Farsali Rose Gold Elixir: chiar se merita?

Ce este Farsali Rose Gold Elixir?

Farsali Rose Gold Elixir

Sal Ali este fondatorul Farsali, o marcă de cosmetice cunoscută cel mai bine pentru două produse cu pipetă: Rose Gold Elixir și Unicorn Essence Rose Gold Elixir – un amestec de uleiuri cu fulgi de aur de 24 de karate ce plutesc în uleiuri. Farsali Rose Gold Elixir este un amestec de uleiuri – ulei de măceșe, de semințe de dovleac, vitamina E, lemon grass și portocală amestecate cu fulgi de aur de 24 de karate pentru o strălucire aparte. Față de alte produse de îngrijire a pieli,i Farsali Rose Gold Elixir nu se strânge sub machiaj, nu face ca fondul de ten să curgă și nu lasă urme grase. Aceste uleiuri sunt foarte ușoare, dar oferă o hidratare foarte bună, fiind simplu de introdus în rutina de îngrijire. Sau așa susține producătorul!

Bloggerii de pe Instagram folosesc adesea uleiul Farsali Rose Elixir ca etapă înainte de machiaj, direct pe piele în loc de primer sau pun câteva picături pe un beauty blender umed înainte de a aplica fondul de ten. Acum ceva timp Farsali a făcut mare vâlvă între bloggeri cu produsul Rose Gold Elixir, un primer ușor cu fulgi de aur și uleiuri naturale. Utilizarea îndelungată ar aduce beneficii pielii, îmbunătățind aspectul, tonul și strălucirea.

La interior, Farsali Rose Gold Elixir are ulei de măceșe pentru a reduce apariția petelor negre cauzate de hiperpigmentare, precum și pentru a reduce imperfecțiunile precum ridurile fine și vergeturile. Farsali Rose Gold Elixir are Vitamina A (bine cunoscut pentru faptul că poate combate ridurile) și Vitamina C – de aceea miroase a citrice.

Uimitoarele păreri de pe internet și dezamăgirea mea

Farsali Rose Gold Elixir

Am văzut cum internetul a luat foc cu păreri pozitive despre Farsali Rose Gold Elixir. Le-am citit mai pe toate înainte de lua în considerare o achiziție. Am crezut ca va fi Sfântul Graal pentru pielea mea și am fost super fericită când mi-a ajuns pachetul. Am încercat să îl folosesc exact așa cum am văzut pe Youtube, Instagram și Facebook. Partea foarte stranie e că aproape instant după aplicare toată fața mea a devenit roșie. Și lucrul ăsta s-a tot întâmplat de fiecare data când am folosit Farsali Rose Gold Elixir. Să nu mai zic că nu s-a absorbit deloc, lăsând o peliculă lipicioasă și grasă pe față.

Bineînțeles că nu m-am lăsat și am tot încercat și reîncercat, sperând că poate va fi mai bine și că voi reuși să mă bucur și eu de minunatul ulei Farsali Rose Gold Elixir, L-am folosit direct pe tenul curat, după primer, după cremă hidratantă, înainte de fondul de ten, amestecat cu fondul de ten… nimic nu a fost de folos. A trebuit să-l abandonez într-un colt. Pentru a Farsali Rose Gold Elixir a însemnat bani irosiți.

Dar chiar face banii?

Farsali Rose Gold Elixir

Și asta nu e tot. M-am tot uitat la ingredientele din acest produs destul de scump. Ulei de măceșe, ulei de semințe de dovleac, ulei de portocale, Vitamina E și ceva fulgi de aur. Mă rog, nu sunt toate ingredientele dar înțelegi idea. Dacă ar fi să-mi cumpăr separate aceste uleiuri și vitamine pe care le conține micuța sticlă de 30 de ml, nu cred că m-ar costa mai mult de 30 de lei, Ai putea spune că aurul este ingredientul cel mai scump, dar te înșeli. Farsali Rose Gold Elixir conține mai puțin de 0,0001 grame de aur. Și da, am scris bine numărul de zerouri.

Așa că trebuie să mă întreb: de ce este atât de scump? Eu am plătit mai mult de 300 de lei, iar prețul real este pe undeva pe la 20-30 de lei.

Opreste cadea parului cu samponul Cola de la Anian

sampon_anian_cola
Anian este o marcă despre eu nu am auzit până când am decis să testez șamponul Cola. Așa că am făcut niște ”săpături” și am aflat mai multe despre compania și tehnologia din spatele produselor Anian.

Despre Laboratories Forenqui

Anian este marca de produse cosmetice a companiei Laboratories Forenqui ce și-a început activitatea profesională în anii 1980. Chiar dacă eu nu am auzit despre ei, nu înseamnă că nu au reușit să se impună pe piața cosmeticelor printr-un concept simplu: calitate totală. Departamentul de cercetare și dezvoltare al Laboratories Forenqui folosește cele mai noi tehnologii disponibile pentru a dezvolta cele mai inovatoare produse.

Despre linia de produse Anian

Linia de produse de îngrijire a părului a Laboratories Forenqui, Anian Hair Care cuprinde produse de top pentru un păr sănătos și strălucitor. Șamponul Cola de la Anian este o ediție limitată, un produs revoluționar elaborat cu ingrediente din cola pentru stimularea scalpului, creșterea părului și reducerea căderii. Șamponul are eficacitate demonstrată și este ideal pentru a un plus de volum și strălucire.

Despre șamponul Cola de la Anian

Șamponul Cola de la Anian are între ingrediente cofeină, scorțișoară și vanilie. Acestea dau un plus de volum și strălucire părului, iar aroma este pur și simplu de cola. După folosire părul miroase minunat. Formula este elaborată pentru a controla și îmbunătăți starea naturală a părului. Vanilia hidratează și reține moleculele de apă, astfel că previne uscarea părului. Scorțișoară are proprietăți antiseptice și purificatoare. În plus, previne căderea părului. Șamponul Cola de la Anian ajută la reglarea nivelurilor de pH ale părului, astfel că previne ruperea acestuia în timpul coafării.

Ingrediente

https://parerirazlete.ro/wp-content/uploads/2017/02/ingrediente_sampon_anian_cola

Experiența mea cu șamponul Cola de la Anian

În instrucțiunile de folosire ni se recomandă să lăsăm șamponul să acționeze câteva minute înainte clătire. Logic că nu l-am lăsat mai mult de 30 de secunde. Răbdarea mea este legendară. Cu toate acestea șamponul face destulă spumă, se folosește simplu și lasă părul curat. La clătire ai acea senzație de ”scârțâire” a părului curat. Însă partea bună vine abia după ce părul s-a uscat.

Nu am folosit balsam și nici nu am coafat părul tocmai pentru a vedea exact cum se comportă după folosirea șamponului Cola de la Anian. Părul are mai mult volum. Și când zic volum, chiar mă refer la un volum care s-a păstrat și după o noapte de somn. Ceea ce mi se rar mi se întâmplă. În general, seara după spălare părul arată minunat și a doua zi este efectiv turtit. Nu și cu șamponul Cola de la Anian. Volum se păstrează chiar și a doua zi fără probleme. Până și părul meu moale este mulțumit de acest efect. Parcă dă impresia și de mai multă densitate și greutate, ceea ce pentru un păr moale este uimitor.

Scalpul este răcorit, iar senzația de răcorire s-a păstrat până la uscarea completă a părului. Mirosul s-a păstrat, de asemenea, câteva ore bune. Da, miroase a cola. Eu nu beau coca cola, dar mirosul îmi place.

Aspecte pozitive

– ingredientele stimulatoare
– volumul după folosire care se menține
– strălucirea părului
– prețul mic, doar 39 de lei pentru 500 de ml

Aspecte negative

– nu am găsit

Notă 5/5

Recomandare

Își recomand șamponul Cola de la Anian. Ai să rămâi uimită de rezultate, chiar și fără a folosi balsam.

Review – Shu Uemura Art of Hair Volume Maker

Shu Uemura Art of Hair Volume Maker – un altfel de șampon uscat

Shu Uemura Art of Hair Volume Maker

Iar am cumpărat impulsiv, fără să citesc review-uri și păreri despre Shu Uemura Art of Hair Volume Maker. Măcar de data asta nu îmi pare rău deloc. Chiar dacă există și minusuri. Citește mai departe să vezi de ce.

Descriere produs

Pudră ce oferă volum instant, cu distribuitor perie pentru ridicarea instantă a rădăcinilor, oferind textură părului. Spre deosebire de alte produse, peria ajută la aplicarea precisă a pudrei, cu o dozare exactă.

Preț: 132 de lei, eu am dat 124 de lei cu reducere

Experiența mea cu Shu Uemura Art of Hair Volume Maker

Shu Uemura Art of Hair Volume Maker

Ambalajul arată de zile mari. Este atât de simpatic încât l-aș purtat tot timpul în geantă. Față de un tub spray, acesta arată ca o pensulă pentru pudră. Este mic, drăguț și poate fi folosit oricând pentru o retușare. Doar scoți capacul, iese peria și apeși pe buton. Astfel se eliberează pudra de volum.

Deși Shu Uemura Art of Hair Volume Maker este o pudră albă, nu rămâne deloc în păr. Dacă la alte șampoane uscate trebuia să scutur bine părul, aici nu e cazul deloc. Nu miroase a nimic, ceea ce este pe placul meu. Decât un miros pe care să nu îl suport, mai bine deloc.

Shu Uemura Art of Hair Volume Maker

Peria ajută la aplicarea precisă a pudrei. De exemplu eu am mari probleme cu partea dreaptă spate a părului. Doar mai mult pe dreapta și părul se lasă. Astfel, că în acea zonă am tot timpul nevoie de mai mult volum. Și aici intervine peria și pudra Shu Uemura Art of Hair Volume Maker. Ridic câteva fire de păr, apăs și puf: volum instant.

Aspecte pozitive

– oferă volum instant
– se comportă ca un șampon uscat
– nu lasă praf alb în păr
– are perie pentru aplicare precisă
– este mic, compact, se poate purta în geantă

Aspecte negative

– produsul are numai 2 g
– prețul este imens pentru un produs atât de mic

Nota 3/5

Recomandare

Îmi place Shu Uemura Art of Hair Volume Maker, nu pot spune că nu. Dar cele 2 grame care costă 124 de lei (chiar și mai mult în funcție de unde cumperi, pe aoro de exemplu e 182 de lei) mă opresc să îl recomand. Este imens. Nota 3 vine tocmai din prețul foarte mare al produsului. Altfel, este un produs perfect.

Review – LINEA FIORI – deodorant roll-on cu extract de ceai verde

Când am început colaborarea cu Bottega Verde nu prea am crezut că or să îmi placă produsele lor, mai ales deodorantele. După folosirea Deo-roll de la Bioderma, mi se părea că nimic nu se ridică la înălțimea acestuia. Așteptările mele sunt destul de mari când vine vorba de un deodorant. Așa că de prima dată am trăit cu impresia că LINEA FIORI – deodorant roll-on de la bottegaverde.ro mă v-a dezamăgi. Nu a fost deloc așa. Citește mai departe să vezi de ce.

LINEA FIORI deodorant roll-on cu extract de ceai verde

Descriere produs

Delicat precum o adiere acest parfum are o aromă delicioasă, oferă protecție și îngrijește pielea pe termen lung! Formula sa îmbogățită cu extract de ceai verde, e fără alcool și poate fi folosit imediat după ras. Roll-on practic si ușor de aplicat… pentru o senzaţie de prospeţime pe întreaga durata a zilei. 0% alcool – 0% săruri de aluminiu

Preț: 37 de lei preț între, 21 de lei cu reducere

LINEA FIORI - deodorant roll-on cu extract de ceai verde

Experiența mea cu LINEA FIORI – deodorant roll-on

Ambalajul este fix același ca la orice deo roll-on. Nimic special, nimic deosebit. Singura problemă cu ambalajul este că mi se pare că lasă o cantitate prea mare de produs. Trebuie să îl aplic și să aștept câteva minute. Apoi, pot să mă îmbrac. Totuși nu este o problemă atât de mare pe cât ai crede. Nu se ia pe haine și nu pătează deloc.

Mirosul este aproape inexistent. Nu se simte foarte tare la aplicare și nici pe parcursul zilei. Cumva, ca și echilibru, este atât cât trebuie. Până la urmă vorbim de un anti-perspirant, nu de un parfum. Teoretic, nici nu ar trebui să se simtă ca să nu acopere mirosul parfumului.

Rezistența acestuia m-a uimit. Nu miros a nimic nici după 48 de ore. Totuși, este iarnă și corpul este mai puțin supus transpirației. Sunt foarte curioasă cum se va descurca vara.

Aplicat după epilat nu irită și nu ustură. Este delicat cu pielea și poate fi folosit fără probleme.

LINEA FIORI – deodorant roll-on este destul de spornic, în ciuda faptului că iese o cantitate mare de produs. Îl am de ceva timp și nu dă semne de oboseală.

Secretul acestui deodorant este extractul din ceai verde, care are proprietăți anti-bacteriene.

Aspecte pozitive

Rezistență îndelungată testată iarna
Mirosul subtil de ambră și flori
Produs spornic
Nu are alcool și nici aluminiu
Nu se ia pe haine și nu pătează

Aspecte negative

Nu știu cum se comportă vara când transpirația este mai abudentă
Iese prea mult produs la o aplicare
Prețul, chiar și redus, mi se pare destul de mare

Nota 4/5

Am acordat doar nota 4 din 5 din cauza prețului destul de mare.

Recomandare

Deși nu știu cum se comportă vara, până în acest moment părerea mea despre LINEA FIORI – deodorant roll-on este una pozitivă. Îmi place mirosul și cum se comportă pe parcursul zilei. Spre deosebire de alte deodorante de supermarket, acesta nu se ia pe haine, nu lasă dungi albe atunci când te îmbraci și nu pătează deloc hainele. Îl recomand mai ales pentru faptul că nu are alcool și nici săruri de aluminiu.

Page 1 of 3712345...102030...Last »
error: Content is protected !!