Demachiere doar cu apă? Da, se poate!

Review – Cârpă pentru demachiere The makeup eraser

(da știu cârpă sună ciudat, dar nici țesătură sau pânză nu suna mai bine)

Prima dată când am citit despre The makeup eraser nu mi-a venit să cred. Să te poți demachia doar cu apă călduță pare ireal. Nu tu dischete demachiante, nu tu produse speciale foarte scumpe, doar o cârpă și apă? Serios? Hai să vedem! Prețul nu este foarte mare așa că nu o să plâng dacă nu funcționează.

Descriere produs

The makeup eraser este un produs revoluționar utilizat de milioane de femei din lumea întreagă. Se folosește cu apă călduță pentru a șterge machiajul și impuritățile.

Preț: The makeup eraser costă 59 de lei, numai în Sephora

Am văzut pe site-ul producătorului că există mai multe culori, varianta mare/mini și chiar mănuși din același material. Toate acestea nu apar în oferta Sephora. În schimb, pe site-ul producătorului prețul pentru The makeup eraser mare este de 19,97 USD, adică 82 de lei. Iar pentru varianta mini de 12 USD, adică 52 de lei. Din reviewurile de pe youtube am tras concluzia ca eu am varianta mare. Așadar prețul din Sephora este mult mai bune decât cel de pe site-ul producătorului.

Experiența mea:

Când a ajuns pachetul de la Sephora m-am uitat la cutia de plastic roz și am ridicat o sprânceană. Bucata asta pufoasă de cârpă demachiază doar cu apă? Am scos The makeup eraser din cutie și l-am așezat frumos pe suport în baie. Apoi, am tras aer în piept și mi-am zis că trebuie să îl încerc.

Înainte de prima utilizare trebuie spălat. Producătorul spune că poate fi spălat împreună cu alte rufe, la mașina automată. Sincer, nu mi se pare igienică soluția asta. Eu am spălat The makeup eraser separat cu apă și săpun lichid. Până la urmă o bucată destul de mică de cârpă se poate spăla repede și simplu cu mâna. Apoi, am lăsat-o să se usuce de azi pe mâine. Nu este necesar un timp atât de lung de uscare. În funcție de cât de bine ventilată e încăperea, se usucă în câteva ore. The makeup eraser este roz. Nu are niciun miros, este doar o cârpă pufoasă și moale la atingere.

Utilizare:

Se umezește cu apă călduță și se șterge machiajul cu mișcări circulare. Dacă machiajul nu se îndepărtează înseamnă că nu ai umezit cum trebuie cârpa. Pentru unele produse, de exemplu ruj rezistent, este posibil să fie nevoie și de puțin demachiant. În testele făcute de mine au existat probleme cu îndepărtarea rimelului de la Lancome. Este un rimel rezistent la apă. L-a îndepărtat dar nu complet. Oricum de pe gene se duce mai bine, deoarece există mai multă fricțiune. Ce nu a îndepărtat deloc a fost rujul Maybelline 24H Stay. Oricum rujul acesta nu se duce decât cu demachiant bifazic foarte bune. Eu îl folosesc pe cel de Lancome. Demachiantul normal nu îl îndepărtează mai deloc.


Partea din față este pentru îndepărtarea machiajului. Partea din spate, cea cu eticheta, este pentru o exfoliere ușoară. Din punctul meu de vedere, partea pentru exfoliere este minunată. Exfoliază blând, nu lasă tenul uscat și nici pete roșii. Nu are chimicale sau alte ingrediente speciale, ceea ce o face sigură chiar pentru pielea sensibilă.

Curățarea The makeup eraser:


Machiajul normal se curăță de pe The makeup eraser numai cu apă caldă. Machiajul rezistent de pe The makeup eraser se curăță cu apă și săpun. Producătorul recomandă spălarea în mașina automată cu restul rufelor. Nu folosi înălbitor, dacă apelezi la această soluție.

Cum funcționează?


Nu este magie, ci e pur și simplu știință. Diferența dintre The makeup eraser și o cârpă normală este suprafața acesteia. Numărul de fire este mult mai mare și mai dens. Când este umezită, devine ca un burete la atingere. Sau mai real ca o gumă. Pur și simplu, din cârpă se transformă într-o chestie relativ gumoasă. Acest lucru este important din mai multe motive:

1. Fricțiune. Pentru a ridica machiajul de pe piele, fibrele trebuie să aibă aderență. Astfel că prind machiajul și îl ridică de pe piele. Cu cât densitatea este mai mare, cu atât avem o fricțiune mai mare.
2. Curățare mai bună. Dacă în loc de 5 fibre avem 50, acestea pot pătrunde în riduri și vor curăța mai bine.
3. Absorbție. Punctul 1, adică fricțiunea, ajută la ridicarea machiajului. Dar fără absorbție acesta se va împrăștia de ici colo. Deoarece cârpa este foarte densă, mizeria pur și simplu se prinde de aceasta. Și este reținută mai bine decât o cârpă normală.

Aspecte pozitive

Economie de bani
The makeup eraser poate fi folosită până la 1000 de spălări. Matematic dacă te demachiezi seara, în fiecare zi, și apoi speli The makeup eraser ține 1000 de zile. Asta înseamnă mai bine de 2 ani și jumătate. Cu doar 59 de lei. Sună bine. Nu mai dai bani pe demachiante de tot felul, care de care mai scumpe. Nu mai ai nevoie nici de dischete demachiante.

Economie de timp
Am momente când pur și simplu îmi e lene. Așa că The makeup eraser este minunat. Trei mișcări și gata. Nu tu șapte produse, nu tu timp pierdut. Cârpa și niște apă și în 10 secunde sunt demachiată.

Ideal pentru călătorii
The makeup eraser este ideal dacă călătorești. Pe avion nu ai voie cu produse lichide mai mari de 100 de ml. Și nici cu nu bagaj foarte voluminos. Așa că în loc de 5-7 produse diferite, iei o cârpă care ocupă foarte puțin spațiu.

Aspecte negative

Nu îndepărtează eficient chiar toate tipurile de machiaj
Deși producătorul susține contrariul, constatările mele diferă. Machiajul rezistent este mai greu de îndepărtat și uneori trebuie să folosesc și demachiant. Mai ales pentru rujul rezistent, după cum s-a văzut mai sus.

Freci și tot freci
Dacă machiajul este deosebit de rezistent, va fi nevoie să freci. Asta e o problemă mai ales în zona ochilor. De aceea, pentru zona ochilor prefer demachiantul clasic.

Acumulare de bacterii
Se recomandă spălarea cu apă și o dată pe săptămână spălarea în mașina automată. Asta poate duce la acumularea de bacterii, deoarece la spălarea cu apă nu există niciun agent de curățare. Chimic, fibrele sintetice din The makeup eraser sunt mai rezistente la acumularea de bacterii decât cele din bumbac, de exemplu, deoarece le poți stoarce mai bine.

Exfolierea extremă
Deoarece îndepărtează machiajul prin frecare, poate duce la o exfoliere mai mult decât limita dorită. Tenul sensibil se poate irita.

Notă:

Deși are câteva aspecte negative, am decis să acord nota 5/5 acestui produs.

Recomandare:

The makeup eraser nu este singura soluție de îndepărtare a machiajului doar cu apă. Pe internet există numeroase companii care vând astfel de produse la diferite prețuri. Până la urmă orice cârpă din microfobră, de densitatea potrivită, face același lucru și funcționează în același fel. Poate sunt mai puțin pufoase sau au altă culoare, dar principiul este același.
Dacă ești o fire leneșă ca mine, iar demachierea ți se pare o corvoadă, îți recomand The makeup eraser. Vei face atât economie de timp, cât și de bani. Totuși, nu poți renunța de tot la demachiant.

Poveste criminala pe sticla

Ridic capul încet de pe pernă și încerc să identific sunetul strident care m-a trezit. E un telefon, constat după ce reușesc să mă dezmeticesc. Cobor din pat și mă lovesc de piciorul mesei. Găsesc cu greu telefonul și văd că nu e al meu. Înjur în gând. Trag de domnul K. Îl înștiințez că îi sună telefonul. Ridică o geană și mormăie: Vezi că e în borsetă. Mai înjur o dată în gând și mă duc pe hol să îl aduc. În sfârșit mă bag în pat și sper să îmi reiau somnul. Îl aduc pe domnul K cum mormăie lângă mine: Ce ai făcut? Cum așa? Unde? Chiar nu merge? Ai încercat? Și un final apoteotic: hai că vin.

Mă trezesc de tot. S-a dus somnul meu. Mă uit la ceas. E aproape miezul nopții. Ce s-a întâmplat?, întreb printre dinți gândindu-mă la somnul meu cel dulce. Domnul K se uită la mine somnoros. Mormăie ceva din care înțeleg numai nisip și lopată. Mă uit la el și îmi vine să râd. Te apuci de făcut castele de nisip acum iarna?

Nu, dar unii s-au gândit că e interesant să se ducă cu mașina la mama naibii și au ajuns în șanț. Mergem să îi scoatem!, decretează rapid. Unde să mă duc?!, fața mea e cumva pe jos. În casă e cald și bine, plapuma e îmbietoare și eu trebuie să mă îmbrac să ies în ger ca să îi scot din șanțuri?! Nu, categoric viața mea a luat-o pe un drum greșit. Trag pe mine pantalonii de fâș și îmi iau geaca cea mai groasă.

Afară frigul mă izbește nemernic. Mă sui în mașină și dau drumul la încălzire. Domnul K bâjbâie prin garaj după nisip și lopată. Mă și mir că avem așa ceva. Nu am avut probleme. Tot timpul am cumpărat cauciucuri de iarnă bune și mașina a făcut față condițiilor nevaforabile. Drumul pare ireal în lumina farurilor. Poleiul de pe asfalt reflectă lumina și o împrăștie spre copaci. Dacă nu aș cunoaște adevărul, as spune că e de poveste. Însă știind pericolul strâng cu putere mânerul portierei.

Domnul K înjură drumarii, care iar nu au dat cu nimic pe drum. E sticlă, zice printre dinți. Mașina urmează curba încet. Mă uit cu groază pe drum. Începe încet să ningă și pe carosabil se adună un strat subțire de zăpadă. Și mai bine, acum o să putem patina și mai frumos. Încerc să nu îmi fac totuși probleme. O mașină echipată corespunzător de iarnă, un șofer experimentat și o să ajungem cu bine.

Am ajuns cu bine numai ca să vedem minunea. Mașina lor e pe jumătate în șanț. Domnul K trage lângă ei și coboară să evalueze situația. Mă dau și eu jos din mașină și îmi aprind o țigară. Alunec și mă prind de mânerul portierei. Reușesc să nu cad. Aud alte înjurături printre dinți. Cauciucuri de vară?!?!, pe vremea asta?!?!, uimirea Domnului K pare că nu se oprește. Tu crezi că eu mai ajungeam să te scot de aici dacă nu aveam cauciucurile de iarnă potrivite?! Pur și simplu nu poți face așa ceva! Îl înțeleg uimirea. Mai ales că nu poți face economii la cauciucuri. Jumătate din siguranța mașinii ține de ele. Poți să ai toate sistemele electronice din lume și nu or să te ajute dacă nu ai cauciucuri bune.

Cu greu reușim să îi scoatem din șanț. Îl lăsăm să o ia înainte ca să fim siguri că nu ajung iar printr-o râpă. – Și cumpără-ți cauciucuri de iarnă, le urează Domnul K după ce își strâng mâinile bucuroși că au ajuns cu bine acasă. Putea să fie mult mai rău. Ar fi putut fi o poveste criminală pe sticlă.

Rețetă pâine de casa

paine_de_casa

Am primit foarte multe întrebări despre cum fac să iasă o pâine de casă așa umflată și ce agenți de creștere folosesc. Ba chiar am primit întrebări și despre mașina de pâine pe care o am. Așa că azi m-am decis să scriu rețeta și modul de a face pâine de casă pe care îl folosesc eu.

Mașina mea de pâine este Moulinex Uno și o am de 6 ani. Am cumpărat-o la o promoție din Metro. Am scris deja un articol despre chinurile prin care am trecut până am reușit să obțin o pâine “ca la mama acasă”. Nu este cine știe ce de capul ei și face tot ce face o mașină normală de pâine. Numai că are niște rețete foarte încâlcite de tipul: pune 364,5 grame de făină și tot așa mai departe. Nu le-am respectat și nu le voi respecta niciodată. Eu pun din ochi cantitățile și aia e. Am învățat de pe blogul lui Adi Hădean că pentru un aluat pufos cantitatea de apă față de făină trebuie să fie de 1/2. Deci la 1 cană și jumătate de apă pun 3 căni de făină. Am 2 căni identice și pe alea le folosesc în loc de cântar.

Trebuie să știi că dacă la un aluat frământat cu mâna se pune întâi făina și în mijloc se pune lichidul și drojdie, la mașina de pâine e fix pe dos. Pui întâi lichidul și apoi făina. Acum nu zic că treaba asta e literă de lege, dar așa e scris în instrucțiunile de la mașina mea de pâine.

Ingrediente:

  • 50 de grame de un măsurat din ochi
  • 1 ouă
  • 4 linguri de iaurt + niște zăr care rămâne de la iaurt
  • 1 plic de drojdie uscată de pakmaya
  • 1 cană de lapte
  • 3 căni de făină

Cum fac pâine de casă:

Prima dată topesc cubul de unt într-un castron ceramic timp de 1 minut/1 minut jumătate la microunde. Cam până în momentul în care începe să împroaște prin cuptor. Scos castronul și sparg oul peste unt și bat bine cu o furculiță. Apoi, adaug 4 linguri de iaurt și zerul pe care îl lasă iaurtul, pun plicul de drojdie și amestec bine. Încălzesc 1 cană de lapte până aproape de punctul de fierbere și o amestec cu ingredientele din castron. Astfel toate ingredientele vor fi calde.

Torn amestecul lichid în mașina de făcut pâine de casă, apoi deasupra pun cele 3 căni de făină. Pentru că tot timpul folosesc cantitățile din ochi, uneori mai este necesar să mai adaug făină. Așa că stau în preajma mașinii de pâine și mă uit dacă se frământă bine și iese un aluat frumos sau e prea apos și mai trebuie să pun făină. Deoarece a mai pune apă/lapte este prea complicat, prefer să fie mai mult lichid de la început, că făină mai pot adăuga pe parcurs.

masina_de_paine

Setări folosite: 750 de grame (am 500, 750 si 1000), rumenire medie si programul 1 sau 3 in funcție de preferințe. Ambele durează cam 3 ore.

La setarea 1 a mașinii, iese o pâine de casă rumenită moderat cu coaja moale. La setarea de pâine franțuzească, iese o coajă crocantă. Când e gata scot pâinea de casă din mașină, o pun pe un suport de lemn, o umezesc un pic pe toate părțile cu apă caldă foarte puțin, cu îneca pâinea totuși) și a las sub un prosop să se răcească.

Sfaturi:

Am 2 căni la fel și le folosesc pentru măsurare
Toate ingredientele trebuie să fie calde, inclusiv făina să fie la temperatura camerei
Folosesc numai făină de Mopan, cu ea am obținut cele mai bune rezultate

Cum sa nu faci un cadou frumos?

În general sunt complet împotriva ideii de cadou. Nu am răbdarea necesară să ofer un cadou fix în ziua respectivă. Ori uit de ocazie și mă uit galeș în ochii persoanei vizate și zic că va ajunge cândva și cadou sau îl comand și ajunge mai repede, astfel că îl dau mai repede. Și cu atât mai puțin de Crăciun când toți pereții de pe Facebook și toate blogurile urlă non-stop despre cadouri. Cel mai probabil Crăciunul nu ar trebui să fie despre asta, ci despre familie, căldură, apropiere și multă mâncare. Dar când stau și mă gândesc la toate orele petrecute în bucătărie tăind ceapă, prăjind, sotând, fierbând, amestecând etc. parcă îmi vine să îmi revizuiesc atitudinea față de cadouri. Parcă un cadou special pentru mine pus cu atenție sub brad, nu mai sună atât de comercial. Suna mai mult a apreciere, a recunoaștere a eforturilor.

Și dacă tot ar fi să alegi un cadou pentru persoana specială din viața ta, de ce să nu alegi unul din cele 1000 de seturi de cadou de la marca numărul 1 de cosmetice naturale din Italia, intrând pe BottegaVerde.ro? Marca Bottega Verde a apărut în 1972 în Pienza, Italia, în inima verde și naturală a Toscanei. Palatul Massiani, un castel minunat și sălbatic este locul de inspirație pentru principalele ingrediente din produsele cosmetice naturale. Acolo s-a născut și ideea de frumusețe naturală, cu ingrediente din natură: principiile naturale, culorile, aromele ghidează produsele Bottega Verde în fiecare zi. Misiunea mărcii este de a valorifica biodiversitatea Italiei oferind clienților un produs minunat, dezvoltat într-un mediu sigur.

Iar eu, pentru că tot am vorbit de eforturi, îți recomand un pachet special creat pentru hidratarea și relaxarea picioarelor. După atâta alergătură cu bradul, decorațiunile, curățenia, mâncarea ai nevoie de un moment de relaxare numai al tău. Picioarele au nevoie de aceeași îngrijire ca și restul corpului. Poate că acum iarna nu se vede prea tare, purtând numai bocanci și ghete, dar picioarele obosite, cu piele moartă și calusuri, nu trebuie să fie ale tale. Formula cu acid salicilic a produsele din acest pachet exfoliază și hidratează.

Și răsfățul poate continua cu un pachet magnolie neagră. Deși este apreciată ca plantă ornamentală, scopul terapeutic al magnoliei nu poate fi negat. De arome și miros ce să mai zic? Sunt ca o mângâiere senzuală într-o noapte friguroasă de iarnă. Din acest pachet am acasă gelul de duș și pot spune că m-am îndrăgostit de mirosul special de citrici și flori, amestecate într-un echilibru perfect.

Și pentru că am terminat cu recomandarea produselor de răsfăț, să continuăm cu încă o recomandare un pic mai utilă dar la fel de catifelată: pachetul cremă de mâini: 3 produse ideale pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor în sezonul rece, când pielea este agresată de factorii externi. Lapte de iris și ulei de argan, citrice și miere, struguri roșii – ce pot spune mai multe de atât?! Cred că deja ești curioasă.

De fapt aș mai avea de adăugat că reducerile sunt de până la – 67%, așa că nu ai niciun motiv să nu faci sau să își faci un cadou aromat.

Page 10 of 138« First...89101112...203040...Last »
error: Content is protected !!