Super alimente: uleiul din arbore de ceai

Astăzi m-am gândit să îți povestesc despre un super aliment care nu este chiar un aliment, ci un ulei esențial cu folosiri mai mult externe dar beneficii multiple – uleiul din arbore de ceai.

Arbore de ceai

Ce este uleiul din arborele de ceai?

Uleiul din arbore de ceai, cunoscut și sub numele de ulei de melaleuca, este un ulei esențial derivat din frunzele copacului de mirt, nativ din Australia. Culoare este de la galben pal până la alb aproape incolor. Uleiul din arbore de ceai este folosit de peste 100 de ani în tratarea unor afecțiuni ale pielii: infecții, bacterii și chiar acnee. Din nefericire este toxic dacă este ingerat. Așa că nu îl folosi pentru uz intern niciodată. Oricum nu trebuie să te sperii foarte tare. Dacă ingerezi o picătură nu pățești nimic. Dacă bei o sticluță, s-ar putea să ai dureri de cap, diaree, vomă, greață și altele.

La ce folosește uleiul din arbore de ceai?

Uleiul din arbore de ceai este un foarte bun antiseptic. Are proprietăți antibiotice și ajută la combaterea infecțiilor, dermatitelor, mătreței și altele. În general, eu i-am găsit foarte multe întrebuințări casnice, pe lângă beneficiile pentru piele și scalp. Așa că o să încep cu acestea, bazându-mă pe proprietățile antiseptice și antibiotice ale uleiului.

Uleiul din arbore de ceai pentru casă

  1. În mașina de spălat rufe, pe lângă detergent, pun și câteva picături din sticluța cu uleiul de arbore de ceai. Astfel rufele sunt curățate și dezinfectate într-un mod mult mai natural decât dacă folosim produse chimice. Am uitat să îți spun că pentru spălare nu folosesc clasicul detergent, ci nuci de săpun.
  2. Pentru dezinfectarea obiectelor din casă, pun într-un pulverizator câteva picături din sticluța cu uleiul de arbore de ceai și apă. Apoi folosesc soluția pentru a dezinfecta suprafețele, întrerupătoarele (ai grijă, pulverizează întâi pe o lavetă și apoi șterge întrerupătorul, nu pulveriza direct pe acesta), clanțele la uși, balustrada și altele. De asemenea, folosesc soluția și în bucătărie pentru a dezinfecta tocătorul sau chiuveta.
  3. Când fac curățenie, pun câteva picături în apă cu care dau cu mopul. Astfel pardoselile vor fi și curate și dezinfectate. Sper să te ajute la curățenia de Crăciun.
  4. O utilizare mai puțin știută, dar care foarte utilă mai ales când stai la casă și ai multă verdeață, este folosirea uleiului de arbore de ceai pentru scoaterea căpușelor. Ia un bețișor de urechi, înmoaie-l în ulei și aplică în jurul căpușei. Va ieși imediat.

Uleiul din arbore de ceai pentru piele

  1. Acnee – aplicarea unui gel sau creme cu o concentrație de 5% din uleiul din arbore de ceai este la fel de eficientă ca aplicarea benzoil peroxidului cu concentrație de 5%. Trebuie să îți spun că efectele aplicării uleiului de arbore de ceai pot apărea mai încet decât în cazul peroxidului, dar este mult mai puțin iritant pentru piele. În general, este nevoie de cel puțin 45 de zile de aplicare de 2 ori pe zi pentru a reducere simptomele severe ale acneei.
  2. Infecțiile fungice – în special cele încăpățânate ale unghiilor. Se aplică o soluție de 100% din uleiul din arbore de ceai de 2 ori pe zi timp de cel puțin 6 luni. De asemenea, îmbunătățește aspectul unghiilor după 3 luni. În acest sens, este comparabil cu aplicarea unei soluții de 1% de clotrimazol. Din păcate, concentrațiile mai mici din uleiul din arbore de ceai nu par fi la fel de eficiente. De exemplu o cremă cu 5% ulei din arbore de ceai va fi complet ineficientă.
  3. Mătreață – aplicarea unui șampon cu 5% ulei din arbore de ceai timp de cel puțin 4 săptămâni reduce mătreața, leziunile pielii scalpului, senzația de mâncărime și este perfect pentru părul cu tendință de îngrășare.
  4. Hemoroizii – care se pare că sunt boala secolului, mai ales că stăm foarte mult jos. Aplicarea unei creme sau gel ce conține ulei din arbore de ceai reduce simptomele hemoroizilor, inclusiv durere, mâncărime, inflamare. Dar, pentru că trebuie să existe și un dar, nu este un tratament.
  5. Infecții ale aparatului respirator – aici treburile sunt simple și grele în același timp. Ti-am spus mai sus că uleiul din arbore de ceai este toxic dacă este ingerat. Și acum îți spun că poate fi folosit pentru tratarea infecțiilor aparatului respirator. Ai să zici că mă contrazic singură, dar nu este așa. Uleiul din arbore de ceai este toxic dacă este ingerat în cantități mari. Așa că eu pun la 2 litri de apă, 3-4 picături de ulei, și apoi apa respectivă o folosesc în umidificator. Astfel, aparatul de umidificare o pulverizează în decursul a 3 zile în cameră. Tusea și iritațiile nasului se ameliorează, iar eu nu risc să mă otrăvesc singură.

Cât de sigur este uleiul din arbore de ceai?

Ți-am pomenit de mai multe ori că uleiul din arbore de ceai este toxic când este ingerat, dar hai să vedem și cât de toxic. Pentru majoritatea oamenilor, dacă este folosit pe piele, uleiul din arbore de ceai este sigur. Dar există și persoane care pot avea o anumită sensibilitate, folosirea uleiului ducând la iritații și umflare. La persoanele cu acnee poate cauza uscarea pielii, roșeață și mâncărime. Efectele toxicității uleiului din arbore de ceai includ confuzie, imposibilitatea de a merge, dezechilibre, iritații, greață, vomă, diaree și posibil comă.

Te avertizez să nu combini uleiul din arbore de ceai cu uleiul de lavandă. Interdicția se cu atât mai gravă, dacă amestecul este folosit la copii care nu ajuns la pubertate. Pot avea efecte secundare hormonale, iar la băieți poate duce la dezvoltarea anormală a sânilor (da ai citit bine, este o problemă medicală).

Așa că ai grijă, nu tot timpul natural înseamnă și sigur.

Comenteaza cu facebook

comments

9 thoughts on “Super alimente: uleiul din arbore de ceai

  • 20 decembrie 2017 at 10:31
    Permalink

    Am auzit de acest ulei dar nu l-am folosit. de fapt nu am fost tentata. Multumesc de recomandari. Am ramas uimita cand am citit prima parte a articolului. Chiar nu stiam ca poate fi intrebuintat in bucatarie si nu numai.

    Reply
    • 20 decembrie 2017 at 10:34
      Permalink

      Este foarte bun dezinfectant si mai ales este natural. In bucatarie (mai peste tot de fapt) incerc sa evit pe cat posibil chimicalele de cand cu ficior.

      Reply
  • 20 decembrie 2017 at 10:43
    Permalink

    Si eu folosesc uleiul de arbore de ceai am pus in sapunul de maini, gelul de dus, sampon. Intrebarea mea este de la ce firma folosesti?

    Reply
    • 20 decembrie 2017 at 10:54
      Permalink

      In articol ai un link exact in prima fraza. Este link de profitshare (ca sa nu ziceti ca sunt nush cum) catre vegis si uleiul din arbore de ceai de la Solaris. Pe acela is folosesc.

      Reply
  • 20 decembrie 2017 at 17:05
    Permalink

    Buna!Si eu tot de la Solaris am uleiul de tea tree.L-am cumparat de la plafar in ideea de a-l folosi pe cosuri,in special cand imi apare vreun monstrulet deranjant pe ten.Unele intrebuintari le stiam deja,altele le-am aflat citind articolul tau.

    Reply
  • 23 ianuarie 2018 at 14:31
    Permalink

    Eu am folosit un ulei pur din arbore de ceai pentru acnee si sa stii ca rezultatele au fost foarte bune. Din pacate, avand pielea sensibila, desi usca orice cos deja aparut si stopa evolutia celor care fi vrut sa iasa, am renuntat la el pentru ca aveam o ușoară senzație de arsură. Poate că trebuia diluat cumva. Ma gandisem eu sa il amestec intr-o crema, dar apoi mi-am zis ca poate nu mai are efect si… am uitat de el. Pentru scalp nu m-am gandit sa il incerc. Ce fraiera sunt! Acum imi dau seama.

    Reply
    • 23 ianuarie 2018 at 14:35
      Permalink

      Cel mai bine merge amestecat intr-o crema, ca un „booster”. Sau o solutie cu apa de trandafir si ulei de arbore de ceai. Apa mai taie din miros si hidrateaza. Sa imi spui cum a fost daca incerci.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: