Vacanta numai daca are Wi-Fi

– Hai, repede, repede treci încoa că am o surpriză pentru  tine.
– Ha, schimbăm maşina?
– Hihi, nu nu, surpriza e pentru tine mai mult, dar îmi place şi mie.
– M-ai făcut curioasă.
– Ţi-am pregătit o vacanţă specială într-o destinaţie exotică.
– Hawai, Bali, Bora-Bora?

– Şi mai bine, o să te duc într-un loc în care ai să îţi vezi visul cu ochii. Ştiu bine cât de mult îţi place literatura victoriană şi istoria acelor vremuri. Mai ales că te pasionează îmbrăcămintea şi purtarea de atunci şi m-am gândit că locul ideal pentru un sejur de vis este un castel, în care, pentru cîteva zile, să se simţi ca o prinţesă, adorată şi răsfăţată.
– Un castel? Adică un castel din ăla mare şi frumos, cum e Castelul Huniazilor din Hunedoara sau doar aşa o clădire ceva mai mare cu pretenţii de castel?
– Eşti culmea, tu chiar ştii să strici orice surpriză şi bucurie! E un castel, castel. Se numeşte Chateau des Briottieres şi este pe Valea Loirei în Anjou. Are o istorie care începe în secolul 15 şi este în posesia proprietarului actual din secolul 19. E un castel transformat în hotel de 4 stele, cu piscină şi parcuri.
– Ai zis că are şi piscină?
– Da şi are şi lac.
– Minunat!
– Restaurantul e magic. Cina este servită la lumina lumânărilor, într-un decor gri perlat, iar reţele sunt tradiţional franceze, preparate acolo.
– Şi camera?
– Castelul are doar 10 camere, ca nişte apartamente individuale, iar camera noastră are mobilier antic şi unic, pat cu alcov, cu vedere spre parc şi lac
– Cel mai important… au internet? Ştii bine că nu pot merge undeva nu există internet!
– Măcar o dată să te gândeşti şi tu să te relaxezi… dar pentru liniştea ta să ştii că m-am gândit şi la acest aspect. Hotelul are conexiune Wi-Fi. Am rezervat camera cu cea mai frumoasă privelişte, sper lac, cu balcon unde poţi servi cafeaua dimineaţa şi poate aşa mai laşi telefonul şi calculatorul deoparte.
– Eh, o să încerc dar nu îţi pot promite nimic. Totul sună minunat şi chiar îmi doresc câteva zile de relaxare într-un decor parcă desprins din cărţile mele. M-am şi duc cu gândul acolo… cum o să îmi iau eu micul dejun pe balcon şi o să admir lacul. Şi o să mă plimb prin parcul castelului şi o să îmi imaginez că trăiesc în alt secol, de mult apus.
– În timp ce îţi verifici emailul, nu?
– De parcă ar exista vacanţă fără o criză că nu merge 3G-ul sau Wi-Fi-ul?! Apropo, cum de ţi-a venit ideea asta?
– Păi am văzut o ofertă online cu vacanţe speciale.
– Unde?
– La CND Turism.
– Aaa, asta e agenţia cu programul work and travel pentru studenţi.

 

– Da, programul ăla prin care o să plece ăsta mic să vadă lumea. Că pe vremea nu era aşa ceva, că m-aş fi plimbat şi eu prin lume.
– Ei, când eşti tânăr vezi viaţa altfel. E mult mai simplu să pleci peste mări şi ţări. Munceşti şi te distrezi, ai posibilitatea de a vizita ţări la care eu nici măcar nu m-aş gândi. Să vezi locuri frumoase, oraşe superbe, să fii acolo la faţa locului şi să te întorci cu tolba plină de amintiri care ţin o viaţă.
– Chiar că tot ai adus vorba, cu ăl mic ce facem?
– Păi, îl lăsam la mama.
– Ar trebui să vorbeşti tu cu ea.
– Da, o să vorbesc eu cu ea şi să vezi că o să fie încântată să stea cu cel mic când o să îi povestesc ce sejur minunat mi-ai pregătit.
– Poate aşa mai cresc şi eu în ochii maicătii!
– Poate… mai ştii, într-un final o să te aprecieze pentru romantismul tău.
– Mai bine ai începe să îţi faci lista de bagaje, că la tine durează o veşnicie până reuşesti să aduni toate cosmeticele alea ale tale şi le faci să încapă într-o geantă şi eu mă apuc să planific ruta.
– Sper că mergem cu maşina şi nu cumva mă pui să mă sui într-un avion că ai stricat toată vacanţa asta specială pe care ai pregătit-o.
– Mda… cu maşina mergem, tocmai de aia trebuie să planific ruta.
– Între timp eu mă duc să pun nişte întrebări cititorilor blogului: Care e vacanţa voastră ideală? Unde aţi pleca să vă simţiţi minunat?

Articol scris pentru SuperBlog 2014

 

Comenteaza cu facebook

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: