Bionike, marca perfecta pentru un ten minunat

Prezentare Bionike Suceava

Bionike a fost singura marcă care a venit la Bucovina Beauty Blogger Event și ne-a ținut o mini-prezentare despre produse. Bravo și mi-ar fi plăcut ca și celelalte mărci să procedeze la fel. Pentru cine încă nu știe Bionike sunt produse dermatocosmetice, despre care nici eu nu știam prea multe. Dar am aflat foarte multe din prezentare, mai ales că Alin, reprezentatul Bionike, ne-a oferit o mulțime de informații utile. Am rămas uimită că un bărbat știe atât de multe despre produsele cosmetice.

Bionike

Brandul Bionike vine din Italia cu 50 de ani experiență în domeniul fabricării dermatocosmeticelor și a cosmeticelor de înaltă calitate, cu produse fără conservanți, fără parfum, fără gluten, testate pentru nichel și Microbiologic pure. Produsele sunt perfecte mai ales pentru persoanele cu alergii și cu pielea foarte sensibilă. În spatele companiei se află doctori și experți în domeniul îngrijirii pielii.

Știați că poluarea în 2017 a atins 37.000 de milioane de tone de dioxid de carbon în atmosferă, ceea ce se traduce prin lipsa de hidratare a pielii, iar razele UVA cauzează acnee, puncte negre și pierderea de luminozitate a pielii.

Bionike

Fondul de ten și pudra Bionike

Din păcate fondul de ten Bionike a fost o nuanță mult prea închisă pentru mine. Mi-ar fi plăcut să îl pot folosi, dar nu am avut cum. Aș fi arătat ca un clovn.
În schimb am testat pudra Bionike, care mi-a plăcut pentru că are o textură fină, acoperă fără să încarce. Ajută la menținerea opacității tenului, fixează fondul de ten și menține un aspect natural al tenului.

Bionike

Mini-produse Bionike

Dintre cele 3 mini produse Bionike, cel mai mult m-a impresionat Acteen gel de curățare, ce ajută normalizarea sebumului. Mai ales că vara tenul meu are mari probleme cu secreția se sebum și de aici pori înfundați, puncte negre… pe care încerc să le țin sub control.

Ingrediente

agent antibacterian (triclosan), asociație de acizi dihidroguaiaretici și oleanolici într-un gel osmotic, complex de purificare (uleiuri esențiale de menta și ienupăr)

Demachiant Defence Tolerance este o apă demachiantă esențială, ce duce demachierea pentru tenul foarte sensibil la nivelul următor. Protejează suprafața de lipide a pielii, prevenind roșeața și exfolierea.

Toate produsele Bionike mi-au plăcut mult (cu excepția fondului de ten pe care nu l-am putut folosi deloc). Iar gelul de curățare și apa demachiantă le-aș cumpăra oricând.

Comenteaza cu facebook

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: