Jurnal de poseta 2

Mă uit de câteva zile la scandalul provocat de Mihaela Rădulescu în timpul emisiunii Românii au talent de la ProTv. S-au format tabere, s-au scris multe scrisori deschise şi tot aşa mai departe. Unii/Unele ţin cu dna. Rădulescu, alţii/altele cu fata. Se lasă cu înjurături şi atacuri/ameninţări. Dna. Rădulescu a fost senină şi nu a înţeles ce are lumea cu ea. Apoi, a trecut în tabăra ameninţări, declaraţii la poliţie şi tot aşa mai departe. Problema pe care o văd eu în toată povestea asta e că dnei. Rădulescu i se pare normal ce a făcut în timpul emisiunii şi susţine sus şi tare că e în regulă să spună unei fete de 14 ani că e grasă şi că graşii nu au ce căuta în industria dansului, dar se oftică toată când ei i se spune că e bătrână şi piţipoancă şi ameninţă cu datul în judecată site-urile de pamflet şi susţine că a mai câştigat ea bani de urma acestora. Păi e corect aşa? Dacă ai făcut ceva, asumă-ţi consecinţele.
Bineînţeles că atenţia a fost apoi atrasă de un subiect mult mai fierbinte şi mai bun decât scandalul Mihaela Rădulescu. Cuibul unei berze a fost mutat din ordin de ministru. Au stricat cuibul şi au pus un semn că acesta a fost mutat pe alt stâlp. Numai că barza, ofticată pe lipsa de la orele de gramatică a celor care au scris semnul, s-a decis că vrea retrocedare şi s-a apucat să îşi reconstruiască cuibul pe acelaşi stâlp. Să îl anunţe cineva şi pe domnul ministru care a semnat ordinul că berzele sunt mai rău decât românii, nu se mută când vrea el. Mare minune ar fi să nu meargă la CEDO să plătească statul şi despăgubiri.
În altă ordine de idei, la Suceava a venit primăvara. Zăpada are 10 centimetri şi în zonele de munte se circulă cu greu. Toţi cei care au schimbat cauciucurile cu cele de vară, patinează mai ceva ca sportivii de la patinaj artistic. În schimb, au crescut simţitor vânzările de lichid de parbriz şi ştergătoare. Eu încă mai aştept vara ca să pot folosi schiurile. Va fi o iarnă minunată vara asta.
Poşeta mea e bine. Nu am mai avut niciun accident major de când am dat cu ea peste un gardian. Mi-am cerut scuze, dar faţa omului nu a lăsat loc de interpretări. Când am ajuns acasă, am constatat că aveam frigiderul plin. De la gardian mi se trage.
În rest voi, bine, sănătoşi?

Comenteaza cu facebook

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: