Jurnal de calatorie nr. 2

Concediul acesta a fost ca în lagărul de concentrare: trezit la 7 dimineaţa şi somn la 11-12 noaptea. De aceea nici nu am mai avut forţă să scriu despre ceea ce am văzut imediat. Picam ca un pui de avicola.

 

În seara dinainte de a pleca spre următoarea destinaţie am primit un email prin care eram înştiinţată că mi s-a anulat rezervarea la Oberstockerhof din Sankt Johann im Pongau pentru că s-a spart o ţeavă în apartamentul rezervat şi nu o pot repara în timp util. Aşa că ori îmi găsesc eu altceva ori vor încerca ei să îmi găsească altceva, dar la ei nu îmi pot oferi nimic având totul rezervat. Este chiar minunat să primeşti o astfel de veste mai ales când eşti o obsedată de control şi ai plănuit tot în cele mai mici detalii. Din fericire am găsit cazare la Hotel Laaxerhof în Obertauern, tot pe booking.com, destul de repede şi la un preţ convenabil, chiar dacă la o distanţă de + 50 km faţă de cum plănuisem iniţial.
Am plecat din Fonyod dimineaţa (v-am spus lagăr de concentrare nu altceva) pentru că trebuia musai să ajungem până la Obertauern înainte de ora 6 după amiază. Aşa cum v-am spus am ales să mergem prin Slovenia, chiar dacă asta a însemnat o rovinietă de 12 euro în plus. Alternativa ar fi fost să înconjurăm vreo 450 de km, deci chiar am făcut o economie.

 

Obertauern este la 1600 de m şi când am ajuns (în jurul orei 6 pm) erau 4 grade, frig, ceaţă şi urât. Cu toate acestea vă recomand apartamentele Laaxerhof deoarece preţul a fost mai mult decât decent, foarte curate, cu tot ceea ce le trebuie: aragaz, frigider, Wi-Fi (care mergea foarte bine), perne şi pilote în plus etc. Fiind o staţiune de schi era foarte linişte şi în general pustiu. Erau cazaţi pe acolo doar pasionaţii de drumeţii. Priveliştea este minunată şi chiar vă puteţi întâlni cu văcuţa Milka.
Din fericire nu am stat prea mult prin Obertauern. A doua zi am plecat spre drumul alpin Grossglockner care începea la aproximativ 90 de km de locaţia noastră de cazare. Drumul este cu taxă, iar pentru o maşină taxa este de 34 de euro pe zi, dar merită toţi banii. Am urcat până la 2600 de metri, ne-am bulgărit cu zăpadă, am vizitat un muzeu mineral, am făcut o mie de poze minunate, am urcat cu telecabina, am servita masa la 2500 de metri…  zi perfectă. Uitaţi tot ce aţi văzut pe Transaplina sau Transfăgărăşan. Austriecii ştiu să vândă şi ultima buruiană şi să îţi dea impresia că ai tocmai ai făcut o chestie super mişto.
Reţeaua de pârtii de schi arată ca în poza de mai sus. Aşa că nu îi judecaţi pe iubitorii de schi că se duc în Austria. Nu sunt snobi, ci pur şi simplu acolo chiar au unde să se simtă bine.

 

Singurul regret pe care îl am e că nu am văzut nicio marmotă. În rest, pasionaţii de munte opreau la bază, decapotau maşinile şi urcau la 7 grade cu maşinile decapotate. La început nu am înţeles logica, dar pe măsură ce urcam era tot mai cald.
Bineînţeles drumul este deschis din mai până în noiembrie de la 5-6 dimineaţa până la 7-9 seara. Expoziţiile sunt deschise doar până la 5 pm. Există locuri de parcare foarte bine amenajate şi mai ales există toalete foarte curate. Toată lumea zâmbeşte şi este foarte drăguţă încercând să te ajute cu orice, mai ales că toţi rup engleză. Oamenii de acolo chiar înţeleg ideea de “clientul nostru, stăpânul nostru”.

Comenteaza cu facebook

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: