Jurnal de poseta #15

Cum faci să miroase a pâine proaspăt scoasă din cuptor în toată casa?
Răspuns: faci pâine.
Ei bine, dacă credeai că răspunsul ar fi atât de simplu, te înșeli. Răspunsurile la întrebările existențiale nu sunt niciodată atât de simple. Există niște pași care trebuie musai urmați, mai exact 31 de pași extrem de simpli

.
Pasul 1: îți trece prin cap ideea că ți-ar plăcea să mănânci pâine proaspătă, făcută în casă, nu din aia cumpărată cu o mie de E-uri și alte alea.
Pasul 2: îți aduci aminte că nu îți place să frămânți pentru că îți intră aluatul sub unghii și e iacs senzația.
Pasul 3: îți vine idee salvatoare – mașina de pâine. Nu știi nimic despre mașinile de pâine, dar ce contează. Tu o vrei pe cea mai bună, ca să iasă cea mai bună pâine. Așa scapi de făcut aluat și, poate, vei reuși chiar să faci și niște gogoși. Mai știi?
Pasul 4: prezentat planul soțului, care se uită la tine ca la o nebună, și se întreabă retoric – Altă chestie care să stea aruncată prin casă?
Pasul 5: convingerea soțului că dacă luăm mașină de pâine viața noastră va fi ca pe norișorul roz și că vom dudui de sănătate.
Pasul 6: se achiziționează mașina de pâine cu cele mai multe programe, de zici că e navă spațială.
Pasul 7: se achiziționează faină, drojdie, semințe, lapte, unt, ouă etc.
Pasul 8: se aduce mașina de pâine acasă, se despachetează, se ignoră complet instrucțiunile și se apasă pe toate butoanele
Pasul 9: după câteva minute bune, îți dai seama că ar trebui citite instrucțiunile
Pasul 10: se citesc instrucțiunile până la pagina de rețete
Pasul 11: faci o mică criză de nervi când îți dai seama că toate rețele conțin 435,678 grame de faină, 2,3465 grame de drojdie.
Pasul 12: înjuri singură prin casă și te gândești la o soluție cum să faci să cântărești mai exact fără a folosi însă un cântar.
Pasul 13: logică că nu găsești nicio soluție și pui ingredientele după ureche.
Pasul 14: vezi că nu iese nimic și cauți ceva de măsurat
Pasul 15: crezi că ai găsit ceva de măsurat și pui, nerăbdătoare, la făcut
Pasul 16: folosești cel mai scurt program, că doar vrei să vezi ce iese. Îți dai seama că pâinea ta are gust a drojdie.
Pasul 17: abandonezi ideea de a mai face pâine de casă
Pasul 18: folosești mașina de pâine pentru a face, o dată la doi ani, aluat de pizza sau pentru gogoși
Pasul 19: abandonezi și ideea de a face aluat și cumperi blatul de pizza din magazin. Gogoși mănânci cumpărate sau când te duci pe la mama
Pasul 20: mai ștergi din când în când praful depus pe mașină
Pasul 21: după ani și ani te gândești că ar fi bine totuși să faci și o pâine de casă
Pasul 22: abandonezi ideea
Pasul 23: rămâi într-o zi fără pâine și te decizi să faci pâine de casă
Pasul 24: logic că nu îți iese. Singurul plic de drojdie găsit prin casă e expirat de 3 ani
Pasul 25: mai ștergi din când în când praful de pe mașina de pâine
Pasul 26: depozitezi mașina de pâine în debara
Pasul 27: te enervezi
Pasul 28: afli de la amici că pâine de casă e chiar bună
Pasul 29: te enervezi iarăși
Pasul 30: te duci și cumperi făină, drojdie, lapte, ouă etc. și alegi programul cel mai lung
Pasul 31: FERICIRE! Ți-a ieșit pâinea!

Cum sa vorbești un articol

În ultima perioadă m-am gândit mult la o soluție care să mă ajute să scriu articole de pe telefon. Tastatura telefonului este prea mică și prea incomodă ca să-mi permită să scriu la aceeași viteză pe care o am când scriu de pe calculator. Deși am câteva aplicații care îmi permit să postez rapid pe blog, nimic nu a reușit să mă ajute să scriu mai repede ca următoarea aplicație: dragon dictation. Ca să înțelegi mai bine ceea ce vreau să spun trebuie să îți precizez ca acest articol este scris prin dictare cu ajutorul acestei aplicații. Toate frazele și cuvintele dictate au fost scrise aproape corect singura dată când ai existat o greșeală a fost când m-am bâlbâit eu puțin și programul nu a înțeles foarte bine ce am vrut să spun. Partea și mai minunată este că se conectează la Facebook și te lasă să postez tot ceea ce vrei doar dictând telefonului. Din păcate nu vei reuși să postez direct pe blog folosind WordPress sau alt program de postare, ci va trebui să scrii textul, de fapt să dictezi textul aplicației, și apoi să îl iei cu copy / paste și să îl publici. Din nefericire pentru persoanele care iubesc romgleza, aplicația nu recunoaște dictarea decât într-o singură limbă.

Unii oameni nu stiu sa vanda

img_0007

Ieri am trecut pe la Salonul Auto București doar ca să văd și eu ce se mai vinde și ce se mai întâmplă în lumea auto. Primul lucru pe care l-am observat e că unele firme nu sunt interesate să vândă. Deloc. Am mers la standul de navigații auto. În jur muzica dată la maxim de nu te înțelegeai om cu om. Întreb de o navigație anume pentru transportatori. Persoana de acolo ne lămurește buștean: ”aaa, păi astea sunt navigații speciale pentru camioane”. Atât. Nu că asta am și întrebat. Nici măcar ”hai să vă dăm o oferta, un pliant, o carte de vizită”. Nimic. Atât ne-au zis. Ne-am uitat și noi unul la altul, am mulțumit frumos și am plecat. Mai era ceva de zis? Nu cred.

img_0017

Apoi, ne-am izbit de indolența vânzătorilor de mașini. Când firmele astea fac selecția persoanelor pe care le trimit la târg cred că e ceva de genul: cine e cel mai nasol angajat? X! Atunci pe X îl trimitem la târg. La standul Maserati era un agent de vânzări hipser. Pantofi portocalii din piele întoarsă, pantaloni crem și parpalac maro deschis. Se plimba printre mașini, închizând și deschizând portbagajul din telecomandă, de parcă era ultima tehnologie extraterestră. Ca să mă înțelegeți bine prețului unui SUV Maserati este comparativ cu cel al unui BMW X5, deci nu vorbim de ultimul model de Ferrari ci de o mașină relativ normală la preț. Apoi, s-a uit la volan și a început să tureze un motor. Serios? Într-o hală plină de lume și cu o aerisire precară tu te apucă de turat motoare? Nici măcar o privire către persoanele interesate de mașini. De fapt, la un moment dat a și dispărut de la stand.

Singurul stand unde oamenii chiar făceau treaba a fost Hyundai. Acolo erau niște domnișoare care se plimbau printre mașini și întrebau pe toată lumea dacă e interesată de o ofertă la mașini. Imediat ce cineva spunea da, chema agentul de vânzări pentru lămuriri suplimentare și/sau ofertă. Că agentul de vânzări nu prea știa despre caracteristicile mașinilor, asta e altă poveste

La standul Kia am dat peste singurul agent care chiar cunoștea mașinile și caracteristicile acestora și cu care am putut avea o conversație inteligentă. Măcar aici chiar ne-a prezentat mașina, cu accent pe plusuri sau pe ce poate avea mașina în plus față de concurență.

Acum, eu să fiu în locul șefilor, i-aș da afară în secunda 2. Prezența la un târg reprezintă costuri de promovare pentru firmă. Și de obicei firmele participă la astfel de eveniment pentru a spori vânzările. Că Salonul Auto București este de fapt un prilej pentru copiii să se urce la volanul tuturor mașinilor și să facă ce vor ei pe acolo, sub privirile înțelegătoare ale mamelor, e partea a treia. Dar tu, ca angajat trimis acolo, să stai în scaun și să te uiți cu o privire ori sfidătoare ori plictisită la oamenii ce vin să vadă mașinile, nu pot înțelege. Dacă ai 1000 de vizitatori pe zi, din care 100 îți spun că sunt interesați să primească o oferă și 1 cumpără înseamnă că nu e o zi pierdută. Dacă tu stai și aștepți să vină omul să te tragă de mânecă… ce să mai zic?

Și mai interesant e faptul că BCR Leasing a angajat o gașcă de ”promoterițe” care stăteau în mijlocul halei și se uitau unele la altele sau butonau telefoanele. Împărțit oferte? Ce e aia!

Statul ne vrea banii, ANAF nu

Într-o zi încă de vară, călduroasă, primesc un plic din ăla cu casetă neagră. Știi și tu de care, plic din ăla de te gândești să donezi repede tot ce ai bisericii și să fugi în pădure să trăiești cu lupii, că altfel nu scapi. Pe mine mă amuză plicurile alea. Le zic ”găuri negre”, căci tot ce e acolo sunt niște sume care apar de nicăieri și sunt absorbite de ANAF mai ceva ca lumina într-o gaură neagră. Deschid plicul și surpriză, nu avea nicio legătură cu mine, ci cu un angajat de la firmă. Se pare că nu plătise fabuloasa sumă de 131 de lei de prin 2012 și ANAF mă somează să iau banii firmei și să îi plătesc omului datoria.

Pentru că în general nu mă reped să dau banii ca la curve înainte să aflu să aflu despre ce e vorba, am o discuție cu persoana în cauza pe care o vom numi domnul B., doar pentru scopuri pur creative. Iar domnul nostru B. habar nu avea că există o instituție numită ANAF, darămite că ar mai datora ceva acolo. Domnul B. este genul ăla de persoană care nu are card bancar, ANAF nu există și impozitul se plătește la primăria din sat doar dacă vine primarul și îl amenință că nu îi mai dă subvenția pentru lemne. Mă duc la ANAF Suceava să aflu despre ce e vorba. Mi se comunică sec că e de la ANAF Câmpulung și doar acolo mi se poate spune ce și cum. Așa că îi zic domnului B, ca pe un sfat călduros, să se ducă la ANAF Câmpulung și să vadă despre ce vorba. De ce Câmpulung? Pentru că e cea mai apropiată localitate mare de satul unde viețuiește domnul B și pentru că acolo este arondat. Asta logic pentru că de ce să aibă ANAF o bază centralizată? Oare la ce ne-ar folosi să avem informațiile utile la îndemână? Unde ar fi amuzamentul în a pune oameni pe drumuri?

Și se duce domnul B la ANAF Câmpulung și află cu uimire că datorează suma de 131 cu titlu de impozit. Bunicul său vânduse o bucată de teren doar cu ante-contract de vânzare și apoi s-a dus la cele veșnice. Cumpărătorul văzând așa, a dat în judecată și a câștigat terenul. Domnul B habar nu avea. Iar când a acceptat moștenirea, a acceptat și datoriile. Bun zic, asta e de acum. Ia și plătește și adu-mi hârtie că ai plătit, altfel firma îți va opri din salariu. Ascultător se duse. Și doar atât. Pentru că a aflat cu stupoare că nu se poate plăti la ANAF Câmpulung, doar la ANAF Suceava. Adică în logica ANAF, omul nostru ar trebui să cheltuie cam 100 de lei pe drum și o zi lipsă de la muncă, ca să meargă ghiocel să își achite datoriile. Zic, lasă că mă duc eu la Suceava și îți plătesc și aia e.

La ANAF Suceava altă surpriză. Nu se poate achita pentru că conturile de trezorerie trecute pe somație nu mai sunt valabile. Somația e din August și eu am mers în Septembrie. Bun așa, și eu cum plătesc? Păi mergeți la ANAF Câmpulung. Poftim??? De acolo vin. Și mi-au zis să plătesc aici. Nu se poate achita aici. Trebuie mers la ANAF Câmpulung. Și chiar dacă ați plăti în numele firmei pentru angajat nu există siguranța că banii ăia se vor duce în contul persoanei respective. (Aici te rog să inserezi POKER FACE).

Ca să rezum: avem o datorie la ANAF și nicio modalitate concretă de plată. Ia să îmi explice și mie domnii de la ANAF cum vine treaba asta. Statul ne vrea banii, dar ANAF refuză să încaseze. Și apoi tot noi suntem vinovați că suntem rău-platnici nu? Să mai adaug că până la această somație, pentru o datorie din 2012, domnul B nu a primit nicio hârtie? Deci timp de 4 ani ANAF a stat și s-a scărpinat sub coada! Ia să îmi explice mie guvernații noștri minunați cum e cu treaba cu încasările la buget? Au bani de campanie electorală? Ca văd că în rest, instituțiile statului se pricep doar să pună oamenii pe drum. Domnul B ar fi trebuit să alege 150 de km cu banii în dinți, numai ca să audă de la ANAF că nu poate plăti niciunde.

Și noi cu cine votăm până la urmă?