Cum tratam o casiera de la supermarket

De câteva zile circulă pe net mai multe articole despre cât de grea e viața unei casiere și cât de puțin câștigă și cum noi, cumpărătorii, ar trebui să ne gândim înainte de a ajunge la casă la ele și să nu le facem în niciun fel grea pentru că: șoc și groază – câștigă puțin, adică undeva la salariul minim pe economie sau un pic mai mult, oricum în jur de 1000 de lei din ce am văzut eu.
Haideți să o luăm cât de cât logic: te-ai angajat acolo din 2 motive – ori pentru că ți-a convenit ori pentru că nu ai avut unde în altă parte. Iar, partea cu nu ai avut unde în altă parte se împarte iar în 2 categorii: nu ai găsit în altă parte pentru că piața muncii e așa cum e sau pentru că nu ai fost destul de bun sau nu ai reușit să convingi un angajator că poți face și altceva în afară să scanezi produse. În toate cazurile concluzia logică rămâne următoarea: toți ar trebui să ne purtăm civilizat în orice condiții, să vorbim frumos, să nu țipăm la alții doar pentru că suntem noi nervoși, dar, în niciun caz, și subliniez, în niciun caz nu are cum să îmi pară mie rău că tu ești doar o casieră și că muncești pe salariul minim pe economie. De ce? Pentru simplul fapt că dacă te-ai angajat acolo și ai rămas acolo înseamnă că trebuie să își faci treaba. Și treaba ta e să vorbești frumos cu mine și să zâmbești pentru că eu sunt clientul. Și eu și alții ca mine susținem compania de unde tu își iei salariul. Da, este atât de simplu.
Și acum să vă spun o poveste despre o casieră de la un supermarket de la mine din oraș. Printre tot ceea ce trebuie să fac eu la firma la care sunt angajată se numără să țin și interviuri. Firma a dat un anunț pentru un post de secretară și au fost selectate mai multe persoane pentru interviu printre care și o domnișoară casieră la un supermarket. A venit la interviu, s-a prezentat frumos, a rezolvat testarea și ne-am decis că ar trebui să o angajam. A venit o zi la noi la firmă, i-am explicat ce ar avea de făcut, i-a plăcut și a rămas să vadă cât i se cere să stea în preaviz și apoi să vină la noi. Peste câteva zile mă trezesc cu telefon de la ea că vrea să mai vină să mai discutăm niște detalii. A venit, peste alte câteva zile, și m-a întrebat din nou de salariu, că dacă primește concediu (logic) că are nuntă peste câteva luni. Ok, am stabilit detaliile zic eu. Dar de unde atâta chef… Peste alte câteva zile mă sună din nou și îmi zice că s-a gândit ea mai bine și că la supermarket e loc de muncă sigur, că lucrează în ture și că ea face și masteratul și că trebuie să ajungă și la școală (asta în condițiile în care avem o colegă în anul I și se descurcă fără nicio problemă și cu programul de muncă și cu școala), că acolo are contract pe perioadă nedeterminată fără perioadă de probă (primele trei luni sunt de probă conform codului muncii – nu am inventat eu legea asta totuși). Deci, mai bine rămâne casieră.
Ce să îi mai zic? Nu că ar fi fost vreun pas înainte de la casieră la secretară, dar oportunități de avansase sunt și în cadrul firmei unde lucrez. Trebuie numai să vrei. Eu ce să cred: că nu vrei pur și simplu. Și că m-ai și plimbat cu vorba vreo lună că tu ești indecisă, timp în care puteam angaja pe altcineva.
Probabil că e un caz izolat, dar haideți să nu mai plângem de milă nimănui. Fiecare e plătit (mai mult sau mai puțin) să facă o anumită muncă. Dacă ție îți place să fii casieră, nu îmi zice mie că trebuie să își plâng de milă.

Comenteaza cu facebook

comments

2 thoughts on “Cum tratam o casiera de la supermarket

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
%d bloggers like this: