Haine marimi mari #5

Astăzi vreau să vă povestesc despre comanda dată pe site-ul blanche-porte.ro. Descoperirea hainelor de mărimi mari a fost o surpriză plăcută care s-a transformat într-o mare dezamăgire. Site-ul are poze destul de mici şi din ele nu se poate vedea foarte bine ce şi cum. Cu toate acestea m-am riscat şi am dat o comandă.

0488197l0488202l

Am ales această pereche de pantaloni cu țesătură fluidă – 53% acrilic, 38 % vâscoză şi 9% elastan. M-am uitat bine în catalog şi am ales produsul exact pe dimensiuni. Dar dacă la bonprix de exemplu, măsurile sunt greşite că sunt prea mari, aici măsurile sunt greşite că sunt prea mici.

20151023_081132_HDR

Se vede clar din poză diferenţa de lungime dintre o pereche de pantaloni care îmi vin perfect şi perechea cumpărată. Încep să mă întreb ce înălţime are modelul din poze, căci mie abia îmi ajung până la glezne aceşti pantaloni. Şi asta e cea mai mică dintre probleme, deoarece peste aceasta am putut să trec purtând o pereche de botine drăguţe care s-au îmbinat foarte bine cu pantalonii până la glezne. Dar peste cea de mai jos… nu se poate trece.

20151023_081220_HDR20151023_081208_HDR

Calitatea e pozei este jenantă, dat în prima poză e ţesătura pantalonului şi în doua se vede ce s-a întâmplat după prima purtare. Da, după doar o singură purtare pantalonii s-au scămoşat în aşa hal încât efectiv nu îi mai pot purta. În esenţă m-am ales cu o pereche de pantaloni de unică folosinţă foarte scumpă. Mă aşteptam la o calitate mult mai bună. Aşa ceva nu am păţit nici cu pantalonii de câţiva lei cumpăraţi de pe alte site-uri. Bineînţeles că nu îi pot returna fiindcă i-am purtat deja. Asta o să îmi fie învăţătură de minte să nu mai comand de pe acest site.

P.S. Am uitat să vă spun că timpul de livrare a fost de 3 săptămâni, dar acesta apare pe site şi am fost şi sunată cu privire la acest aspect.

Comenteaza cu facebook

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: