Jurnal de poseta 7

Am avut şi eu nişte zile libere de la birou pe care chiar am putut să le valorific, aşa că am tras o fugă până la Viena, ca să văd şi eu cu ochii mei târgul de Crăciun de la Schonbrunn.

20151129_115213_HDR 20151129_115537_HDR 20151129_115558_HDR 20151129_115749_HDR 20151129_115917_HDR

20151129_115758_HDR 20151129_115843_HDR 20151129_115917_HDR

Am descoperit cam de toate pentru toţi, dar fiind lucrate manual erau şi foarte scumpe. La globuri şi decoraţiuni m-am mulţumit doar cu poze. În afară de migdale cu zahăr şi un vin fiert nu prea am avut curaj să mă apropii de nimic.

20151130_154759_HDR

În Spar am văzut pufuleţii Gusto. Bravo lor că au un produs bun cu care au intrat pe piaţa din Austria. Dar preţul este ireal: aproape 4,5 lei punga.

20151130_094144_HDR

În fiecare parcare de supermarchet am văzut staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Şi nu, nu erau ocupate de vreun idiot care a vrut sa parcheze mai în faţă.

20151130_090550_HDR

În poză nu ştiu dacă se vede foarte bine, dar motorina e 1,029 euro pe litru, adică 4,6 lei litru la cursul BNR de astrăzi. În România nu am găsit sub 4,8 – 4,9 lei pe litru. Asta ca să terminăm cu tâmpeniile că la alţii carburantul e muuult mai scump decât la noi.

20151129_095249_HDR

Asta se mai poate vede pe străzile lor duminica.

Câteva impresii personale:

Din mulţime am observat că cele mai strident machiate erau româncele, bine şi cele mai aranjate vestimentar. Unele dintre conaţionalele noastre erau ca nişte “sorcove” iertat să îmi cuvântul sau asemănarea. Austriecele preferau să fie mai sobre şi să nu iasă prea mult în evidenţă, adoptând un machiaj de zi minimal.

La hotel, la micul dejun am observat că tot româncelor noastre le place să fie, mai mult sau mai puţin “sclave” a soţului sau a copiilor. Deoarece în hotel erau cazaţi mai mulţi români puteai observa cu uşurinţă că ei nu se ridicau niciodată de la masă. Dacă voiau ceva, cereau consoartei. La o masă era o familie formată din el, ea şi 2 copii cam de 10 ani. El şi copii nu s-au ridicat măcar o dată de la masă. Ea a alergat ca turbata ba după o felie de pâine, ba după una de salam, ba după un ceai şi tot aşa. Copiii dădeau ordine şi mama executa. Mda… am rămas puţin şocată, pentru că erau destul de mari încât să se ducă să îşi ia singuri ce vor. Ok, înţeleg, sunt copii, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi transformăm în dependenţi de noi. Puteai foarte bine să meargă 5 m să ia o felie de salam de pe platou.

Despre poşetă nu am nimic de zis, nu am luat-o cu mine.

Comenteaza cu facebook

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: