Review Ser cu Vitamina C de la InstaNatural

De câtva timp folosesc Serul cu Vitamina C de la InstaNatural, marcă despre care v-am povestit aici. Trebuie să precizez că până acum nu am folosit niciodată un ser, numai creme, aşa că sunt destul de încântată. Nu mai reiau lista de ingrediente şi nu vă mai povestesc încă o dată că este natural şi bun pentru ten. O să povestesc doar despre impresiile pe care mi le-am format pe parcursul utilizării.

Iniţial m-am uitat ciudat la sticluţa albastră cu pipetă, dar folosind produsul am înţeles că oferă o dozare precisă şi este chiar practică. Produsul este extras din sticluţă şi cantitatea din pipetă ajunge pentru toată faţa. Nu curge, nu picură aiurea şi nici nu trebuie să ne băgăm mâinile în recipient. Foarte curat şi igienic.

În instrucţiuni spune că apăsăm pe pipetă, pentru a extrage produsul, şi apoi îl întindem uniform pe faţă cu degetele. Mie nu îmi place de nicio culoare să îmi pun mâinile pe faţă, cu atât mai puţin să întind un produs. Aşa că pun produsul pe o dischetă şi apoi îl aplic cu discheta demachiantă.

După folosire, am tras câteva concluzii:

Părţi bune
– miroase foarte bine, a portocale proaspăt stoarse
– se aplică uşor şi precis
– este absorbit imediat de piele, nu lasă peliculă grasă sau lipicioasă
– combate foarte bine coşurile

Părţi rele
– îmi usucă un pic tenul

Am observat încă de la prima utilizare că îmi usucă un pic tenul. A doua zi dimineaţă era necesar să aplic o cremă puternic hidratantă. Aşa că îl folosesc numai pe zonele cu probleme: bărbie, zona T sau acolo unde au apărut coşuri şi face faţă cu brio.

Comenteaza cu facebook

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: