De ce noul proiect de lege privind traducatorii este o tampenie

 

 

Când am scris articolul de aici, am presupus automat că toată lumea ştie despre ce vorbesc. Se pare că nu este aşa, dar din fericire persoanele contactate de mine pentru ne sprijini mi-au cerut clarificări. Aşa că haideţi să vedem împreună de ce noul proiect de lege privind traducătorii este o tâmpenie fără margini.
În momentul de faţă, noi cei implicaţi în povestea asta, suntem traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei pentru a servi actului juridic, dar, în acelaşi timp, suntem liberi să traducem ce dorim, conform abilităţilor noastre, traduceri pe care putem pune ştampila de traducător autorizat. Mulţi dintre traducători şi-au făcut birouri de traducere şi dacă venea un client cu o traducere pe altă limbă, aceasta era trimisă unui coleg autorizat pe limba respectivă. Există un flux logic: client – birou – traducător – birou – (eventual notar) – client. 
Problema apare că la data intrării în vigoare a prezentei legi, toţi traducătorii autorizaţi vor deveni automat traducători juridici şi de aici încep problemele, pentru că legea este plină de obligaţii şi fără beneficii reale. Astfel, în noua calitate de traducător juridic suntem automat şi membri ai Uniunii Naţionale a Traducătorilor şi Interpreţilor Judiciari din România. Uniunea asta nu există în momentul de faţă şi ea trebuie înfiinţată. Va avea 15 camere teritoriale, cu tot personalul aferent (vreo 15 oameni per fiecare cameră, plus cei de la Bucureşti), sedii, maşini, dotări de birou, taxe, impozite şi multe altele. Toate acestea vor fi susţinute din taxa colectată de la noii traducători judiciari. Adică un traducător pe lângă dările către ANAF şi cheltuielile curente, trebuie să scoată din buzunarul şi aşa mic şi insuficient o altă taxă pentru a susţine un întreg corp „profesional” al cărui singur scop este de a căpuşa.
            Tarifele pentru plata traducătorilor şi interpreţilor judiciari se stabilesc şi se indexează anual, în funcţie de indicele ratei inflaţiei, prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice.
Haideţi să vă spun cât sunt în prezent: pentru traducere aprox. 34 de lei pentru 2 pagini şi jumătate, adică 13,6 lei pe pagină şi 23 de lei pentru ora de interpretariat. Să facem şi un calcul economic, ţinând cont că avem de cotizat la o uniune cu cheltuieli mari, să zicem că taxa va fi de 1000 de lei pe lună (deja se vehiculează această sumă). Ar trebui să traducem 74 de pagini, şi dacă un traducător traduce cam 1 pagină pe oră şi ziua de muncă are 8 ore, ar trebui să muncim 10 zile pe lună numai pentru a dat taxa la uniune. Sau să facem 44 de ore interpretariat, care înseamnă cam tot atâtea zile. Adică aproape jumătate din lună vom munci pentru alţii, numai dacă Ministerul şi entităţile conexe vor avea de unde să ne asigure acest volum. Mai muncim cam 10 zile pentru stat, pentru impozite şi CAS, CASS, şi mai rămân 2 zile lucrătoare în care să muncim pentru noi… scuze, nu pentru noi, ci pentru chiria la birou, toner, hârtie, plicuri, tuş, ştampile, pixuri, dicţionare şi multe altele. Echitabil? Eu nu cred!
Constituirea şi funcţionarea de forme de organizare a profesiei de traducător şi interpret judiciar, altele decât Uniunea, sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare a oricăror alte forme de organizare sunt nule de drept.
Deci, în afară de uniunea înfiinţată prin lege, nu ne putem organiza sub nicio altă forma. Nu cumva să ne organizăm şi să avem alte păreri decât marea uniune. 
          Traducerea şi interpretarea judiciară este activitatea de traducere şi interpretare efectuată de către un traducător şi interpret judiciar într-o procedură sau activitate desfăşurată în faţa sau de către un organ din sistemul judiciar ori conex acestuia.
     Organele din sistemul judiciar sau conex acestuia pot utiliza serviciile traducătorilor şi interpreţilor judiciari în scopul exercitării profesiei, potrivit legii.
         În înţelesul prezentei legi, prin organe ale sistemului judiciar se desemnează Ministerul Justiţiei, entităţile aflate în subordine acestuia, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti şi organele de cercetare penală.
            În înţelesul prezentei legi, prin organe ale sistemului conex sistemului judiciar se desemnează notarii publici, executorii judecătoreşti, avocaţii, mediatorii şi practicienii în insolvenţă.
Autorizaţia de traducător şi interpret judiciar se foloseşte exclusiv pentru exercitarea profesiei de traducător şi interpret judiciar prin îndeplinirea activităţii prevăzute la art. 2 din prezenta lege.
Cu alte cuvinte, traducătorii nu vor putea traduce pentru un client, persoană fizică sau juridică, ci numai pentru entităţile menţionate în lege. Mai mult decât atât, ni se interzice categoric să facem o traducere pentru altcineva, sub penalizarea de a ne pierde calitatea de traducător judiciar. Ştiţi de câte ori am fost eu solicitată să traduc pentru entităţile de mai sus, ţinând cont că am autorizaţie din 2008? De fix 0 ori. Adică, nu pot traduce pentru altcineva, dar nici pentru voi că nu mă puteţi solicitaţi, dar taxele trebuie să le plătesc către uniune, că dacă nu le plătesc îmi pierd autorizaţia. Care este logica? Nu mă întrebaţi pe mine, întrebaţi Ministerul… a stai că l-am întrebat şi a ridicat din umeri. Adică trebuie să dau bani, dar nu am din ce. Mă duc la cerşit… cel mai probabil.
            Este interzis traducătorului şi interpretului judiciar să desfăşoare sau intermedieze alte servicii decât cele prevăzute de prezenta lege în cadrul biroului individual de traducere şi interpretare judiciară sau al societăţii profesionale de traducere şi interpretare judiciară.
            În vederea înregistrării, traducătorul şi interpretul judiciar trebuie să facă dovada spaţiului şi a dotării minime a biroului, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a legii, precum şi a înregistrării la organele financiar-fiscale.
Adică, traducătorul judiciar, care la începutul acestui articol era traducător autorizat şi lucra ori de acasă ori de la un birou (în cazul fericit) acum trebuie să aibă un birou individual special pentru traducerile juridice în care nu poate desfăşura altă activitate şi care trebuie să fie dotat corespunzător. În cazul celor ce lucrează de acasă este criminal. Îţi împarţi casă în bucăţi: în sufragerie am biroul de traducător juridic, unde fac numai asta, în dormitor am biroul normal unde fac altceva, şi eu locuiesc în baie, că aia a mai rămas. Cei care lucrează pe limbi rare sau cei care traduc ocazional, nu îşi vor putea permite cheltuielile cu un birou, cu taxele către uniune etc. şi se vor reprofila. În momentul de faţă sunt aproximativ 36000 de traducători autorizaţi. Mulţi stau cu autorizaţia la sertar căci fac altceva, mulţi traduc ocazional, majoritatea traduc de acasă. Aproximez maxim 1000 de traducători care trăiesc din activitatea de traduceri. Dacă taxa la uniune s-a socotit conform statisticii şi faptului că toţi traducătorii vor cotiza, Ministerul şi Uniunea vor avea o surpriză, şi mai rău e că cei rămaşi nu vor avea de unde susţine taxele către uniune, căci vorbim aici de cel puţin 6 taxe diverse care trebuie achitate. 
Este interzisă desfăşurarea sau intermedierea altor servicii decât cele prevăzute de prezenta lege;
Lanţul logic prezentat la început nu mai există. Clientul cui se adresează? Să luăm un caz simplu, nenea Gigi îşi aduce şi el o maşină din Olanda şi trebuie să traducă actele maşinii şi contractul de vânzare cumpărare, pentru că altfel nu poate face înmatricularea. Nenea Gigi ştia că se putea duce la biroul de traduceri şi problema era rezolvată. Acum, să ne punem în papucii săracului nenea Gigi. Birou de traduceri a dispărut, actele de maşină nu sunt acte judiciare (dacă nu mă credeţi căutaţi definiţia în Dex), traducătorul judiciar nici să vrea nu îi poate face traducerea şi, colac peste pupăză, în oraşul lui, să zicem Rădăuţi, nu este niciun traducător de olandeză. Ce face nenea Gigi? Se duce şi duce maşina înapoi în Olanda, cel mai probabil.
Să luăm şi un alt exemplu al unei persoane juridice care participă la licitaţii UE pe fonduri europene. În caietul de sarcini se spune clar: traducerea documentelor efectuată de un traducător autorizat. Înainte, PJ-ul lucra cu un birou de traduceri sau cu un traducător autorizat, ambii dispărând dintr-un condei. Acum, această persoană juridică, care produce şuruburi, are de tradus o documentaţie tehnică pentru licitaţie. Nu se poate adresa traducătorului juridic pentru că acesta nu are dreptul să mai traducă documentaţii tehnice. Ce face această persoană juridică? Cel mai probabil se lasă păgubaş de licitaţia măsii şi îşi vede de treabă. Şi gata nu participă nimeni la licitaţii.
Sau, atât nenea Gigi, cât şi persoana juridică, vor apela la un traducător din altă ţară care, uimitor pentru iniţiatorii legii, are voi să traducă de toate. Proştii de traducători din România vor avea, în schimb, de plătit taxe. 
a) să respecte secretul profesional, atât în timpul exercitării profesiei, cât şi după încetarea calităţii de traducător şi interpret judiciar, cu excepţia cazurilor în care legea sau persoanele interesate îl eliberează de această obligaţie;
(2) Obligaţia de a respecta secretul profesional implică interdicţia de a da informaţii despre actele şi faptele de care a luat cunoştinţă, în orice mod, în exercitarea profesiei.
q) să comunice Camerei din care face parte şi Uniunii situaţia statistică, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a legii;
Vă rog, în continuare, să observaţi singuri cum 2 articole ale aceleaşi legi se bat în cap. Pe de o parte ni se cere să respectăm secretul profesional cu preţul vieţii, pe de altă parte ni se cere să raportam la uniune tot ceea ce facem. Pun pariu pe ce vreţi că această raportare va include nume de clienţi, documente, tip, mod, fel şi multe altele. Şi atunci unde mai este secretul profesional în toată treaba asta? La uniune, în mod sigur, căci este singura interesată să aibă liste de clienţi, care clienţi sunt Ministerul Justiţiei. Şi uite aşa am făcut şi raportarea.
               Indiferent de forma de exercitare a profesiei, traducătorul şi interpretul judiciar are obligaţia de a ţine lucrările de registratură, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.
              Traducătorul şi interpretul judiciar are obligaţia de a ţine evidenţa financiar-contabilă a activităţii desfăşurate, în condiţiile legii.
             să ţină evidenţa lucrărilor efectuate prin ţinerea unui registru în format hârtie în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii, precum şi evidenţa financiar-contabilă a activităţii desfăşurate;
Pe lângă atribuţiile de traducere, devenim automat arhivari şi contabili. Bineînţeles că nu există încă regulamentul de aplicare, dar momentan suntem secretare, arhivari, contabili şi traducători. Frumos… suntem 5 în 1. De ce nu, dacă se poate prin lege.
În anul de graţie 2015, când totul este informatizat, noi vom fi obligaţi să ţinem registru pe hârtie, ca la 1800 toamna, în condiţiile în care până şi ANAF-ul recunoaşte şi acceptă utilizarea de facturi electronice prin lege.

                           Autorizaţia de traducător şi interpret judiciar are o perioadă de valabilitate de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii succesive, în urma promovării examenului de evaluare profesională periodică.

În plus, pe lângă toate cele de mai sus, suntem obligaţi să dăm examen de reautorizare la fiecare 6 ani. În 6 ani devin probabil subit tâmpită, uit limba şi trebuie musai să fac dovada că mi-am însuşit cunoştinţele de limbă. În 6 ani arunc pe fereastră 8 ani de generală, 4 de liceu, 4 de facultate şi 2 de master (toate făcute în domeniul limbilor străine), plus 7 ani de experienţă în traduceri şi devin o idioată care trebuie să dea examene. Logic aceste examene sunt cu taxă. Şi să facem iar un calcul simplu. În momentul de faţă, taxa pentru un examen la Ministerul Culturii este de 400 de lei pe sens. Şi noi avem aşa: examen scris (EN – RO, RO – EN, FR – RO, RO – FR) 1600 de lei, examen oral probabil pe toate aceste sensuri, încă 1600 de lei şi interviu, încă 1600 de lei. Avem un total de 4800 de lei la fiecare 6 ani, adică 800 de lei pe an, adică 67 de lei pe lună. Şi uite aşa s-a mai dus o zi de muncă pe lună pentru taxele de la Minister. Am mai rămas cu 1 zi de muncă pentru aşa zis noi.
Concluziile sunt triste. Dispar traducătorii autorizaţi, iar cei ce vor dori să devină traducători juridici nu vor putea susţine taxele către uniune şi costurile de funcţionare. Ar trebui să muncim numai pentru taxele de la uniune. Taxele vor fi plătite către Ministerul Justiţiei, aşa scrie în lege, adică tocmai către entitatea care ar trebui să plătească pentru serviciile traducătorilor juridici. În felul acesta, şi dintr-un condei, Ministerul Justiţiei şi-a asigurat forţă de muncă pe gratis, căci ce vom încasa, vom da pe taxe. Pentru Minister nu este o afacere rea deloc: se creează locuri de muncă pentru bugetari, se căpuşează la maxim şi au servicii pe gratis.
Vă las pe voi să trageţi concluziile!

Traducatorii exista si sunt si ei oameni

 

Ministerul Justiţiei aruncă o piatră în foc şi 100 de proşti sar după ea să o scoată, numai că în cazul nostru sunt vreo 40.000 de proşti şi vreo 2000 de SRL-uri care sar după piatra aia. Iar toţi proştii ăştia, care conform MJ sunt doar cifre pe hârtie, au familii, copii, părinţi, într-un cuvânt sunt oameni, care trăiesc mai mult sau mai puţin din activitatea de traduceri şi pe care Ministerul, aplecând urechea la veninul unor radicalişti, vrea să-i transforme pur şi simplu în şomeri. Da, aţi citit bine, în şomeri, deşi într-o ţară afectată de criză acest lucru ar fi un paradox, la noi nu se gândeşte, se munceşte. Dintr-un condei, adică printr-o lege de vreo 30 de pagini, Ministerul Justiţiei va şterge de pe faţa pământului vreo, şi aici aproximez, 65000 de locuri de muncă.

 

Nu o să reiau proiectul de lege, îl puteţi accesa şi descărca aici, pentru că nu are sens… sunt scârbită de câtă idioţenie există printre cei puşi acolo sus să aibă grijă de noi. Trăim în ţara în care eşti pedepsit pentru că munceşti şi plăteşti taxe şi premiat dacă iei ajutor social sau faci evaziune. Este de neimaginat aşa ceva pentru orice ţară civilizată, dar la noi se poate. Traducătorii autorizaţi, ce activează sub formă de PFA, birourile de traduceri, ce activează sub formă de SRL, pur şi simplu vor dispărea şi vor apărea noii „traducători juridici”, o castă preamărită ce va sta sub papucul notarilor. Regulile impuse pentru a avea onoarea de a te numi „traducător juridic” sunt atât de greu de îndeplinit, încât nici măcar un traducător nu va putea deveni traducător juridic. Trebuie să avem birou separat, dotat corespunzător (dar nu se explică ce înseamnă asta) şi mai ales să avem arhivă conform normelor arhivelor naţionale. Vă doresc succes, căci am citit legea privind arhivarea, şi este un pic cam imposibil în condiţiile în care 99% dintre traducători lucrează de acasă. Trebuie să dăm examen la fiecare 6 ani, că doar în 6 ani se uită limba, nu? Păi dacă suntem proşti şi idioţi, de ce să nu dăm?!?! A, şi cel mai important trebuie să plătim taxe la marea uniune, pentru început vreo 1000 de lei pe lună aşa, apoi mai vedem… poate mai mult.
Mă uit cu uimire în jur şi văd traducători disperaţi ce nu ştiu pe ce drum să apuce. Mă uit la colega ce are birou la 100 de m de mine. Este speriată fiindcă trăieşte din traduceri şi legea asta o va scoate de pe piaţă. Habar nu are de ce să se apuce pentru că asta ştie să facă, pentru asta a făcut 4 ani de facultate şi 2 ani de master, iar acum, dintr-o semnătură, Ministerul Justiţiei îi dă peste nas şi îi spune că trebuie să devină altceva, că e prea proastă, prea săracă, prea… ca să îndeplinească normele impuse. De când e autorizată nu a fost solicitată niciodată de Tribunal, cum nu am fost nici eu, şi nici de vreo altă instituţie a statului.
Mă uit la mine, tremur, dar de indignare şi de nervi: cum poate un Minister întreg să fie atât de idiot? Trăim în România şi aici totul e posibil, nu? Ei bine, haideţi să vă spun cum văd eu treaba asta. Legea minunată va fi aprobată şi în câteva luni Ministerul îşi va plânge în pumni căci nu v-a găsi niciun „traducător juridic”. Taxele către uniune vor fi prea mari de suportat, condiţiile de îndeplinit prea multe şi prea grele, iar banii din treaba asta vor fi prea puţini. Pentru că ni se impune să fim numai traducători juridici şi pentru că nu ne putem angaja în altă parte, mulţi, dar mulţi, se vor lăsă de minunatul titlu fără sens. Ştiţi vorba aia „şi sexuită şi cu banii luaţi?” Cam aşa e şi aici.
Încercă să nu mă agit prea tare, deşi nu mai am somn. Aştept… încerc să formez un plan şi apoi voi ataca legea asta cu tot ce am şi cu tot ce pot. Voi da în judecată statul şi Ministerul Justiţiei, voi sesiza Consiliul Concurenţei, CEDO şi Uniunea Europeană. Voi lupta pe toate fronturile şi cu toate armele pe care le am, pentru că această lege este o RUŞINE la adresa traducătorilor, iar răspunsurile primite la sesizările noastre către minister sunt halucinante şi de o nesimţire ieşită din comun. Nu pot pleca capul şi spune “asta e”, pentru că nu e deloc o chestiune simplă. Mii de oameni cu familii şi copii vor rămâne fără pâine şi aşa ceva nu se poate accepta.

Multe, multe, multe produse cosmetice… de ce?

Domnul K m-a întrebat zilele trecute dacă mai am loc de atâtea produse cosmetice… şi am cam rămas descumpănită. Chiar nu prea mai am loc, că am încărcat şi dulapurile din baie şi de prin camere, şi pe şifonier şi pe noptieră, unde te întorci e imposibil să nu găseşti ceva. Şi îmi zice: nu mai bine îţi iei unul şi bun, în loc de 100 pe care nu le foloseşti?
Uşor de zis, dar foarte, foarte greu de făcut. De ce? Pentru că fiecare tip de piele e unic în felul lui şi produsele promit multe şi fac puţine. Să găseşti produsul ideal este o muncă titanică de căutare şi testare.

Să luăm de exemplu cazul în care am încărcat baia cu vreo 10 şampoane până să îl găsesc pe cel ideal (despre care o să povestesc cât de curând, căci este uimitor). Toate pe care le-am cumpărat promiteau acelaşi lucru: regenerare, stoparea mâncărimii scalpului, revigorare, protejare.  Aşa că eu, în calitate de consumator, cumpăr produsul de bună credinţă şi ajung acasă şi constat că nu face nici măcar jumătate din ce promite. Ce fac? Îl duc înapoi… asta ar fi răspunsul logic. Pe ce motiv? Cine mă crede că este chiar aşa cum spun eu? Sau ce să spun: produsul vostru este bun în esenţă, numai că nu mă ajută pe mine? Da, aş cumpăra produsul ideal, chiar dacă este scump, să spunem, dar cum ştiu eu care este produsul ideal, decât prin testare?

Şi exemplu cu şamponul este un caz fericit, căci până la urmă am descoperit un produs bun, dar am şi exemple mai nefericite de creme de faţă sau anti-rid care sunt o mare dezamăgire. Singura soluţie pe care o văd eu sunt mostrele şi produsele mini, care costă mai puţin şi cu care se poate efectua testarea.

Aţi observat că nu am inclus în articol cazul fardurilor, rujurilor sau a rimelurilor, pe care oricum nu mă pot abţine să le cumpăr într-un mod compulsiv. Nu există am prea multe nuanţe.

De ce unii parinti sunt inconstienti?

De ce unii parinti sunt inconstienti?

Am văzut azi la ştiri că vestita Izabela, care aşteaptă la ziua ei jumătate de România, a fost invitată la Măruţă, împreună cu maică-sa, care se râdea încântată de atenţia primită. A ajuns vedetă la TV datorită Izabelei şi isprăvii ei.
Aici apare nedumirirea mea: de ce, ca părinte, maică-sa nu s-a gândit să îi explice că nu e bine ce a făcut. Internetul este plin de pericole, iar ceea ce a făcut ea e ca şi cum ar fi pus afişe prin oraşe invitând toţi necunoscuţii la ea acasă. Din punctul meu de vedere o asemenea faptă merita o pedeapsă, nu o felicitare. 
Părinţii tratează cam prea uşor, din neştiinţă sau nepricepere sau pur şi simplu din nepăsare, pericolele la care se expun odraslele pe internet. Au existat cazuri, prin alte ţări, unde puştii au făcut acelaşi lucru şi părinţii s-au trezit cu casele devastate sau chiar mai rău de persoanele necunoscute invitate. 
Într-o zi, mămica fericită că e băgată în seamă de televiziune se va trezi că odrasla minunată este victima unui pedofil sau a unui violator, pe care chiar ea l-a invitat acasă. Sau o va găsi aruncată într-un tomberon de un sociopat care a agăţat-o pe internet.
Nu, din punctul meu de vedere, fapta Izabelei nu este de lăudat, ci pur şi simplu ridică semnale de alarmă şi, ca părinte, mămica ar trebui să îi explice că Facebook-ul sau alte reţele de socializare sunt medii destul de ostile şi că există pericole. La 10 – 12 ani, fata asta nu prea cred că ştie să distingă binele de rău atât de bine şi dacă nimeni nu îi explică cum stau lucrurile în viaţa reală, nu va şti niciodată cum să se păzească.
Probabil că o să ziceţi că sunt eu într-o dungă sau că sunt mult prea pesimistă, că Izabela nu a făcut nimic rău sau că nimic rău nu s-a întâmplat. Da, de data asta nu s-a întâmplat nimic, dar data viitoare? Data viitoare când minunea mică va decide să se pozeze în chiloţi şi să pună poza pe Facebook să o vadă un tip de şcoală şi va seta poza publică în loc de privată, atunci cum va fi? Dacă nimeni nu îi explică acum că nu e bine ce a făcut, ea va crede că e ok ce face şi va trece la nivelul următor.
Page 10 of 20« First...89101112...20...Last »
error: Content is protected !!