Poveste criminala pe sticla

Ridic capul încet de pe pernă și încerc să identific sunetul strident care m-a trezit. E un telefon, constat după ce reușesc să mă dezmeticesc. Cobor din pat și mă lovesc de piciorul mesei. Găsesc cu greu telefonul și văd că nu e al meu. Înjur în gând. Trag de domnul K. Îl înștiințez că îi sună telefonul. Ridică o geană și mormăie: Vezi că e în borsetă. Mai înjur o dată în gând și mă duc pe hol să îl aduc. În sfârșit mă bag în pat și sper să îmi reiau somnul. Îl aduc pe domnul K cum mormăie lângă mine: Ce ai făcut? Cum așa? Unde? Chiar nu merge? Ai încercat? Și un final apoteotic: hai că vin.

Mă trezesc de tot. S-a dus somnul meu. Mă uit la ceas. E aproape miezul nopții. Ce s-a întâmplat?, întreb printre dinți gândindu-mă la somnul meu cel dulce. Domnul K se uită la mine somnoros. Mormăie ceva din care înțeleg numai nisip și lopată. Mă uit la el și îmi vine să râd. Te apuci de făcut castele de nisip acum iarna?

Nu, dar unii s-au gândit că e interesant să se ducă cu mașina la mama naibii și au ajuns în șanț. Mergem să îi scoatem!, decretează rapid. Unde să mă duc?!, fața mea e cumva pe jos. În casă e cald și bine, plapuma e îmbietoare și eu trebuie să mă îmbrac să ies în ger ca să îi scot din șanțuri?! Nu, categoric viața mea a luat-o pe un drum greșit. Trag pe mine pantalonii de fâș și îmi iau geaca cea mai groasă.

Afară frigul mă izbește nemernic. Mă sui în mașină și dau drumul la încălzire. Domnul K bâjbâie prin garaj după nisip și lopată. Mă și mir că avem așa ceva. Nu am avut probleme. Tot timpul am cumpărat cauciucuri de iarnă bune și mașina a făcut față condițiilor nevaforabile. Drumul pare ireal în lumina farurilor. Poleiul de pe asfalt reflectă lumina și o împrăștie spre copaci. Dacă nu aș cunoaște adevărul, as spune că e de poveste. Însă știind pericolul strâng cu putere mânerul portierei.

Domnul K înjură drumarii, care iar nu au dat cu nimic pe drum. E sticlă, zice printre dinți. Mașina urmează curba încet. Mă uit cu groază pe drum. Începe încet să ningă și pe carosabil se adună un strat subțire de zăpadă. Și mai bine, acum o să putem patina și mai frumos. Încerc să nu îmi fac totuși probleme. O mașină echipată corespunzător de iarnă, un șofer experimentat și o să ajungem cu bine.

Am ajuns cu bine numai ca să vedem minunea. Mașina lor e pe jumătate în șanț. Domnul K trage lângă ei și coboară să evalueze situația. Mă dau și eu jos din mașină și îmi aprind o țigară. Alunec și mă prind de mânerul portierei. Reușesc să nu cad. Aud alte înjurături printre dinți. Cauciucuri de vară?!?!, pe vremea asta?!?!, uimirea Domnului K pare că nu se oprește. Tu crezi că eu mai ajungeam să te scot de aici dacă nu aveam cauciucurile de iarnă potrivite?! Pur și simplu nu poți face așa ceva! Îl înțeleg uimirea. Mai ales că nu poți face economii la cauciucuri. Jumătate din siguranța mașinii ține de ele. Poți să ai toate sistemele electronice din lume și nu or să te ajute dacă nu ai cauciucuri bune.

Cu greu reușim să îi scoatem din șanț. Îl lăsăm să o ia înainte ca să fim siguri că nu ajung iar printr-o râpă. – Și cumpără-ți cauciucuri de iarnă, le urează Domnul K după ce își strâng mâinile bucuroși că au ajuns cu bine acasă. Putea să fie mult mai rău. Ar fi putut fi o poveste criminală pe sticlă.

Comenteaza cu facebook

comments

2 thoughts on “Poveste criminala pe sticla

  • 29 December 2016 at 10:47
    Permalink

    Pe timp de iarna si la drum lung cu cauciucuride vara???? Inconstienta zic eu 🙁

    Reply
    • 29 December 2016 at 10:48
      Permalink

      Categoric, fix asa am gandit si noi. Bine ca au ajuns cu bine acasa. Oricum si-au invatat lectia.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: