Fier de calcat Tefal FreeMove FV9910

Vă povesteam pe pagina de Facebook că Domnului K i s-a pus pata rău de tot că vara asta (pardon toamna asta) trebuie să poate cămăşi şi că eu trebuie să i le calc. Veste care nu a fost primită prea bine de către subsemnata, căci îmi place să calc la fel precum îi place câinelui să lingă sare. Aşa că l-am informat, râzând în sinea mea, că mă apuc de călcat în momentul care o să am fier de călcat fără fir.
Mai bine îi ceream să aducă acasă o călcătoreasă, căci nici una nici două Domnul K a venit acasă cu un fier de călcat Tefal… tadaaaa… FĂRĂ FIR. Vă rog să încercaţi să vă imaginaţi cea mai picată faţă posibilă din lume şi veţi înţelege care a fost faţa mea când am văzut minunea. Vă daţi seama că i-am cerut fier de călcat fără fir pentru că mi-am imaginat că aşa ceva nu există… dar oare ce m-aş fi făcut fără Tefal, care s-a gândit aşa la toate cerinţele absurde ale femeilor?
Vrând, mai mult nevrând azi a trebuit să mă pun pe călcat nu una ci TREI cămăşi. Au viaţa mea!
În esenţă, fierul de călcat fără fir FreeMove de la Tefal este chiar foarte bun, cu multe peste ceea ce mi-am imaginat eu, mai ales că cele trei cămăşi călcate nu au fost chiar chinul inimaginabil la care mă gândem eu.
Ideea este destul de simplă, fierul are o bază care se prinde de masa de călcat şi această bază se bagă în priză şi de la ea încarcă fierul. Prima încărcare, cu fierul rece, durează un pic mult, cam 1-3 minute, în funcţie de treapta de temperatură la care e setat fierul, iar apoi încărcarea se face în 2-5 secunde. De fiecare dată când fierul e aproape de răcire, baza scoate un sunet şi avertizează că fierul trebuie pus la reîncărcat.
Fierul are bazin de apă – care teoretic trebuie testată pentru duritate, dar eu cum ştiu că apa de la noi e dură am pus direct apă. Ce o fi o fi… Apa din bazin a ajuns pentru a călca trei cămăşi cu abur şi cu stropire şi încă mai este. Mai greu a fost să îmi dau seama cum acţionez jetul de abur orizontal şi vertical, pentru că niciodată nu citesc instrucţiunile. Până la urmă a trebuit să apelez la ghidul de utilizare ca să aflu că prima dată trebuie să ţin butonul de abur orizontal apăsat timp de cel puţin 5 secunde şi apoi fierul va scoate şi abur, iar pentru abur vertical trebui fierul ţinut cel puţin 8 minute la încărcat şi apoi apăsat butonul până se amorsează şi apoi emite şi abur vertical, care este mult mai puternic decât cel orizontal şi poate netezi hainele puse pe un umeraş de exemplu.
Partea bună:
– libertate mai mare de mişcare ţinând cont că poţi călca în orice direcţie fără restricţii
– hainele nu se mai şifonează de la firul care încurcă
– durata de încărcare foarte mică (timpul în care poate fi folosit fierul este de aproximativ 30 – 40 de secunde la treaptă de căldură maximă şi cu jetul de abur pornit, ceea ce este cât trebuie deoarece cât timp se întoarce o cămaşă pe altă latură fierul stă în bază şi se încarcă. Nici măcar nu este atât de stresant pe cât mi-aş fi imaginat, pentru că fierul se poate ţine şi mai mult, adică se poate ignora piuitul bazei şi fierul poate fi folosit încă căteva zeci de secunde bune fără probleme. Plus de asta, eu nu ma imaginez să stau cu fierul de călcat în mână mai mult de un minut, găsesc eu o poziţie de schimbat la haina pe care o calc. Deci e chiar ok timpul de folosire vs. timp de încărcare)
– preţul relativ mic (aprox. 400 de lei, mult mai puţin decât o staţie de călcare clasică)
– cumul de funcţii: jet de apă, jet de abur orizontal, jet de abur vertical (de care sunt foarte încântată)
– talpă de călcare foarte bună
Partea rea:
– de acum trebuie să calc cămăşi, vreau nu vreau şi eu chiar nu vreau

Comenteaza cu facebook

comments

2 thoughts on “Fier de calcat Tefal FreeMove FV9910

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: