Review vopsea de par L’Oreal Casting Creme Gloss

20150411_143515

Vopseaua de păr L’Oreal Casting Creme Gloss este în topul preferințelor mele. Promite o culoare vibrantă, plină de reflexii strălucitoare, hrănire intensă, păr mătăsos și revigorat, acoperire optimă a firelor albe, ce durează până la 28 de spălări. Deşi am folosit-o de câteva ori până acum, nu am apucat să vă povestesc despre ea. De data aceasta am ales culoarea 360, cireaşă neagră.

20150411_143538

În cutie am găsit: tubul de vopsea, aplicatorul cu crema revelatoare, balsam şi mănuşi. Am pus conţinutul tubului de vopsea în aplicator, am agitat bine de tot şi am început procesul de vopsire cu ajutorul unui burete de bucătărie. V-am povestit despre aplicarea vopselei de păr cu ajutorul buretelui de vase. Mi se pare cea mai simplă metodă. Vopseaua de păr L’Oreal Casting Creme Gloss are un uşor miros chimic, dar nimic de speriat sau care să facă rău. Ţinând cont că mă vopsesc singură şi în partea din spate trebuie să stau cu capul aplecat în faţă spre chiuvetă, un miros puternic mă ameţeşte de cap. Cu această vopsea nu am avut astfel de probleme. Un tub de vopsea mi-a ajuns pentru tot părul.

20150412_133813Înainte de vopsire

20150412_133832

După vopsire

Balsamul ajunge pentru cel puţin 3 aplicări, dar eu am reuşit să îl vărs în duş, aşa că mi-a ajuns numai pentru 2 aplicări cu chiu cu vai. Culoarea este într-adevăr vibrantă şi cu reflexii, părul este mătăsos datorită balsamului. Despre acoperirea firelor albe nu ştiu ce să spun, deoarece nu am aşa ceva încă. Deşi m-am vopsit acum aproximativ o lună, culoarea încă este evidentă. Momentan pot trage concluzia că ţine cel puţin jumătate din cele 28 de spălări promise.

Da, voi mai cumpăra aceasta vopsea.

Comenteaza cu facebook

comments

4 thoughts on “Review vopsea de par L’Oreal Casting Creme Gloss

  • 7 May 2015 at 17:09
    Permalink

    Imi place culoarea
    Brandul Loreal respecta clientii,ofera produse de calitate in orice caz

    Reply
  • 14 September 2017 at 11:35
    Permalink

    Cred ca rezultatul depinde foarte mult si de tipul de par cat si de starea lui. Imi colorez si eu parul cu aceasta vopsea si nuanta destul de des, dar avand parul lung, tuns la acelasi nivel si de o culoare mai inchisa (culoarea naturala) rezultatul este aproape de negru cu reflexii pronuntate de rosu/mov. Dupa o colorare in nuante mai deschise obtin rezultate similar cu cele din pozele prezentate de tine mai sus, balsamul insa imi ajunge pentru foarte multe spalari (la max 2 zile ma spal pe cap); culoarea rezista si nu prea, dar acest lucru cred ca se datoreaza si faptului ca am un par cu tendinte de ingrasare. Altfel, sunt multumita de acest produs.

    Reply
    • 14 September 2017 at 11:41
      Permalink

      Categoric depinde si de tipul/starea parului fix cum ai spus si tu. Cat despre rezistenta: cand am fost intr-o vacanta in Spania si era foarte, foarte cald, am fost nevoita sa ma spal in fiecare zi pe par. Asa ca dupa 10 zile nu mai avem deloc culoare. Se mai intampla 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: