Imi vreau tara inapoi

Gânduri haotice despre stranieri

Acum destul de mulți ani când încă se circula cu pașaportul în afară, prietenele mele cele mai bune au plecat în Italia. Prietene pentru ca erau 2 gemene. Când s-a dat liber la vize au reușit să vină în România și au trecut și pe la mine. Din poveste în poveste am ajuns la ce lucrează și atunci am auzit pentru prima oară cuvântul “busta paga”. Prietena mea nu a reușit să găsească echivalentul românesc așa ca s-a chinuit cu explicații până ce am înțeles ca e vorba de fluturașul de salariu. Problema ei a fost că pur și simplu nu știa cuvântul în limba română. Ai ei tocmai de asta hotărâseră să plece din România. Erau amândoi șomeri de foarte mult timp și fără nicio perspectivă. Fetele habar nu aveau cum e cu serviciul. Abia în Italia s-au întâlnit cu aceasta noțiune. Acum nu te gândi ca le iau apărarea stranierilor. Unui își dau în stambă. Așa cum e si cazul surorii cumnatei mele care mi-a spus ca sunt analfabetă că nu am ieșit din România pe când ea trăiește în Italia. Dar sunt și cazuri în care “come si dice aicea la voi în Romania” are un fundament real. Oamenii aia pur și simplu nu știu că există x chestie și la noi. Și atunci dacă ei sunt limitați de realitatea lor românească și vad viața din afara trăiesc cu impresia că la noi nu exista multe chestii pe care ei le văd în afară. Pentru ca aici nu au fost interesați sa le vadă. Și de aici apare și falsa lor superioritate. Deoarece învață lucruri noi și în limitarea lor, trăiesc cu impresia că sunt singurii care au aflat despre ele.

E haos, e un haos general mai ales pe șosele, căci în rest încerc să evit orice contact cu magazinele, autoritățile și chiar străzile din oraș. Vin repede la birou și încerc să plec la fel de repede, să evit zonele comerciale. Acolo e aglomerație de dimineață până seara. Zici că se termină salamul, care apropo „la noi în Italia” e doar 5 euro batonul, nu 40 de lei ca în țara asta de căcat. Sunt sute de accidente, care de care mai grave. Drumurile noastre sunt principalul vinovat în general, dar în particular luna august parcă explodează. Ies numai tâmpiți care nu au mai pus mâna pe volan de ani de zile. Închiriază mașini de fițe și fac accidente. Prioritate? Condus prudent? Ce e aia, când ei își permit „rable de lux” și merită să apese pedala până la fund în depășiri riscate? Numai în ultima săptămână am văzut cel puțin 3 accidente cu victime, unele mortale, în care erau implicate mașini cu numere de Italia/Spania/Anglia.

Așa mi s-a acrit de luna august… de toată aglomerația, de tot haosul, de toate accidentele. Și mai ales de toți care se plâng că au plecat din țară pentru că le era rău, dar când revin în țară se comportă ca niște bizoni doar fiindcă pot. Aici li se pare că li se cuvine totul. Că aici nu sunt reguli, că ei dacă vin cu câțiva euro în buzunar sunt stăpâni și noi, cei rămași în țară, ultimii proști meniți să îi servească pe ei. Ei sunt diaspora care mă disperă în fiecare an cu aerele și cu ifosele lor. Ei sunt cei care nu înțeleg că chiar dacă am rămas în România, avem și noi venituri și toți trebuie să respectăm legi. Dacă acolo ștergi babe la cur, nu înseamnă că aici trebuie să îți șterg eu flegma pentru că o lună tu vrei să fii domn.

De la anul, cred că o să plec eu din țară în luna august.

Comenteaza cu facebook

comments

4 thoughts on “Imi vreau tara inapoi

  • 21 August 2016 at 23:27
    Permalink

    In august pleaca foarte multi soferi de weekend in concediu, daca vrei sa mergi la mare vineri, mai bine stai acasa. In oras se intampla acelasi fenomen, soferii de weekend vad orasul gol si zic hai sa incerc si eu, iau masina pana la munca, oricum este liber.

    Reply
  • 26 August 2016 at 11:45
    Permalink

    Luna august este “nasoala” intr-adevar. Aglomeratia te enerveaza dar cel mai mult idiotenia unor soferi romani care vin acasa si uite sa respecte legile de la noi. Acolo nu isi permit sa faca ceva, cat de cat, ilegal, dar cand vin acasa se dau mari. Ii urasc pe acesti romani si imi este practic scarba. Nu ii bag pe toti in aceeasi oala, dar cei mai multi asa sunt, iar unele femei pur si simplu, te lasa “masca”. Pe mine cel putin, prostia ma lasa fara replica 🙁

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: