Review – Farduri cremoase Oriflame, TheOne

Am revenit cu încă un articol despre produsele din colecţia TheOne de la Oriflame deoarece până pe 18 mai trebuie să termin de scris toate review-urile pe care le am în cap în momentul de faţă, adică mai trebuie să vă povestesc despre fondul de ten + iluminator + pudră, despre gloss-uri şi despre rimel, pe acesta îl las fix la urmă pentru că momentan am o relaţie de “love – hate” cu el şi nu sunt destul de decisă… poate mă lămuresc cât de curând, pentru că cei de la Oriflame au fost super drăguţi şi au trimis atâtea colete cu produse “full size” şi nu e frumos ca noi, cele care am primit coletele, să dezamăgim şi să nu scriem despre produse.

 

Când am primit coletul, mi-au trebuit câteva minute ca să îmi dau seama ce este în cele trei borcănele. Chiar, le-am deschis ultimele şi cu câteva emoţii. Nu am avut niciodată până acum farduri cremoase. M-am axat mai mult pe palete şi nu pe farduri individuale, pentru că în general evit machiajul ochilor, deoarece port ochelari şi am ochii destul de sensibili şi îmi lăcrimează pe parcursul zile şi prefer să evit chiar şi rimelul de multe ori. Deci, surpriza a fost completă din partea Oriflame, TheOne, pentru că mi-au permis să testez aceste farduri cremoase.

Din păcate eu nu am vesti la fel de bune pentru Oriflame, căci nu m-am împăcat deloc bine cu ele. Culorile sunt frumoase, poate un pic nepotrivite mie, dar în general frumoase. Nu au aplicator, deci trebuie folosită o pensulă sau un aplicator de orice fel. În poza de mai sus, eu le-am întins cu degetele, deci nu au ieşit foarte bine, dar cu pensula se aplică destul de bine, cel puţin cele două culori mai închise. Fardul deschis la culoare, pe care l-am folosit ca iluminator pe partea superioară a pleoapei se aplică mai greu deoarece se sfărâmă şi nu este deloc cremos. Nu îmi dau seama dacă aşa e el sau dacă borcănaşul meu a avut o problemă. Oricum ca iluminator se poate folosi pe partea superioară a pleoapei pentru că nu are unde să se strângă. Cele închise…. nu prea le pot folosi din păcate.

Vă rog să scuzaţi calitatea pozelor, sunt făcute cu telefonul. Nu am folosit un aparat foto pentru că nu este un machiaj super pe care aş fi vrut să vi-l arat. Indiferent de metoda folosită pentru a face poze, rezultatul este acelaşi: fardurile de strâng îngrozitor în pliul pleoapei. Prima dată când am aplicat fardul nu am folosit bază deloc deoarece am vrut să vă cum se comportă. S-au strâns foarte tare. În pozele de mai sus, am folosit bază înainte de aplicarea fardurile şi rezultatul, după 6 ore, este cel din poze. Oricum m-aş gândi şi m-aş răzgândi, rezultatul este fix acelaşi: se strâng şi nu sunt pentru mine.

Nu, nu le-aş cumpăra indiferent de cât de bun e marketingul de la Oriflame sau de cât de permisiv e preţul.

Comenteaza cu facebook

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: