Imi vreau tara inapoi

Gânduri haotice despre stranieri

Acum destul de mulți ani când încă se circula cu pașaportul în afară, prietenele mele cele mai bune au plecat în Italia. Prietene pentru ca erau 2 gemene. Când s-a dat liber la vize au reușit să vină în România și au trecut și pe la mine. Din poveste în poveste am ajuns la ce lucrează și atunci am auzit pentru prima oară cuvântul “busta paga”. Prietena mea nu a reușit să găsească echivalentul românesc așa ca s-a chinuit cu explicații până ce am înțeles ca e vorba de fluturașul de salariu. Problema ei a fost că pur și simplu nu știa cuvântul în limba română. Ai ei tocmai de asta hotărâseră să plece din România. Erau amândoi șomeri de foarte mult timp și fără nicio perspectivă. Fetele habar nu aveau cum e cu serviciul. Abia în Italia s-au întâlnit cu aceasta noțiune. Acum nu te gândi ca le iau apărarea stranierilor. Unui își dau în stambă. Așa cum e si cazul surorii cumnatei mele care mi-a spus ca sunt analfabetă că nu am ieșit din România pe când ea trăiește în Italia. Dar sunt și cazuri în care “come si dice aicea la voi în Romania” are un fundament real. Oamenii aia pur și simplu nu știu că există x chestie și la noi. Și atunci dacă ei sunt limitați de realitatea lor românească și vad viața din afara trăiesc cu impresia că la noi nu exista multe chestii pe care ei le văd în afară. Pentru ca aici nu au fost interesați sa le vadă. Și de aici apare și falsa lor superioritate. Deoarece învață lucruri noi și în limitarea lor, trăiesc cu impresia că sunt singurii care au aflat despre ele.

E haos, e un haos general mai ales pe șosele, căci în rest încerc să evit orice contact cu magazinele, autoritățile și chiar străzile din oraș. Vin repede la birou și încerc să plec la fel de repede, să evit zonele comerciale. Acolo e aglomerație de dimineață până seara. Zici că se termină salamul, care apropo „la noi în Italia” e doar 5 euro batonul, nu 40 de lei ca în țara asta de căcat. Sunt sute de accidente, care de care mai grave. Drumurile noastre sunt principalul vinovat în general, dar în particular luna august parcă explodează. Ies numai tâmpiți care nu au mai pus mâna pe volan de ani de zile. Închiriază mașini de fițe și fac accidente. Prioritate? Condus prudent? Ce e aia, când ei își permit „rable de lux” și merită să apese pedala până la fund în depășiri riscate? Numai în ultima săptămână am văzut cel puțin 3 accidente cu victime, unele mortale, în care erau implicate mașini cu numere de Italia/Spania/Anglia.

Așa mi s-a acrit de luna august… de toată aglomerația, de tot haosul, de toate accidentele. Și mai ales de toți care se plâng că au plecat din țară pentru că le era rău, dar când revin în țară se comportă ca niște bizoni doar fiindcă pot. Aici li se pare că li se cuvine totul. Că aici nu sunt reguli, că ei dacă vin cu câțiva euro în buzunar sunt stăpâni și noi, cei rămași în țară, ultimii proști meniți să îi servească pe ei. Ei sunt diaspora care mă disperă în fiecare an cu aerele și cu ifosele lor. Ei sunt cei care nu înțeleg că chiar dacă am rămas în România, avem și noi venituri și toți trebuie să respectăm legi. Dacă acolo ștergi babe la cur, nu înseamnă că aici trebuie să îți șterg eu flegma pentru că o lună tu vrei să fii domn.

De la anul, cred că o să plec eu din țară în luna august.

Cum sa re-scrii regulile nescrise pentru grase

Deși peste tot se militează pentru acceptare, grașii sunt la fel de acceptați ca și gay-ii: să existe undeva dar noi să nu avem de-a face cu ei. Poate că e timpul să avem o atitudine pozitivă și să nu mai judecăm doar după aspect. Ha!, ce glumă bună. În România zilele noastre chiar și mie mi-a venit să râd când am scris fraza de mai sus. Discriminăm pe bază de orice: a zburat o muscă pe lângă tine – ești un împuțit care nu te speli și de aia zboară muștele pe lângă tine.

Și totuși hai să facem un exercițiu de imaginație și să vedem cum ar fi dacă am reuși să trecem peste „grasă ca o vacă” și să ajungem la „persoană ca oricare alta”. A fi grasă, de obicei, te definește ca persoană. Pentru că trăim printre oameni și nu ne putem izola, trebuie să suportăm tot felul de întrebări idioate și egoiste: Vai, dar ai mai slăbit? sau Ai auzit de dieta X? sau Știu că e greu să slăbești, dar ar trebui să faci ceva totuși, nu? Societatea îți spune în continuu că ești o abominație și că ar trebui să faci ceva, să te schimbi, să fii conform standardelor impuse. Și așa ajungi pur și simplu să te urăști tu pe tine cam la fel de mult ca cei din jur. Problema e că toate ideile astea sunt stabilite și bazate pe niște reguli care de fapt nu ar trebui să existe:

– Nu atrage atenția asupra corpului tău, acoperă cât mai mult, eventual stai acasă să nu te vadă nimeni cumva
– Nu cumva să arăți o bucățică de piele mai sus de cot sau genunchi. Nu purta dungi. Nu purta pantaloni scurți și niciodată, dar niciodată nu purta costum de baie. Când te duci la mare (dacă ai curajul ăsta) poartă un costum de cosmonaut. Sau mai bine nu te duce la mare. Marea nu e pentru grase.
– Zâmbește tot timpul, fii drăguță cu toată lumea, fă-le pe plac. Spune glume tot timpul și fii jovială. Se știe că Moș Crăciun e gras și toată lumea îl place. Măcar dacă nu te plac pentru corp, pot spune „E chiar plăcută, grasa dracului”.
– Glumește despre kilogramele tale, ca să nu se simtă alte persoane inconfortabil în jurul tău. Anunță-i pe toți că ești grasă și că știi că ești grasă, ca să nu se mai simtă datori să îți atragă atenția asupra acestui aspect.
– Zâmbește și dă aprobator din cap ori de câte ori ți se dau sfaturi despre sport și diete. Ești grasă și asta înseamnă că nu știi nimic despre diete, sport sau propriul corp, așa că niște străini trebuie să vină să îți dea sfaturi prețioase.
– Apleacă capul și dă din cap în semn de scuză când oamenii îți țin predici despre cât de periculos e să fii grasă. Eventual dă-le de înțeles că ai avut o revelație și abia ai așteptat să ți se pună în vedere acest lucru. Oamenii adoră să dea sfaturi.
– Nici să nu te gândești să flirtezi cumva, ești o grasă infectă și bărbații nu au cum să fie atrași de așa ceva. Marș înapoi la cușcă.

Dar ce ar fi dacă regulile de mai sus ar suna de fapt așa:

– Este în regulă ca uneori să nu te simți bine în corpul tău, fiecare om are și mici depresii dar nu poți rămâne acolo. Meriți să te simți confortabil în propria piele și meriți să porți haine frumoase. Poartă hainele care îți plac, nu cele care îți ascund corpul, doar pentru că cineva se simte oripilat. Oamenii se simt oripilați de multe lucruri.
– Nu datorezi nimic nimănui! Fă ceea ce îți place și ce dorești tu. Îți este permis să ai emoții ca fiecare om. Nu ești un robot care dă aprobator din cap și spune da și nu, doar pentru a face pe plac altora. Fii tu însăți: veselă, tristă, mânioasă, plângăcioasă!
– Nimeni nu are dreptul să te judece, nici pe tine și nici pe corpul tău. Dacă cineva te face să te simți inconfortabil spune-le lucru acesta. Nimeni nu are dreptul să te facă te simți prost.
– Doar fiind tu însăți meriți dragoste, respect și tratament egal. Nu trebuie să existe condiții gen greutate, rasă, orientare sexuală sau orice altceva.

Logic că vor fi zile când te vei simți încorsetată de vechile reguli, dar încetul cu încetul va trebui să accepți că acestea sunt pur și simplu minciuni scornite de oamenii înguști la minte. Nu trebuie să te limiteze. Încearcă măcar o zi să te iei după noile reguli. #spuneNUintimidării și trăiește viața așa cum vrei tu!

Un bebe nascut la un spital de stat

Nu știu alții cum sunt dar eu când aud de spitalele de stat fac alergie gravă. Dar câteodată nu ai ce face și ajungi la spitalul de stat. Ăsta a fost și cazul cumnatei mele care stătea să nască. Planul ei era să ajungă la o clinică privată și să nască natural. Dar cum bebe nu prea întreabă care e planul și face de capul lui, nu a avut de ales. La ora 3 dimineața i s-a rupt apa. Cumnatul meu s-a speriat îngrozitor de tare. I-am zis să o suie în mașină să o ducă la clinică, dar tremura ca frunza, iar noi eram departe de casă. Așa că l-am sfătuit să cheme salvarea. Care salvare a dus-o la spitalul de stat, că doar nu e taxi să te ducă unde vrei tu. Din fericire pentru ea a născut natural foarte ușor, la ora 9 deja bebe era pe lume.

Problema a apărut cu asistente care nu i-au explicat nimic. Și când zic nimic, mă refer chiar la nimic, deși le-a dat bani. A trebuit să se roage de o asistentă să îi spună ce să cumpere pentru buric. În plus, i-au spus să nu spele copilul până nu îi cade buricul. La faza asta am rămas șocată. Afară era o căldură infernală și copilul mai avea un pic și se cocea de cald. Nu zică că pe la gât și încheieturi era deja roșie când a scos-o din spital, că nimeni nu și-a dat interesul să facă o baie la copil cât a stat în spital.

Este groaznic să vii acasă cu primul tău copil mic și să nu știi să îi faci nimic. Nu i-au spus nici măcar că trebuie să o șteargă la ochi cu ser sau că trebuie să îi curățe nasul. Poate că nu au avut timp sau poate că nu au vrut, dar nu tot omul se naște învățat. Nu toată lumea are în jur rude sau prietene cu copii ca să aibă de la cine învăța. La baie nici nu mai zic, că erau speriați amândoi fix așa cum eram și eu prima dată. Dar măcar mie mi se arătase în spital de vreo 3 ori și tot când am ajuns acasă mi-a fost foarte frică. Primele băițe au durat câte o oră și ceva până ne mișcam noi. Apoi, ne-am intrat în ritm. Și ei și-au intrat în ritm și acum se descurcă fără probleme, dar a trebuit să le arate cineva cum se face, mai ales că lui bebe nu îi căzuse buricul și trebuia un pic de atenție în plus.

Nu pot să înțeleg de ce asistentele de la spital se comportă atât de urât. Povestea asta nu e prima pe care o aud. Au salarii mici, ar fi răspunsul pe care îl aud cel mai des. Dar ele nu sunt singurele persoane care au salarii mici în țara asta. Poate nu îți vine să îți faci treaba când banii nu îți ajung de la o lună la alta, dar nici nu te ține nimeni cu forța la muncă. Aparatul bugetar de stat ar trebui reformat din temelii. Părerea mea e că ar trebui restructurat și ar trebuit să se dea importanță mai mare meseriilor care fac diferența. Nu salarii mari și foarte mari împingătorilor de hârtii. Dar oare și-ar schimba atitudinea acestora s-ar schimba?

Eram la Nisa…

Cel mai probabil nu ar trebui să scriu acest articol. Aș fi vrut să scriu despre vacanță și cât de frumoase sunt unele locuri. Dar mă gândesc că groază că cu patru zile înainte de atentatul sângeros din Franța mă aflam la Nisa. M-am plimbat pe Promenade des Anglais, am făcut poze, m-am uitat la avioanele care decolau de pe aeroportul din apropiere. Atmosfera era calmă, ca pentru o după-amiază toridă de vară. Absolut nimic nu prevestea tragedia care a avut loc. În orele după-amiezii Nisa era un oraș calm. Destul de puțină lume pe stradă și poate și mai puțină la plajă. Pe faleză, puținii turiști care s-au aventurat sub soarele arzător făceau câteva poze și apoi încercau să se ascundă de căldură prin cafenele. Ne-am oprit și noi la o cafenea din apropiere, am mâncat ceva pe terasă și am încercat să ne răcorim cu câteva carafe de apă. Apoi, ne-am urcat în mașină și ne-am plimbat pe șoseaua de lângă malul mării. Ne-am oprit pe o plajă publică din apropierea orașului Nisa și am intrat un pic în apa mării. Nu aveam costum de baie, căci nu venisem pregătită pentru plajă. Oricum nu cred că aș fi avut unde. Toată plaja publică este plină de pietre. Așa că m-am mulțumit să intru în apă până la genunchi. Toropiți de căldură am pornit înapoi spre Nisa. Se înserase, se mai răcorise un pic și faleza începuse să se anime. Ne-am oprit pentru ultimele poze fix în zona unde a avut loc atentatul. Nu am stat mult deoarece ne-a abordat o femeie de culoare cerându-ne o țigară. Am observat că era cu un grup de trei bărbați și se uitau numai la noi, destul de insistent, așa că am preferat să plecăm.

Nisa

Aș fi vrut să scriu un articol despre locurile frumoase pe care le-am văzut în Nisa, dar în schimb o să scriu despre cum nu ar trebui să fim toleranți. Nu cred în integrarea persoanelor, nu cred în civilizarea lor, nu cred în aducerea acestora la nivelul de înțelegere al traiului european. Nu mi se pare normal să ni se ceară să îi ajutăm, să îi integrăm în societatea noastră europeană, dacă asta înseamnă ca noi să suferim prin constrângerea libertăților și printr-un trai în frică și teamă.

Ca un exemplu: din cauza imigranților s-au reintrodus controalele la vama dintre Ungaria și Austria. Duminică seara era o coadă pe cinci kilometri, pe trei benzi, de mașini și camioane. Oameni care cheltuiau timp, carburant, nervi. De ce? Pentru a integra câteva mii sau sute de mii de imigranți.

Nu îmi spuneți că războiul este groaznic sau că nu este chiar așa. După atentatele care au avut loc în ultima perioadă, absolut nimic nu îmi poate schimba părerea: aceste persoane nu ar trebui primite deloc, sub nicio formă în Europa. Și mai mult decât atât, cei existenți deja ar trebui deportați de urgență. Nu am înțeles niciodată de ce, dacă tot provin din aceeași cultură, de ce nu se duc în statele arabe? De ce vin la noi?

Și așa cum peste tot românii sunt văzuți ca fiind țigani, pentru mine și aceste persoane sunt toți o apă și-un pământ. Chiar cred că de-a lungul timpului am fost mult prea toleranți cu integrarea, pentru că din câte se pare autorii unor atentate sunt persoane stabilite de multe timp în țările europene respective. Și atunci cum să nu te gândești: sunt în siguranță? Bineînțeles că nu. De ce aș sacrifica siguranța și libertatea mea și a copilului meu de dragul altcuiva? Oricum pentru ei, eu ca femeie, sunt undeva cam între o capră și o cârpă. De ce mi se cere mie, care nu valorez mai mult decât o ceapă degerată în ochii lor, să fiu alături de ei și să le arăt compasiune? Cum sunt răsplătite toate acestea?! Prin mii de morți și teroare, căci ei nu știu altceva.

Și cum să nu mă gândesc că dacă îmi luam concediul cu patru zile mai târziu, cel mai probabil aș fi fost acolo, pe Promenade des Anglais uitându-mă la focul de artificii, fără să bănuiesc că un bolnav mintal va intra în mulțime cu tirul secerând moarte pe tot bulevardul?

Page 5 of 21« First...34567...1020...Last »
error: Content is protected !!