brăţări sensibile la UV

SUN-SMART-UV-Detecting-Wristbands

Navigând eu aşa liniştită pe internet, am dat peste o idee interesantă: brăţări sensibile la UV. Mi s-au părut o idee destul de bună, despre care nu am mai auzit până acum sinceră să fiu. Mai ales că eu am început să fiu obsedată de soare de câtva timp. Când era mai tânără şi inconştientă, nu prea mă interesa subiectul, dar acum m-aş da cu şapte creme de protecţie solară în loc de una.

SUN-SMART-UV-Detecting-Wristbands-colour-guide-1200x1200

Ei bine, brăţările sensibile la UV se pun la mână, apoi se aplică crema de protecţie solară. Dacă brăţara este galbenă totul e ok, dacă devine portocalie trebuie să reaplicaţi crema de protecţie solară şi dacă devine roz deja e cazul să mergeţi la umbră că aţi stat destul la soare. Culoarea depinde de marca de brăţărilor, deoarece eu am găsit unele de amazon care se schimbă de la portocaliu la maro, ca mai apoi să devină violet.  Se pare că unele sunt calibrate să funcţioneze numai cu cremă de protecţie solară de la SFP 15 în sus şi sunt sensibile la UVA şi UVB, în funcţie de marcă şi tip. Partea proastă este că sunt de unică folosinţă şi că sunt destul de scumpe: undeva între 4 şi 6 lei bucata. Pentru un concediu la mare, când stam mai mult la soare se merită. Dar pentru utilizarea zilnică devine destul de costisitor.

Principiul de funcţionare: modificarea de culoare este declanşată printr-un agent cu eliberare de acid care detectează lumina ultravioletă şi o vopsea ce răspunde la nivelurile de pH din indicator. Agentul se descompune la soare, rezultând schimbarea de culoare. Există brăţări diferite pentru diferite tipuri de piele reflectând nivelurile diferite de toleranţă pe care le au persoanele la expunerea la soare. De exemplu o brăţară pentru o persoană blondă cu pielea albă îşi modifică culoarea mai repede decât la o persoană cu pielea mai închisă.

Aţi auzit? Aţi folosit? Cum vi se par?

Comenteaza cu facebook

comments

2 thoughts on “brăţări sensibile la UV

  • 29 May 2015 at 23:12
    Permalink

    Este prima oara cand aud de asa ceva.E interesanta bratara dar nu as cumpara-o.Incerc macar sa respect obiceiul de a aplica creama de fotoprotectie atunci cand stau mult la soare si cam atat.

    Reply
    • 30 May 2015 at 11:06
      Permalink

      Da sunt scumpe, prea scumpe pentru ceva de unica folosinta. Eu le-as cumpara in concediu cand ma expun mult la soare fara sa imi dau seama si uit sa aplic/reaplic crema. Atunci parca mi se par cumva necesare. In rest, si eu am crema de protectie solara tot timpul in geanta.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: