informativ, necesarul de energie pentru casa pe care o cumpără. Problema cu această lege este ca multe persoane nu sunt interesate de acest certificat energetic: din perspectiva vânzătorului este doar un act în plus necesar, pe care trebuie să dea bani, pentru că altfel nu poate vinde. Pentru cumpărător este doar un act în plus pe care trebuie să îl aibă la dosar în momentul în care semnează actele la notar. Dar aici voi încerca să nu generalizez, căci sunt convinsă că există şi persoane responsabile pentru care un astfel de certificat reprezintă un punct de pornire pentru o vânzare/cumpărare. Totuşi, am văzut cu toţii blocuri reabilitate termic şi blocuri nereabilitate termic, iar scandalurile cu firmele care nu şi-au făcut treaba pentru care au fost angajaţi sau cu primării care au promis că vor reabilita termic şi nu s-au ţinut de cuvânt apar la tot pasul.

De ce este importantă performanţa energetică a unei clădiri?
Aici avem două variante: 1. varianta egoistă: vă este cald şi bine în propria casă şi plătiţi mai puţin la factura la gaz/curent/lemn, după caz şi după metoda folosită de încălzire; 2. varianta mai puţin egoistă: vă este cald şi bine în propria casă, dar, în acelaşi timp, faceţi economie de resurse astfel încât şi copiii voştri să se poată bucura de această planetă şi să poate beneficia de confortul oferit de resursele pe care le exploatăm zilnic.

Nu o să încep să vă reamintesc cât este ne importantă planeta pentru noi, chiar dacă suntem singurele vieţuitoare care plătim pentru a exista. Şi dacă tot banii trebuie să circule, vindem/cumpărăm… dar ştim ce?

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015.

Hai-hui sau fara noima

Hai-hui sau fara noima
Îmi place să călătoresc, dar niciodată prea departe. Nu am fost niciodată cu avionul, fiindcă am rău de înălţime şi nici nu cred că voi merge prea curând. Prefer maşina oricând. Aşa că destinaţiile exotice nu au fost niciodată pe lista mea de priorităţi. Am ales destinaţiile unde pot ajunge cu maşina şi cam atât. Bine că acum să fiu sinceră, nici nu sunt atât de curajoasă.
Îmi aduc aminte că acum câţiva ani am avut ocazia să merg în China. Bine, nu în vacanţă, ci în scop de afaceri, mă trimitea firma la un târg şi ar fi trebuit să stau două săptămâni. Când am auzit că zborul cu avionul durează 14 ore, am zis pas şi l-am lăsat pe colegul meu să meargă. A fost în culmea fericirii şi am simțit că am făcut o faptă bună oarecum. Când a revenit, a avut ce povesti vreo câteva zile despre toate locurile pe care le-a văzut, despre cultură şi despre mâncare. Se pare că pe el chiar nu l-a deranjat zborul lung cu avionul, deşi povestea că după opt ore îi venea să se arunce cu paraşuta. Dar, ar repeta experienţa oricând. Din fericire pentru el, cele două săptămâni nu au fost numai muncă şi iar muncă, ci a avut timp să şi viziteze câte ceva, mai ales că partenerii de la firmă au avut grijă să se simtă bine. A mers la restaurante, a mâncat tot felul de ciudăţenii pentru noi, dar care sunt reţete normale pentru ei. Numai auzind ingredientele mi se zbârleşte părul. Nu am nimic cu ingredientele lor mai speciale, dar nici nu cred că aş mânca coaste de câine sau cum povestea colegul meu că a primit un restaurant nişte paie lungi, verzi-gălbui spre maroniu, care semănau a ceva între salată şi cartof crud la gust şi pe care chinezii le mâncau cu mare plăcere. Sau cum am citit pe internet că la MCDonald’s în China se vinde un hamburger cu chiflă neagră. Apoi dacă nici mâncare nesănătoasă nu pot mânca în linişte, de ce m-aş duce acolo?

Cred că singura metodă de a mă convinge că se merită să îmi petrec vacanţa în destinaţii exotice ar fi să mă duc acolo cu vaporul. Da! o croazieră ar fi pe gustul meu. Cred că aş putea să stau pe mare şi o lună fără să am cea mai mică problemă şi fără să mă plictisesc. Mă fascinează covorul întins de apă şi mă hipnotizează atunci când nu se vede ţărmul. Nu am rău de mare deloc şi o perioadă petrecută pe un vapor, doar cu întinderea albastră sub ochi ar fi cea mai bună relaxare pentru mine. Din păcate această idee va rămâne la stadiul de vis, deoarece o croazieră atât de lungă costă mai mult decât mi-aş putea permite. Ultima dată când am fost pe întinderea albastră eram la mare… şi am mers un pic cu un vaporaş în larg. Cumnăţeii şi Domnul K erau vineţi la faţă pe la jumătatea drumului. Când am ajuns în larg şi ţărmul abia se vedea, cumnăţica mea a cam cedat nervos. Voia înapoi pe uscat să simtă pământul sub picioare. Domnul K, chiar dacă nu a avut probleme cu răul de mare, se plictisise îngrozitor şi nu îşi mai găsea locul. Eu era singura care se simţea bine, în largul ei, fix ca un peşte în apă. Bineînţeles că şi-au luat toţi trei revanşa pe mine când a fost să mergem cu telegondola şi eu am murit de frică deşi eram la numai trei metri de sol. Eu ţineam ochii închişi şi încercam să nu mă mişc prea mult, iar ei erau înnebuniţi să facă poze de la înălţime.

Aşa că din punctul meu de vedere, le-aş sugera celor de la CND Turism să introducă şi croazierele în ofertă. Nu se ştie niciodată când apar persoane într-o dungă ca mine, care ar da un circuit cu avionul pe unul cu vaporul într-o secundă. Poate aşa voi reuşi şi eu să văd alte ţări şi locuri decât cele unde pot ajunge cu maşina.

Cam asta ar fi vacanţa pe care mi-o doresc eu. Voi în ce locuri minunate aţi vrea să mergeţi, dar nu aţi avut încă şansa sau banii necesari? Până la urmă putem visa, căci e gratis, încă!

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015

Pagini de fericire

Pagini de fericire
Stau în faţa unui document word nou, alb, gol… cam la fel ca mintea mea. Ideile nu vor să vină, cuvintele stau ascunse pe undeva şi eu nu reuşesc să le găsesc. Poate pentru că am şi o temă grea de gândire: frumuseţea. Niciodată nu m-am priceput să definesc frumuseţea. Aşa că încerc să îmi adun gândurile poate reuşesc să scriu ceva, dar ce? Tot ce ştiu sigur e că frumuseţea nu este ceea ce vedem în reviste. Frumuseţea nu poate însemna în niciun caz photoshop, oamenii reali nu sunt aşa. Frumuseţea nu este ceea ce vedem pe podiumurile de modă. Aia e anorexie. Şi atunci cum aş putea să caut să dau eu o definiţie universală a frumuseţii, dacă nici cercetătorii nu au reuşit? Poate o fi forţa interioară sau starea de bine sau zâmbetul mamei?
Mă uit la foaia albă din faţa mea şi mă simt ca pe vremea când eram în generală şi colegii îmi dădeau să completez un Oracol. În caz că nu ştiţi sau nu v-aţi întâlnit cu aşa ceva, trebuie să vă spun că era un fel de Facebook rudimentar. Un caiet de dictando, cu inimioare şi flori lipite pe copertă, cu poze de artişti peste tot şi pe fiecare filă era o întrebare: cum te numeşti, în ce clasă eşti, ce îţi place, ce nu îţi place, de cine îţi place şi multe altele. Printre toate aceste întrebări era şi una care mă lăsa cu mintea goală: ce este iubirea? Niciodată nu ştiam ce să scriu, la fel cum nu ştiu nici acum ce să scriu acum despre frumuseţe. Aberam, fără a spune nimic concret, despre globuri de cristal care se sparg la cea mai mică atingere înfăţişând iubirea ca pe un sentiment foarte fragil, când are de fapt forţa de a schimba lumea.
Am ajuns la concluzia, după ore şi întregi de uitat la pagina albă, că am început cu întrebarea grea: ce este, când puteam să încep cu întrebarea: de ce e specială frumuseţea? E mult mai uşor de răspuns la o astfel de întrebare. Frumuseţea are un farmec aparte şi ochi scânteietori. Te înconjoară şi te ridică pe culmi înalte, la fel ca o vrăjitoare ce face incantaţii. Te lasă fără vlagă, incapabilă să reacţionezi. Probabil că o să spuneţi că aberez, dar închideţi ochii pentru o secundă. Respiraţi adânc şi priviţi cu ochii minţii. Încercaţi să vă priviţi în interior şi să vedeţi ce vă face să zâmbiţi, ce vă induce o stare de bine. Încetaţi să vedeţi numai cu ochii după standarde impuse şi şabloane

Oricum cercetătorii au spus că ne vedem de 5 ori mai frumoşi decât suntem. Asta pentru mine s-ar traduce că dacă folosesc noile produse fără parabeni din gama Gerovital happiness mă văd de 6 ori mai frumoasă, nu? Până la urmă oricum ar fi definită, este acea stare de bine ce vine de la interior şi se revarsă la exterior. Nu cred că poate să existe frumuseţe exterioară fără frumuseţe interioară. Hai că încep să fiu ca într-o reclama de la televizor. Ar fi cazul să revin pe cărări bătute sau să îmi vină o idee.

Da, puteţi să îmi spuneţi în faţă: este un articol fără formă şi fără fond. Şi v-aş da dreptate într-o clipită. Iar am aberat mult fără a spune nimic. Aşa că vă rog pe voi dragele mele să îmi spuneţi cum vedeţi voi frumuseţea? Ce anume vă face să vă simţiţi frumoase atât la exterior cât şi la interior?

PS. Aţi folosit noile produse din gama Gerovital happiness? Am înţeles că ar fi delicioase datorită extractelor de fructe, cum ar fi afine pentru ten mixt/gras. Mă tentează tare un cc cream din această gamă şi aş vrea să ştiu părerea voastră.

Articol scris pentru SuperBlog Spring 2015

Page 10 of 29« First...89101112...20...Last »
error: Content is protected !!