Tag: Să facem cunostinta (sau Get to know me)

Tag: Să facem cunostinta (sau Get to know me)
Aşa, că tot circulă tagul ăsta pe bloguri: m-am gândit să îl fac şi eu poate vreţi să mai aflaţi una alta despre mine.

 

1. Unde te-ai născut?
La maternitate. Ştiu că sunt şi copii născuţi în fân sau în puf… dar eu nu am avut bafta asta

 2. Ai fost numită după cineva?
 Nu ştiu sigur, dar altele după mine ştiu sigur că da. Tata zicea că a auzit pe cineva pe strada strigând un copil cu numele ăsta, dar tot tata era să mă uite în maternitate aşa că nu aş pune mare bază pe ce zice el.
  3. Ai frați/surori?
Era nevoie şi de aşa ceva? Una ca mine pe faţa pământului e de ajuns totuşi. Două ar fi fost prea mult
4. Ești sarcastică?
Cine eu? Doamne Fereşte
   5. Care este primul lucru pe care-l observi la o persoană?
Mâinile sau fundul, acum depinde de persoana la care mă uit, la bărbaţi nu mă uit la mâini
   6. Preferi filmele cu final fericit sau pe cele horror?
Prefer serialele, deci chiar nu contează ce final ar avea pentru că de multe ori nu se termină niciodată ori se termină pe la mijlocul unui sezon că s-a decis televiziunea să le anuleze.
 7. Care este aroma ta preferată?
Cireşe, cu sau fără vodcă… preferabil cu
  8. Ai animale de companie?
Da. o chestie blănoasă, gri şi foarte iubăreaţă (Şi nu, chiar nu mă refer la Domnul K)
9. Preferi calculatorul sau televizorul?
Fundal, zgomot, chestii interesante internet… hmm… ambele, în acelaşi timp, eventual doar pe BiziDay, că dacă mă mai uit mult o să înceapă să mi se pară sexy chiar şi Moise Guran
10. Care sunt cerealele tale favorite?
Ce sunt alea cereale?
   11. Ce hobby-uri ai?
Zăcutul în faţa calculatorului şi statul degeaba ar fi două dintre cele mai mari. Pe lângă vile cu piscină, maşini puternice şi bani mulţi eventual picaţi din cer
12. Dacă ai fi o altă persoană, ai fi prietenă cu tine?
Nu, clar nu. Aş vrea să fiu prietenă cu o persoană normală totuşi!   

 

PS. Acest articol este un fel de pamflet. Ştiu că ar fi trebuit să fiu serioasă, dar nu m-am putut abţine.

Cand secretul trebuie sa ramana secret

Cand secretul trebuie sa ramana secret
Primesc zilele trecute un telefon, cu număr necunoscut. În general nu aş fi răspuns, dar fiind în timpul orelor de program, m-am gândit că poate o fi vreun client şi am răspuns. 
– Alo (adică mai mult un aleou, între română, franceză şi poate un pic de haleu în engleză, că nu ştiam peste cine dau pe fir)
– Bună, Alina!
(Hopa, ca să vezi…)
– Bună, cine eşti şi ce doreşti?
– Sunt… br… hr… puf… et
– Poftim?
– Cum poftim? Ce nu ai înţeles din ce am zis? (pe un ton destul de enervat)
– Nimic, nu am înţeles sau auzit nimic, că s-a întrerupt cred.
– Am zis că sunt un admirator secret, ce nu ai mai avut admiratori secreţi?
(În momentul ăla eram pe jos de răs. Păi nu era mai bine pe vremea când aveam cartelă Conex Go şi un minut era 60 de cenţi, de îţi permiteai să dai numai bip? Nu se mai ţinea lumea de glume din astea)
– Apoi, dacă tot eşti tu aşa secret, nu mai bine rămâi secret? Dar, ştii cum? Atât de secret încât nici să nu ştiu că exişti!
(Păi nu, care mai e logica să ai un admirator secret dacă ştii de el. Însăşi definiţia de secret, înseamnă că nu ştii nimic despre subiect)
– Aaa bine pa!
(No, ete că s-a şi ofticat. Ce ţi-e domnule şi cu definiţiile astea din Dex)
Acum ziceţi şi voi: dacă tot se vrea a fi admirator secret – să rămână până l-oi întreba eu de sănătate.

Drumul spre nori

Drumul spre nori este destul de scurt, dar se parcurge într-o perioadă de timp destul de lungă. Nu poţi să nu te opreşti, să vezi, să admiri, să visezi şi să exclami extaziat: oh da! Nu mi-am imaginat niciodată că o asemenea minunăţie poate să existe. Nu poţi să realizezi, dragă cititorule, ce privelişte ţi se va aşterne în faţa ochilor. Cuvintele sunt prea mici, prea insignifiante, prea fără valoarea pentru a descrie „drumul spre nori”, dar voi încerca. Şi dacă nu reuşesc în totalitate, te rog să mă ierţi.

Drumul porneşte alene, de la poalele munţilor spre vârf, fără a se opri şi fără a-şi da seama de reacţiile pe care le provoacă. Te opreşti, te uiţi şi nu îţi vine să crezi că încă există ceva atât de curat. Aburul pământului se ridică încet şi pare că te ia cu el şi te duce spre nori, exaltând privirea. Te încrezi în privire, vezi, dar gândeşti cu uimire că nu poate fi adevărat.

Urci fără încetare şi nu poţi decât să exclami cu admiraţie că nu ai fi crezut că se poate şi mai bine. Vezi zăpada şi gândeşti că ai nimerit în altă lume. Când ai plecat era vară, chiar mijlocul verii dacă stai bine să te gândeşti. Unde a fugit vara? Şi totuşi nu îţi e frig deloc, ba chiar ai putea sta în tricou şi te-ai tăvăli prin zăpadă. Asta da experienţă! Ai încerca să urci pe jos, dar ştii că nu ai forţa necesară, aşa că te mulţumeşti să admiri, să tragi cu nesaţ pe ochi toate peisajele din jur. Ai vrea să ţi se imprime pe retină ca să nu le uiţi niciodată.

Şi când te gândeşti că nu se poate mai bine atât, ţi se ivesc în faţă alte minunăţii. Drumul îşi continuă şerpuit calea fără a te bagă în seamă. Ca tine sunt mii, poate chiar sute mii, veniţi să admire şi să se bucure. Dar tu ştii că priveliştea este numai pentru tine, că numai tu poţi înţelege minunea. Acolo uiţi de durere şi supărare, îţi revii la viaţă.

Aceasta este povestea sentimentelor ce te încearcă pe „drumul spre nori”, iar acesta are, dragă cititorului, şi un nume: GrossGlockner Hochalpenstrasse, adică Şoseaua alpină de mare atitudine GrossGlockner. Te invit să mergi, să vezi, să simţi. Chiar şi acum, deşi au trecut mai mult de 6 luni, mi se face pielea de găină.

Acest text este înscris în concursul TFB10 – #tenDubai – un eveniment organizat de Foto Union powered by Prestige Tours, cu sprijinul Canon și Calif.

Grecia se impusca in singurul picior bun pe care-l mai are

Grecia se impusca in singurul picior bun pe care-l mai are
Noul guvern la Greciei a anunţat că vrea să distrugă turismul, asta în condiţiile în care Grecia supraviețuiește în mare parte din turism. „All-inclusive” nu va mai fi o opţiune de vacanţă în Grecia, pentru că trebuie şi comercianţii locali să trăiască, nu numai lanţurile hoteliere. 
Păi bine măi nenea noul guvern al Greciei, cam ştii tu de ce se duceau toţi românaşii noştri în Grecia şi nu pe litoralul Mării Negre? Nu ştii? Hai că îţi zic eu: pentru că era ieftin şi pentru că era „all-inclusive” şi ne puteam îmbuiba cu de toate timp de câteva zile fără să ridicăm un deget. Nu, din nefericire, nu veneam la voi pentru peisaje, pentru apă, pentru măsline sau pentru cultura voastră. Veneam pentru că ne dădeaţi mâncare şi băutură ca la proşti. Dacă ne luaţi asta credeţi vom mai călca prin ţara aia a voastră? O să mergem la turci, că avem un nas atât de fin că putem mirosi haleala şi băutura multă de la o poştă. 
Şi uite aşa, încă o dată, dacă nu era deja suficient, se dovedeşte că populismul distruge vieţi!