Garnier Olia nuanta 6.6 Intense Red – aceeasi poveste

GarnierOlia66Acum mai bine de doi ani am cumpărat vopseaua de păr Garnier Olia nuanța 6.6 Intense Red în urma tuturor părerilor pozitive de pe bloguri și am rămas foarte dezamăgită. Zilele trecut am zis să o încerc din nou poate în doi au mai schimbat ceva. Mai sunt produse la care, în timp, companiile mai schimbă câte ceva. În plus, culoarea chiar și pe cutie este foarte atrăgătoare.

Din nefericire pentru noi nu au reușit să adauge măcar un aplicator în cutie. Iar a trebuit să caut un castron și o periuță de dinți ca să pot amesteca culoarea. Totuși, cred că aș putea să trec peste acest neajuns, deoarece încă o dată m-am convins că această vopsea nu are un miros strident sau chimic, ci miroase foarte bine a uleiuri și flori. Măcar de data asta mi-a ajuns vopseaua pentru tot părul, dar am părul ceva mai scurt decât la prima testare.

IMG_0069

Culoarea s-a cam dus după primele două spălări. Așa arată apa din cadă. Și eram la a doua spălare după vopsire nu la prima. Vopseaua curge îngrozitor și culoarea se ia ceva de speriat. Acum, stau și mă gândesc ce se întâmpla dacă eram la piscină? În plus, după doar două spălări părul s-a decolorat și el foarte tare. Cumva logic dacă mă uit câtă vopsea curge în apă. După vopsire aveam fix culoarea de pe cutie, acum arăt ca un morcov. Îmi pare rău că nu am făcut o poză imediat după vopsire, dar nici prin cap nu mi-a trecut că într-o săptămână nu o să mai am ce să îți arăt.

IMG_0072 IMG_0075

 

Cel mai probabil va trebui să folosesc un nuanțator până la următoarea vopsire, căci nu pot să mă vopsesc săptămânal.

Comenteaza cu facebook

comments

4 thoughts on “Garnier Olia nuanta 6.6 Intense Red – aceeasi poveste

  • 6 June 2016 at 11:30
    Permalink

    Eu am vopsit aceasta gama dar o nuanta aramie doar pentru suvite 🙂 . Am fost multumita.

    Reply
  • 8 June 2016 at 23:29
    Permalink

    Stiu cand ma vopseam si eu cu Garnier ca mi se ducea repede culoarea.Curgea mult din vopsea la fiecare spalare pe cap.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: