Cum sa re-scrii regulile nescrise pentru grase

Deși peste tot se militează pentru acceptare, grașii sunt la fel de acceptați ca și gay-ii: să existe undeva dar noi să nu avem de-a face cu ei. Poate că e timpul să avem o atitudine pozitivă și să nu mai judecăm doar după aspect. Ha!, ce glumă bună. În România zilele noastre chiar și mie mi-a venit să râd când am scris fraza de mai sus. Discriminăm pe bază de orice: a zburat o muscă pe lângă tine – ești un împuțit care nu te speli și de aia zboară muștele pe lângă tine.

Și totuși hai să facem un exercițiu de imaginație și să vedem cum ar fi dacă am reuși să trecem peste „grasă ca o vacă” și să ajungem la „persoană ca oricare alta”. A fi grasă, de obicei, te definește ca persoană. Pentru că trăim printre oameni și nu ne putem izola, trebuie să suportăm tot felul de întrebări idioate și egoiste: Vai, dar ai mai slăbit? sau Ai auzit de dieta X? sau Știu că e greu să slăbești, dar ar trebui să faci ceva totuși, nu? Societatea îți spune în continuu că ești o abominație și că ar trebui să faci ceva, să te schimbi, să fii conform standardelor impuse. Și așa ajungi pur și simplu să te urăști tu pe tine cam la fel de mult ca cei din jur. Problema e că toate ideile astea sunt stabilite și bazate pe niște reguli care de fapt nu ar trebui să existe:

– Nu atrage atenția asupra corpului tău, acoperă cât mai mult, eventual stai acasă să nu te vadă nimeni cumva
– Nu cumva să arăți o bucățică de piele mai sus de cot sau genunchi. Nu purta dungi. Nu purta pantaloni scurți și niciodată, dar niciodată nu purta costum de baie. Când te duci la mare (dacă ai curajul ăsta) poartă un costum de cosmonaut. Sau mai bine nu te duce la mare. Marea nu e pentru grase.
– Zâmbește tot timpul, fii drăguță cu toată lumea, fă-le pe plac. Spune glume tot timpul și fii jovială. Se știe că Moș Crăciun e gras și toată lumea îl place. Măcar dacă nu te plac pentru corp, pot spune „E chiar plăcută, grasa dracului”.
– Glumește despre kilogramele tale, ca să nu se simtă alte persoane inconfortabil în jurul tău. Anunță-i pe toți că ești grasă și că știi că ești grasă, ca să nu se mai simtă datori să îți atragă atenția asupra acestui aspect.
– Zâmbește și dă aprobator din cap ori de câte ori ți se dau sfaturi despre sport și diete. Ești grasă și asta înseamnă că nu știi nimic despre diete, sport sau propriul corp, așa că niște străini trebuie să vină să îți dea sfaturi prețioase.
– Apleacă capul și dă din cap în semn de scuză când oamenii îți țin predici despre cât de periculos e să fii grasă. Eventual dă-le de înțeles că ai avut o revelație și abia ai așteptat să ți se pună în vedere acest lucru. Oamenii adoră să dea sfaturi.
– Nici să nu te gândești să flirtezi cumva, ești o grasă infectă și bărbații nu au cum să fie atrași de așa ceva. Marș înapoi la cușcă.

Dar ce ar fi dacă regulile de mai sus ar suna de fapt așa:

– Este în regulă ca uneori să nu te simți bine în corpul tău, fiecare om are și mici depresii dar nu poți rămâne acolo. Meriți să te simți confortabil în propria piele și meriți să porți haine frumoase. Poartă hainele care îți plac, nu cele care îți ascund corpul, doar pentru că cineva se simte oripilat. Oamenii se simt oripilați de multe lucruri.
– Nu datorezi nimic nimănui! Fă ceea ce îți place și ce dorești tu. Îți este permis să ai emoții ca fiecare om. Nu ești un robot care dă aprobator din cap și spune da și nu, doar pentru a face pe plac altora. Fii tu însăți: veselă, tristă, mânioasă, plângăcioasă!
– Nimeni nu are dreptul să te judece, nici pe tine și nici pe corpul tău. Dacă cineva te face să te simți inconfortabil spune-le lucru acesta. Nimeni nu are dreptul să te facă te simți prost.
– Doar fiind tu însăți meriți dragoste, respect și tratament egal. Nu trebuie să existe condiții gen greutate, rasă, orientare sexuală sau orice altceva.

Logic că vor fi zile când te vei simți încorsetată de vechile reguli, dar încetul cu încetul va trebui să accepți că acestea sunt pur și simplu minciuni scornite de oamenii înguști la minte. Nu trebuie să te limiteze. Încearcă măcar o zi să te iei după noile reguli. #spuneNUintimidării și trăiește viața așa cum vrei tu!

Jurnal de poseta #13

O lege nescrisă spune că dacă nu ai un inginer în casă, atunci ar trebui să îți cumperi unul. Nu doar că nu ajută, dar și strică. Fix ca bătrânii, care sunt precum copii, dar nu vor să recunoască. Așa și inginerii, au o părere bună despre ei, dar nu se uită în jur. Iau totul ad literam și nu își pun întrebări.

Zilele trecute am pus niște porumb la fiert. E sezonul și mie îmi place porumbul fiert foarte mult. Îi desfac frumos de păpușe, îi spăl, îi pun în oala, îi acopăr cu apă și mă pun pe așteptat să fiarbă. Dacă ai fiert vreodată porumb știi bine că durează cel puțin 2 ore până să ajungă la nivelul optim de fierbere. Pentru că perioada de așteptare e destul de lungă, m-am gândit să mă duc să fac o baie. Pe când îmi pregăteam eu răsfățul, bagă capul pe ușă domnul K.

– Cu porumbul ăla ce faci?
– Aștept să fiarbă. Mai uite-te și tu un pic la el și dacă rămâne fără apă completează cu apă până la trei sferturi.
– Bine

M-am răsfățat eu vreo jumătate de oră în cadă, când îmi aduc aminte de porumbul meu. Ies frumos din baie și mă duc la bucătărie. Mă uit în oală și mai să am un șoc. Aproape nu mai era apă. Mă duc la domnul K să îl întreb ce pisici a făcut, că nu am stat atât de mult în cadă ca să se evapore trei sferturi de oală de apă.

– Ai pus apă la porumb?
– Da
– Cât ai pus, că nu se poate să se fi evaporat atât de repede.
– Până la trei sferturi.
– Sigur?
– Da, am completat cu apă până s-a acoperit trei sferturi din porumb

Ei, aici inserați o față picată și un mic șoc. Eventual și un mic atac de panică.

– Domnule, am zis trei sferturi, dar mă refeream la OALĂ
– A? Păi nu ai precizat. Și eu am pus trei sferturi din porumb.

Așa că dacă nu aveți un inginer în casă cu tot cu logica lui, atunci să vă cumpărați!

Jurnal de poseta #12

Uneori stau și să uit pe net cum luptăm contra companiilor străine care ucid firmele românești. La câte am pățit în ultimele zile cu firmele românești stau și mă întreb dacă ar merita să existe. Dar să o iau cu începutul. Căci am două povești pentru tine.

PRIMA:
Vineri m-am decis să spăl mașina. Firma are contract cu o spălătorie și tot mergem acolo de ceva timp (cred că vreo 2 ani). Pentru că am mers pe drumurile din România și a plouat, mașina era sub orice critică. L-am rugat pe domnul de acolo să spele bine jantele care din gri deveniseră negru tăciune. Până aici nimic special. Ar trebui să menționez că spălătoria la care mergem este una micuță, o afacere de familie ca să zic așa, unde patronul este cel care spală mașinile și soția dumnealui face interioarele. Deci ar avea cel mai mare interes să aibă clienți mulțumiți. Sau așa aș fi crezut eu. La finalul spălării, îl întreabă pe domnul K dacă totul e in regulă, că au terminat. Iar domnul K, cu ochii lui de vultur, vede o pată pe bara spate și îi spune frumos că mai este o pată acolo și dacă poate să o șteargă. Replica patronului: a trântit cârpa pe care o avea în mână, s-a întors cu spatele și a plecat. Soția lui a încercat să dreagă busuiocul și a șters ea bara. Noi am rămas oarecum șocați.

A DOUA:
Am semnat acum o săptămână un contract cu La Fântâna pentru a pune un filtru de apă și un dozator din ală de apă rece și caldă, deoarece mi s-a acrit să car cu baxurile apă din supermarket. E cald afară, uneori chiar foarte cald, și mi s-a părut util să avem apă rece instant. La semnarea contractului mi s-a spus că instalarea se va face a doua zi. Toate bune și frumoase, numai că a trecut o săptămână și nu a venit nimeni. Vineri am sunat la reprezentatul lor și a promis că se va interesa ce s-a întâmplat de nu a apărut nimeni să monteze filtrul. Azi e luni și nu că s-ar grăbi cineva să apară. Mai rămâne să ne emită și factura pentru serviciile neprestate și să trimită și ceva somații de plată. Firmă serioasă? Hmm… m-aș îndoi, dar măcar când vine vorba de la La Fântâna am avut de-a face numai cu angajați, nu cu patronii, dar tot nu e scuzabil.

În schimb îmi place foarte mult geanta pe care tocmai mi-am achiziționat-o.

IMG_0940

Un bebe nascut la un spital de stat

Nu știu alții cum sunt dar eu când aud de spitalele de stat fac alergie gravă. Dar câteodată nu ai ce face și ajungi la spitalul de stat. Ăsta a fost și cazul cumnatei mele care stătea să nască. Planul ei era să ajungă la o clinică privată și să nască natural. Dar cum bebe nu prea întreabă care e planul și face de capul lui, nu a avut de ales. La ora 3 dimineața i s-a rupt apa. Cumnatul meu s-a speriat îngrozitor de tare. I-am zis să o suie în mașină să o ducă la clinică, dar tremura ca frunza, iar noi eram departe de casă. Așa că l-am sfătuit să cheme salvarea. Care salvare a dus-o la spitalul de stat, că doar nu e taxi să te ducă unde vrei tu. Din fericire pentru ea a născut natural foarte ușor, la ora 9 deja bebe era pe lume.

Problema a apărut cu asistente care nu i-au explicat nimic. Și când zic nimic, mă refer chiar la nimic, deși le-a dat bani. A trebuit să se roage de o asistentă să îi spună ce să cumpere pentru buric. În plus, i-au spus să nu spele copilul până nu îi cade buricul. La faza asta am rămas șocată. Afară era o căldură infernală și copilul mai avea un pic și se cocea de cald. Nu zică că pe la gât și încheieturi era deja roșie când a scos-o din spital, că nimeni nu și-a dat interesul să facă o baie la copil cât a stat în spital.

Este groaznic să vii acasă cu primul tău copil mic și să nu știi să îi faci nimic. Nu i-au spus nici măcar că trebuie să o șteargă la ochi cu ser sau că trebuie să îi curățe nasul. Poate că nu au avut timp sau poate că nu au vrut, dar nu tot omul se naște învățat. Nu toată lumea are în jur rude sau prietene cu copii ca să aibă de la cine învăța. La baie nici nu mai zic, că erau speriați amândoi fix așa cum eram și eu prima dată. Dar măcar mie mi se arătase în spital de vreo 3 ori și tot când am ajuns acasă mi-a fost foarte frică. Primele băițe au durat câte o oră și ceva până ne mișcam noi. Apoi, ne-am intrat în ritm. Și ei și-au intrat în ritm și acum se descurcă fără probleme, dar a trebuit să le arate cineva cum se face, mai ales că lui bebe nu îi căzuse buricul și trebuia un pic de atenție în plus.

Nu pot să înțeleg de ce asistentele de la spital se comportă atât de urât. Povestea asta nu e prima pe care o aud. Au salarii mici, ar fi răspunsul pe care îl aud cel mai des. Dar ele nu sunt singurele persoane care au salarii mici în țara asta. Poate nu îți vine să îți faci treaba când banii nu îți ajung de la o lună la alta, dar nici nu te ține nimeni cu forța la muncă. Aparatul bugetar de stat ar trebui reformat din temelii. Părerea mea e că ar trebui restructurat și ar trebuit să se dea importanță mai mare meseriilor care fac diferența. Nu salarii mari și foarte mari împingătorilor de hârtii. Dar oare și-ar schimba atitudinea acestora s-ar schimba?

Page 7 of 26« First...56789...20...Last »
error: Content is protected !!