Romania pensionarilor

România nu este a mea, a voastră sau a copiilor. România nu este nici măcar a guvernanţilor sau mogulilor, ci România este a pensionarilor. Da, aţi auzit bine. România aparţine strict acestei mase de oameni care trăiesc în trecut şi nu înţeleg viitorul. Acestor persoane care ies din casa ziua în amiaza mare la 40 de grade şi li se face rău pe stradă şi apoi ţipă că salvarea nu îşi face treaba, acestor pensionari cărora noi, ăştia tineri şi fără minte, le datorăm respect. Respectul se traduce, bineînţeles, prin a-i lăsa înaintea noastră la coadă, deşi au tot timpul de lume să stea al cozi, că nu au oricum nimic mai bun de făcut.
România este guvernată de această masă de oameni manipulabili după bunul plac al şmecherilor şi televiziunilor. Ei sunt ţinta tuturor celor care au un scop, ei sunt puterea, ei au votul în mână. Pe mine sau pe tine, cititorule drag, nu ne baga nimeni în seamă, căci la un vot de-al tău vin trei voturi de la pensionari. Ei sunt masa de oameni care se prezintă dimineaţa la şase, la deschidea urnelor. Ei fac cozi la secţiile se votare, că să pună ştampila pentru un kilogram de ulei şi două de făină.
V-aţi uitat zilele astea al TV, nu? Aţi văzut cred tot ce s-a întamplat în cazul Voiculescu. După asta, aţi avut un pic aşa curiozitatea să daţi un telefon la părinţi sau bunici să îi întrebaţi ce au înţeles din toată povestea asta? Ei, eu am întrebat în stânga şi dreapta şi treaba e cam aşa:

Antena 3 a fost cumpărată de o firmă ceva cu K… Ko… ceva de genul, din cauză că Voiculescu a fost condamnat şi acum Antena 3 se va închide. Ăştia (care or fi ei nu ştim) au pus mâna şi pe Antena 3 şi au luat-o cu totul şi nu va mai emite. Nu mai scăpăm o dată de Băsescu că el e sursa tuturor relelor. Săracul Gâdea, cum nu va mai avea el loc de muncă… şi multe altele de genul acesta.

Cam asta e tot ce au înţeles ei din toată povestea asta cu Voiculescu, acel om minunat care a dat atât de multe ţării. Mai mult, unii ies în stradă şi urlă şi varsă lacrimi pentru acest binefăcător al patriei. De parcă nu ar fi furat din banii noştri, ai tuturor proştilor din ţara asta…

Ţara asta, aşa cum e ea, ar putea fi scoasă din morcila în care se scaldă, DACĂ pensionarii nu ar VOTA.

Ziua de interviuri, ziua de tortura

Decât să mă pui să ţin interviuri, mai bine mă pui să ling sare… dar dacă e ordin, cu plăcere ştiţi cum e. Aşa că zilele astea am fost nevoită să ţin interviuri. Concluzia ar fi, din nou, că nu ştiu dacă să rând sau să plâng.

A venit o doamnă la 44 de ani. Am chemat-o la interviu pentru că m-am gândit că la vârsta ei are o experienţă în spate şi vom putea face o echipă ok. A sunat de 3 ori să întrebe unde avem sediul şi când a reuşit să ne găsească a intrat şi, în loc de bună ziua, s-a răstit la mine:
“De ce nu aveţi o firmă la stradă să văd unde trebuie ajung?”
Eventual cred că dorea să îi pun o instalaţie de iluminare ca la pistele de aterizare pentru avioane cu semnul “Aici se ţin interviuri”.
“Pentru că nu avem nevoie de aşa ceva”, i-am răspuns pe acelaşi ton răstit.
Probabil că aş fi primit o replică la fel de usturătoare, dar a fost invitată de colega mea să ia loc, şi când şi-a dat seama că noi facem parte din echipa de interviu s-a mai potolit un pic, dar nu de tot, căci pe tot parcursul interviului a menţinut acelaşi ton agresiv, semn că trebuia să înţeleg cine e şefa acolo. Am întrebat-o de ce vrea să plece de la firma unde scria că lucrează în CV-ul trimis pe email. A rămas foarte mirată că am o versiune neactualizată a CV-ului şi mai că m-a acuzat că nu sunt capabilă să am versiunea nouă. De parcă nu ea l-ar fi trimis.
Cireaşa de pe tort a venit în momentul în care i-am arătat testul pe care trebuia să îl rezolve. Nu a spus nimic, dar s-a uitat la mine de parcă aş fi pus-o la prăşit în soare la 40 de grade. În caz că vă întrebaţi – nu s-a descurcat la test. Din 10 greşeli câte erau în textul dat, a reuşit, în scârbă aş putea spune, să îngâne că sunt 4 greşeli. Când a ajuns la testul de limba engleză, nici nu a mai fost cazul să continuăm pentru că nu ştia.
Şi, apoi ne plângem că nimeni nu vrea să ne angajeze la peste 40 de ani…

Printre candidaţi a mai venit şi o domnişoară care a stat 3 minute să îmi explice că ea e din Republica Moldova, adică e născută acolo şi acum locuieşte aici, dar e născută în Republica Moldova. De parcă aş fi fost retardă. Mă rog… ce m-a dat pe spate a fost răspunsul la întrebarea: De ce aţi plecat de la ultimul loc de muncă?
“Pentru că nu au vrut să îmi dea concediu şi eu trebuia să merg în concediu în Republica Moldova că eu sunt de acolo, adică sunt născută acolo şi locuiesc aici, şi mi-am dat demisia”.
Nesimţiţi mari angajatorii ăştia… of of măi măi.

O altă domnişoară, isteţică de altfel, căci nu a înţeles nimic din textul în engleză, dar a dat-o în diverse cu “trebuie să rezolvăm chestiunea despre care se vorbeşte şi să mulţumim clientul” (textul nu a avea nimic de-a face cu aşa ceva, dar mi-a plăcut cum s-a scos) a vorbit mai mult ca mine şi m-a întrerupt de zeci de ori cu ştiu şi da, da, da, sigur da, da, da, sigur… Minunat.

O altă doamnă a venit la interviu cu o scârbă pe faţă de nu trecea nici nu lămâie şi la veşnica întrebare De ce aţi plecat de la ultimul loc de muncă? mi-a răspuns că a plecat pentru că avea un program de lucru prea lung. Şi atunci între: adică, îmi puteţi explica?
“Păi am ajuns acasă şi la ora 9 seara”
“Bun, de înţeles, dar asta se întâmpla zi de zi?”
“Nu, dar s-a mai întâmplat”
Minunat… Ce să zic? Şi la noi se mai întâmplă din astea, ca în orice firmă, că asta e.

Mă întreb când or să înţeleagă candidaţii că nu e ok să vii la interviu şi să îţi faci fostul angajator cu ou şi cu oţet, indiferent de cât de rău te-a tratat. Asta nu face niciodată o impresie bună, chiar dacă ţie ţi se pare ok să îţi verşi năduful. Angajatorii nu vor da nicio şansă persoanelor de genul acesta.
Şi da, la firma noastră se dau teste la angajare. Uimitor, nu?


Chestii din trafic

Zilele astea am fost mai mult pe drumuri şi a trebuit să mă joc de-a şoferul. De obicei, stau în dreapta şi îl las pe domnul K să îşi asume rolul de conductor, măcar la volan. Dar, necesitatea m-a obligat să conduc pe drumurile patriei, care pe lângă că sunt dezastru, zilele acestea sunt şi super aglomerate de maşini cu numere de Italia, iar şoferii acestor maşini sunt mai dezastru la volan decât o maşină cu numere de Botoşani condusă de o femeie, dar să nu discriminăm cumva.
Am observat nişte chestii care îmi toacă nervii încet dar sigur, şi nu numai mie…

1. Deşi se zice că femeile vorbesc mult, cred că cei care au scos zicala asta nu au auzit bărbaţii vorbind la staţie. Femeile cele mai guralive sunt mici copii, nu ajung nici la degetul mic. Am prins în trafic 2 camioane, iar şoferilor, de la Câmpulung până la Humor nu le-a tăcut gura nicio secundă. Aveam capul calendar, ca să nu mai adaug şi o durere infernală fix în creştet. Am tot sperat că o să le tacă gura sau că se vor plictisi, dar nicio şansă. Deci, cum să vă zic, dacă intraţi într-un coafor – toată vorbăria de acolo vi se va părea chiar odihnitoare.

2. Pentru ce ţi-ai pune staţie pe maşină dacă mergi oricum cu cel puţin 20 de km pe oră sub limita legală? Adică în afară să întrebi din 3 în 3 minute unde e poziţionat radarul şi să mergi cu 60 de km înainte de el cu cel puţin 30 de km pe oră sub limita legală, la ce îşi mai foloseşte? Şi tot în ideea asta nu îi înţeleg pe cei care atunci când văd un radar şi limita e de 60 de km pe oră, merg cu 45 de km ca să fie siguri că ei sunt în regulă. Poliţiştii stau în maşini şi râd de aceasta idee fără nicio logică.

3. Ştiţi vorba aia că până nu ridică ea coada, el nu intră în călduri? Mai nou staţia de pe maşină a ajuns noul mIRC. Se începe cu a cere o informaţie, cu un răspuns suav primit de la o “colegă” de trafic, cu o glumiţă mai mult sau mai puţin grosolană, cu un răspuns de pisică în călduri al demoaselei şi gata lipeala. Măi fetelor, serios acum, cât de jos aţi ajuns să vă agaţe camionagii în trafic? Cât de jos să te cobori să pui botul la afirmaţii cu conotaţii sexuale şi cât de idioată să fii să mai şi răspunzi? No, poate chiar le place, o fi noua metodă de preludiu…

Despre schimburi cu flipster

Despre schimburi cu flipster

Am primit un email despre o nouă platformă interesantă: flipster.ro, bazată pe o idee destul de simplă – schimbul de lucruri între persoane. Adică eu am o fustă şi tu ai o bluză şi eu vreau să schimb fusta mea cu bluza ta. Asta ţinând cont că multe persoane au în dulap lucruri pe care nu le folosesc şi cu care nu ştiu ce să facă – nici nu se îndură să le arunce că sunt aproape noi să zicem, dar nici nu mai au loc de ele.

Ideea e bună nu zic nu, numai că ei pe site declară că “Ideea pleacă de la o discuţie între Ina şi Cori despre schimbul de haine de copii. Idee de schimb – pare interesant de dezvoltat, discutam despre utilitate, interes şi avantajele unui astfel de serviciu.” şi dacă ne uităm bine la categoriile de pe site numai o categorie de schimb de haine pentru copii nu găseşti, mai ales că pe mine asta m-a convins să intru pe site. Categoriile nu se pot vedea până la conectare, aşa că am citit secţiunea despre noi şi chiar mi-am zis în sinea mea “uite ce idee bună au avut”, dar am rămas dezamăgită de acest aspect. Poate se vor gândi să implementeze pe viitor totuşi.

Conectarea se face numai cu cont Facebook, din motive obiecte zic ei – să existe un minim control că persoana e reală. Păi… sunt o mulţime de conturi de Facebook cu Pisi54 sau BigMAc78. Aşa că nu e absolut nicio logică, cu toate că ei zic că există una. Adică din site ajungi la o aplicaţie de Facebook, dai accept şi apoi îţi este creat contul. O fi şi asta o treabă… Iar în emailul de confirmare a contului, adică emailul de Facebook ni se precizează că în acest moment serviciul este destinat exclusiv femeilor. Mie nu mi-a plăcut ideea de a încurca emailul de Facebook cu cel pentru astfel de servicii, pentru care am un email special pe care îl folosesc.

Şi mai am o problemă: cum pot face retur? La secţiunea de întrebări şi răspunsuri nu apare această întrebare. Mare mea dilemă a apărut când am vizualizat categoria de încălţăminte. În ziua de azi când 90% din încălţămintea ce există pe piaţă nu se potriveşte la mărime asta chiar e o problemă destul de mare, pentru că unele persoană poartă de exemplu mărimea 38, dar li se potriveşte 39, şi pe site perechea de pantofi apare cu mărimea 38, dar există o şansă destul de mare ca acea pereche să nu se potrivescă… şi atunci rămâi cu ea sau o dai la un nou schimb…

În general ideea e bună, nu zic nu, dar dacă tu vezi ceva la cineva şi persoana respectivă nu găseste ceva care să îi placă la tine, nu va exista niciun schimb. Bineînţeles cu cât ai mai multe lucruri pentru schimb cu atât ai mai multe şanse să găseşti ceva pe plac şi celălalt să găsească ceva la tine.

Serviciul este unul cu plată. Orice schimb constă 19 lei şi include preluarea pachetului de la tine, livrarea şi retur cu pachetul cu obiectul de schimb. Livrare se face conform datelor stabilite de comun acord. 

Ce ziceţi, cum vi se pare ideea? Aţi încercat sau aţi încerca un “flip”?
Page 20 of 26« First...10...1819202122...Last »
error: Content is protected !!