Romania se autodistruge

România este țara unde parcă toată lumea luptă ca să mai distrugă ceva. Efectiv România se autodistruge. Și aici nu sunt numai politicienii de vină, ci și noi oamenii de rând. Sistemul de învățământ este la pământ și asta nu de azi, de ieri sau de la revoluție, ci de zeci de ani. Despre revoluție nu știu prea multe, eram în clasa I, primul trimestru când s-a întâmplat. Îmi aduc aminte doar că mi-a plăcut foarte mult că nu mai trebuia să cântăm imnul la începutul fiecărei zile. Doamne, cât uram să cânt Trei culori cunosc pe lume. Eram în clasă 42 de copii. După revoluție, ne-au despărțit în 2 clase. Elevii mai buni au rămas în clasa în care eram eu și cei mai slabi au fost trimiși în altă clasă. Din clasele 1-4 țin minte doar orele de franceză. Pentru că eram clasa mai bună, ne-au pus să facem franceză. Cei de la cealaltă clasă, despărțită de noi au făcut rusă. Așa era pe atunci, făceai ori rusă ori franceză. De engleză nici nu putea fi vorba.

Învățătoarea avea o pasiune sadică de a ne trage de perciuni. Nu făcea asta foarte des, eram o clasă relativ liniștită. Sau poate că am scăpat eu ieftin pentru că mama lucra în școala respectivă. Pe băieți îi bătea cu rigla la palmă. În caz că nu știți pe atunci riglele erau din lemn, groase și aveau 3 colțuri. Așa ca să doară cât mai tare. Nici în ziua de azi nu suport să îmi pună cineva mâna pe păr nici măcar să mă mângâie. Mersul la coafor e un chin de neimaginat și încerc să-l evit cât de mult posibil. În 90% din cazuri mă vopsesc acasă, rareori merg la coafor pentru a mă vopsi – poate doar atunci când vreau o culoarea mai zurlie și nu îmi iese acasă. În rest, ajung la coafor doar când trebuie să mă tund sau când am un eveniment. Și mama a avut tendința într-o perioadă să mă tragă de păr, până i-am zis cu toată stima și respectul că îi dau două peste cap dacă mai bagă mâna în părul meu. Cred că s-a speriat, căci nu a mai încercat. Mi-a părut rău apoi, e mama totuși. Dar am fost mulțumită că am oprit-o din a mai băga mâna în părul meu. Nu i-am zis niciodată de ce nu suport să pună mâna cineva pe părul meu. Dar nici ea nu a întrebat vreodată.

Am început orele de engleză abia în clasa a 6 a. Mi-au plăcut, dar am crezut că pot prinde limba asta din zbor. Când m-a scos profesoara la tablă, nu știam să scriu niciun cuvânt. Nu mergea să le scriu după ureche ca la franceză. Bineînțeles că nici profesoara nu ne-a oferit o alternativă de învățare. Ne-a spus scurt: le învățați cum se scriu pe de rost ca pe o poezie. Și eu uram poeziile. Dar am încercat să învăț și să țin pasul. Ce metode de predare, ce atrage a copiilor… pur și simplu mecanic. Tot. Totuși pe profesoara de engleză o să o țin minte toată viața. În clasa a 8 a ne-a întrebat pe rând ce vrem să facem mai departe la liceu. Eu i-am zis că vreau să merg la liceul teoretic, profil bilingv engleză – franceză. S-a făcut foc și pară și mi-a zis că să nu fac așa ceva în niciun caz. Eu nu voi reuși niciodată să învăț engleza. Nu voi putea să pronunț niciodată cuvintele în engleză, deoarece nu am ureche muzicală. Obligatoriu să îmi aleg altceva, că cu engleza nu voi face eu mare brânză. La auzul unor asemenea cuvinte categorice probabil că cei mai mulți copii ar fi abandonat. Mai ales că eram încă pe vremea când ceea ce spuneau profesorii era lege. Pe mine m-a ambiționat. Și am mers la liceul dorit la profilul dorit.

O prietenă foarte bună din generală a ales un liceu cu profil mecanic. M-am rugat de ea foarte mult timp să își schimbe părerea și să meargă cu mine la liceul teoretic. Într-o zi s-a enervat de insistențele mele și mi-a zis în față că e conștientă de limitele pe care le are și că nu poate alege un liceu teoretic. Nu i-am mai zis nimic și abia acum am realizat că erau vremuri în care chiar și copii erau conștienți de limitele pe care le au, mai ales cele financiare. Trist e că ea poate ar fi făcut față, adică mai mult ca sigur ar fi făcut față, dar în decizie au contat și limitările materiale deși învățământul se presupune a fi gratuit. Din păcate am pierdut legătura cu ea după începerea liceului. Mi-am făcut alți prieteni, am avut alți profesori și viața și-a continuat cursul. Din liceu îmi aduc aminte doar de profesorul de franceză care era deosebit. Nu făcea nimic la ore. Stătea doar și povestea pe unde a mai fost în concediu și cam atât. Patru ani de liceu nu am făcut boabă de franceză. La un moment dat, m-am ridicat în timpul unei ore și i-am reproșat că nu face nimic la ore și că am rămas numai cu franceză învățată în generală. Mi-a răspuns că să nu îl învăț eu pe el cum se țin orele. Până la terminarea liceului nu s-a schimbat absolut nimic.

Partea cea mai rea din anii liceului a fost că nu am făcut gramatica limbii române deloc. Doi ani am avut un profesor minunat de limba română. Era diferit de ceilalți profesori pentru că deși făceam numai literatură ne punea să gândim. Nu accepta să îi expunem idei luate din cărți, ci voia să audă părerile noastre. Era un om cult care ținea foarte mult la părerea fiecăruia și care te punea să gândești. Din păcate, tocmai din cauza metodelor considerate neortodoxe pe vremea aceea, a fost mutat disciplinar la o școală de la sat. Chiar dacă era exigent și nu punea note mai mari de șapte (dacă luai nota șapte la el erai un mic geniu), mi-a părut foarte rău după el. Când a plecat ne-am trezit cu un alt profesor de limba română care aprecia foarte mult lucrările copiate din cărți și penaliza orice idee care venea de la noi. Am făcut referate, literatură și am învățat rezumate pe de rost de ne-au sărit capacele. În doi ani, ne-a transformat în roboței care învățau mecanic orice.

Și în toată perioada de atunci încă mă întreb de ce sistemul ăsta tâmpit nu se schimbă din temelii? De ce încă se învață tone de lucruri inutile, de ce profesorii nu încurajează gândirea și logica? De ce intrăm oameni și ieșim idioți din școală? Și mai ales de ce nu mai există școli profesionale sau de arte și meserii? Dacă un copil nu poate/nu vrea să meargă la liceu/facultate de ce nu i se oferă șansa de a găsi alt traseu în viață? Oare ăstora de la minister cine le repară țevile care se sparg? Cine le văruiește pereții? Oare ei chiar nu înțeleg cât de greu este să găsești oameni specializați într-o anumită meserie?

Comenteaza cu facebook

comments

4 thoughts on “Romania se autodistruge

  • 3 June 2016 at 15:42
    Permalink

    Ce bine ai spus!!!! Nu se schimba nimic pentru ca nu se vrea. Mai grav este ca nu vrem sa recunoastem ca si acum multi ani existau lacune (foarte mari) in sistemul de invatamant, si atunci spaga domnea, si atunci pilele functionau. Da, se invata carte si exista un oarecare respect. Dar oare toate astea nu erau de frica? Uite unde am ajuns 🙂 . Invatamantul este format din si cu OAMENI . NOI adica.

    Reply
    • 4 June 2016 at 20:23
      Permalink

      Tocmai… Si e foarte trist 🙁 Ma gandesc cu groaza ca acus ajunge si ficior la scoala. Si totul e la fel sau mai rau.

      Reply
  • 6 June 2016 at 0:22
    Permalink

    Nu am avut parte de asemenea experiente la scoala dar le-am citit cu mult drag pe ale tale.
    Referitor la meserii cred ca cine vrea le face,multi sunt indrumati si de parinti sau de experienta cunostiintelor.Scoli post-liceale sau scoli care te pregatesc pentru diverse meserii (coafor,maseur,lacatus,croitor etc.) sunt multe dar trebuie sa existe si dorinta,pasiune,sa iti placa sa stai pe langa cineva de la care sa furi meserie, cum se spune.
    Multi meseriasi de la noi pleaca in strainatate atrasi de salarile mari pentru ca intr-adevar in strainatate muncesti dar ai si un salariu pe masura pe care in Romania poate sa ai si studii superioare si tot nu il castigi pe luna.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: