Am fost acolo: Venetia

Am fost acolo: Venetia

La Veneția am picat un pic așa fără programare. Când am făcut planificarea de concediu, la întoarcerea de pe Coasta de Azur, aveam nevoie de o oprire intermediară deoarece nu puteam ajunge până în HU într-o singură zi, așa că am zis hai să ne oprim la Mestre de azi pe mâine și apucăm câteva ore să vedem și Veneția. Nu am ales cazare în Veneția din 2 motive foarte simple: 1. hotelurile sunt mult mai scumpe decât în localitățile adiacente, 2. Nu există hotel cu loc de parcare, ci doar hoteluri care oferă parcare în singura parcare existentă și care costă undeva de la 30 euro la 50 de euro pe zi. Ca alternativă, tramvaiul din Mestre până în Veneția costă doar 6 euro pentru 2 persoane dus-întors. Așa că am ales varianta mai ieftină.

Venetia (5)
Așa că am plecat cu tramvaiul din Mestre, v-am spus în celălalt articol cât de simplu a fost să ajungem de la pensiune la stația de tramvai, și după o călătorie ce a durat aproximativ 30 de minute am ajuns în stația centrală din Veneția. Acolo este și gara, și stația de tramvai, și cea de autobuz, și parcarea pentru mașini. De acolo e destul de simplu să te orientezi: merge spre locul unde vezi apă. Am trecut pe podul de sticlă, despre care a văzut cândva un documentar la TV, și într-adevăr este alunecos. Dacă cumva plouă sau este umezeală îți poți rupe gâtul foarte simplu. Trebuie să îți spun că habar nu am avut nimic despre Veneția. Nu sunt genul de turist care face cercetări istorice înainte de a merge într-un loc. Așa că am aterizat în Veneția fără nicio hartă, fără orientare și fără a avea habar ce trebuie să vizităm. La intrare există o hartă mare a orașului. Acolo am văzut Piața San Marco, mi s-a părut cea mai mare și am zis acolo mergem. Fără să știm dacă este un obiectiv turistic, dacă este ceva de vizitat sau nu. Dar am avut o intuiție bună. Piața San Marco este cea mai mare și cea mai cunoscută din Veneția.

Venetia (6)
Dar ca să ajungem acolo a trebuit să ne orientăm asupra un mijloc de transport. În Veneția te poți mișca pe apă, cu ambarcațiuni, sau pe jos, peste podurile ce leagă orașul. Cum nu aveam o hartă, mersul pe jos a fost exclus. Așa că am ales transportul pe apă. Aici poți alege dintre: vaporetto, ca un fel de autobuz, ambarcațiuni cu motor mici, ca un fel de taxi, și gondole, dar acestea merg numai pe trasee bine stabilite. Localnicii au ambarcațiuni mici în fața casei. Efectiv calci din barcă în casă. Am rămas fascinată de acest aspect. Noi am ales vaporetto, pentru că este mult mai ieftin față de un taxi. Un bilet = o călătorie și costă 7,5 euro, pe o direcție, valabil 75 de minute. Au italienii o cultură pentru biletele cu timp orar. Și în alte orașe am văzut că biletele de autobuz sunt valabile o anumită perioadă de timp pe toate liniile, în loc de un 1 bilet pe o linie fără limită de timp. La casa de bilete pentru vaporetto o coadă imensă, șerpuită, de turiști care abia așteptau o călătorie prin uimitoare Veneția. În schimb, la automatele de bilete, liber. Nimeni. Efectiv toți se înghesuiau la ghișee. Așa că am ales un automat, am introdus cardul și în 10 secunde aveam biletele. Automatele au instrucțiuni și mai multe limbi, așa că sunt simplu de folosit. Le prefer, deoarece m-am obișnuit cu ele din Austria, de la metro, acolo unde sunt numai automate. Te descurci sau nu, e treaba ta. Liniile de vaporetto sunt atât de încâlcite, de îți vine să plângi. Nu am reușit să înțeleg după ce logică funcționează, dar știam că mergem în Piața San Marco, așa că am așteptat vaporetto cu numărul alocat, și am urcat la bord. Înghesuială maximă! Plin de turiști, mai ales chinezi.

Venetia (3)
După vreo 2 kilometri și ceva, și aproximativ 30 de minute pe vaporetto, am ajuns în Piața San Marco. Vacarm, nu altceva. Lume multă, înghesuială, gherete cu produse de vânzare, vânzători ambulanți, terase. Vânzătorii ambulanți sunt cei mai răi. Vând selfie-stickuri, tricouri, pălării, genți, toate contrafăcute. Există chiar și unii ce încearcă să prostească turștii prin schema „trandafirul pentru iubită”. Atenție la bagaje, sacoșe sau genți. Noi am încercat să ne ferim pe cât posibil de vânzătorii ambulanți, refuzând scurt și din start orice abordare.

Venetia (2)
Piața San Marco este un obiectiv de vizitat dacă mergi la Veneția. Are tot felul de magazine de unde poți cumpăra suveniruri la prețuri mult mai bune decât de la tarabele ce te întâmpină pe esplanadă. Întotdeauna e bine să cauți magazinele mai ascunse, cele de pe alee, nu cele principale, deoarece au prețuri mai bune și chestii mai interesante. De exemplu: pe 10 magneți pentru frigider am dat 5 euro, când la tarabe am găsit 3 magneți la 10 euro. Dacă te aventurezi pe străduțele inguste adiacente pieței, vei descoperi podurile Veneției, de unde poți urmări traseul gondolelor. Deși sunt scumpe, o călătorie costă de la 80 la 100 de euro pentru maxim 6 persoane, erau destui doritori. Până la urmă o plimbare cu gondola este o experiența unică, pe care eu am ratat-o din păcate. Să nu crezi că gondolierii sunt ca în filme. Au pălării pe care nu le poartă, teoretic au și costum specific, dar nu toți erau îmbrăcați cu trebuie. Și nu cântă. Din ce am observat, condusul unei gondole necesită destul efort, așa că numai chef de cântat nu au.

Venetia (4)
De acolo, am mers frumos pe marginea mării până ni s-a făcut foame și am decis să ne oprim la una dintre terase. Partea bună e că toate au meniurile și prețurile la intrare ca să poți să vezi dacă îți place sau nu. Partea proastă e că nu apuci să te uiți că apare un chelner care te „racolează”. Am ales un meniu complet, felul I și felul II, deoarece era mai ieftin decât cele două feluri adunate. Am mâncat paste cu fructe de mare și fructe de mare pane, că doar trebuia să încerc ceva local. Chelnerii nu par a fi italieni, deși vorbesc italiană, dar și engleză. Am plătit folosit cardul de debit, ca mai peste tot pe unde am fost.
Din păcate, excursia mea la Veneția a fost foarte scurtă. Mi-aș fi dorit să am măcar încă o zi să pot merge la Murano, unde am înțeles că o călătorie durează 4 ore. Mi-aș fi dorit să am timp să explorez mai mult străduțele înguste și să gust mai mult din uimitorul oraș.

Imi vreau tara inapoi

Gânduri haotice despre stranieri

Acum destul de mulți ani când încă se circula cu pașaportul în afară, prietenele mele cele mai bune au plecat în Italia. Prietene pentru ca erau 2 gemene. Când s-a dat liber la vize au reușit să vină în România și au trecut și pe la mine. Din poveste în poveste am ajuns la ce lucrează și atunci am auzit pentru prima oară cuvântul “busta paga”. Prietena mea nu a reușit să găsească echivalentul românesc așa ca s-a chinuit cu explicații până ce am înțeles ca e vorba de fluturașul de salariu. Problema ei a fost că pur și simplu nu știa cuvântul în limba română. Ai ei tocmai de asta hotărâseră să plece din România. Erau amândoi șomeri de foarte mult timp și fără nicio perspectivă. Fetele habar nu aveau cum e cu serviciul. Abia în Italia s-au întâlnit cu aceasta noțiune. Acum nu te gândi ca le iau apărarea stranierilor. Unui își dau în stambă. Așa cum e si cazul surorii cumnatei mele care mi-a spus ca sunt analfabetă că nu am ieșit din România pe când ea trăiește în Italia. Dar sunt și cazuri în care “come si dice aicea la voi în Romania” are un fundament real. Oamenii aia pur și simplu nu știu că există x chestie și la noi. Și atunci dacă ei sunt limitați de realitatea lor românească și vad viața din afara trăiesc cu impresia că la noi nu exista multe chestii pe care ei le văd în afară. Pentru ca aici nu au fost interesați sa le vadă. Și de aici apare și falsa lor superioritate. Deoarece învață lucruri noi și în limitarea lor, trăiesc cu impresia că sunt singurii care au aflat despre ele.

E haos, e un haos general mai ales pe șosele, căci în rest încerc să evit orice contact cu magazinele, autoritățile și chiar străzile din oraș. Vin repede la birou și încerc să plec la fel de repede, să evit zonele comerciale. Acolo e aglomerație de dimineață până seara. Zici că se termină salamul, care apropo „la noi în Italia” e doar 5 euro batonul, nu 40 de lei ca în țara asta de căcat. Sunt sute de accidente, care de care mai grave. Drumurile noastre sunt principalul vinovat în general, dar în particular luna august parcă explodează. Ies numai tâmpiți care nu au mai pus mâna pe volan de ani de zile. Închiriază mașini de fițe și fac accidente. Prioritate? Condus prudent? Ce e aia, când ei își permit „rable de lux” și merită să apese pedala până la fund în depășiri riscate? Numai în ultima săptămână am văzut cel puțin 3 accidente cu victime, unele mortale, în care erau implicate mașini cu numere de Italia/Spania/Anglia.

Așa mi s-a acrit de luna august… de toată aglomerația, de tot haosul, de toate accidentele. Și mai ales de toți care se plâng că au plecat din țară pentru că le era rău, dar când revin în țară se comportă ca niște bizoni doar fiindcă pot. Aici li se pare că li se cuvine totul. Că aici nu sunt reguli, că ei dacă vin cu câțiva euro în buzunar sunt stăpâni și noi, cei rămași în țară, ultimii proști meniți să îi servească pe ei. Ei sunt diaspora care mă disperă în fiecare an cu aerele și cu ifosele lor. Ei sunt cei care nu înțeleg că chiar dacă am rămas în România, avem și noi venituri și toți trebuie să respectăm legi. Dacă acolo ștergi babe la cur, nu înseamnă că aici trebuie să îți șterg eu flegma pentru că o lună tu vrei să fii domn.

De la anul, cred că o să plec eu din țară în luna august.

Frumusețea este relativă?

Să nu fii o persoană prea deșteaptă, că fug oamenii de tine, dar nici proastă, că toți te vor ocoli. Să nu fii cu nasul pe sus, dar nici să-ți mănânce toți câinii din traistă. Să nu fii zgârcit, dar nici prea darnic. Să nu te îngrași prea rău, dar nici să slăbești prea tare. Să nu te machiezi prea strident, dar nici să stai nemachiată că ți se văd porii, punctele negre și toate acele imperfecțiuni ale pielii. Să nu te îmbraci prea provocator, dar nici să te acoperi de tot. Să nu stai într-o relație care nu te avantajează, dar să știi că e păcat să fii singură. Să nu faci sex din prima seară, dar nici să nu te măriți virgină. Să nu te întinzi mai mult decât îți este plapuma, dar să nu care cumva să te mulțumești cu puțin. Să nu folosești produse de slăbit, dar nici să nu sari calul cu mai mult de 5 kilograme peste greutatea maximă admisă. Să nu iei steroizi anabolizanti, dar ai fi un om tare drăguț dacă ai avea un corp sculptat și proporționat incredibil de frumos.

14054791_1314406915251050_1923495806_n

Pe bune?!

Serios, până unde suntem în stare să mergem? Cât de departe suntem dispuși să ajungem? Câte reguli vom mai îndruga pentru a ne simți bine noi înșine? Bineînțeles că știu, este mai ușor să pui lupa pe celălalt decât să te uiți la tine, să te descoperi și să identifici toate acele defecte și nereguli pe care, dacă vrei să duci o viață fericită, trebuie să le îndrepți. Este greu să lupți cu propriile neajunsuri și este și mai greu să recunoști faptul că greșești. V-am arătat și-n alte articole indignarea mea vis-a-vis de regulile scrise sau nescrise despre ceea ce se face sau nu se face.

Ei bine, adevărul este că avem o singură viață. Una singură. Și dacă nu profităm de ea, se duce mai repede decât am clipi. De ce ne-am amărî cu ce se face sau nu ce face?! Important este ca tu să fii tu. Nu trebuie să îți schimbi standardele sau viața pentru a fi acceptat și iubit de cei din jur, trebuie să iei toate măsurile necesare pentru a te simți mândru de propria tine. Dacă te judeci, nu te apreciezi și nu te iubești, la fel vor face și ceilalți oameni. Iar dacă a te simți bine în pielea ta înseamnă să ai nu știu câte kilograme, să îți pui silicoane în fese, să consumi steroizi anabolizanți sau să citești 10 cărți pe luna, fă-o. Ești liber să faci ce vrei pentru a te simți fericit.

Frumusețea este relativă. Nu-i frumos ce-i place lui/ei, e frumos ce-ți place ție. Așadar, nu trebuie să ne încadrăm în niște standarde anume, trebuie să ne încadrăm în parametrii impuși de noi înșine. Oricum ai arăta, meriți tot ce este mai bun, meriți respect, iubire, compasiune și așa mai departe. Nu contează musai aspectul, cât contează sănătatea ta. Orice sacrificiu ai face, fă-l pentru a-ți menține sănătatea, nu pentru a te încadra în standardele impuse de societate.

Și dacă trebuie să spargi barierele și să încalci regulile scrise sau nescrise, fă-o. Meriți să fii fericit. Meriți să trăiești viața pe care o vrei și nu uita, lumea aparține curajoșilor, iar eroii se nasc atunci când ignori turma și adopți calitatea de a fi un om excepțional. Poți fi o persoană incredibilă. A fi diferit nu-i musai ceva rău. A fi diferit înseamnă a fi deosebit.

Hotel review: Villa Ca’ D’oro Mestre

Când a fost vorba să mergem și la Veneția am început să caut hoteluri cu loc de parcare. De fiecare dată când plec în concediu cu mașina, acesta este un aspect important pentru mine. Țin la mașinile pe care le am și mai ales nu am chef de probleme fix în concediu pentru că am parcat undeva unde nu aveam voie doar pentru că nu am știut lucrul acesta. Dar, hotel cu parcare în Veneția este un lucru aproape de imposibil. Până nu am ajuns acolo nu am știut că în Veneția există o singură parcare pe singura bucată de pământ ce leagă orașul de uscat. Acolo e și gara și stația de autobuz. În rest, doar apă, bărci și poduri. Hotelurile pe care le-am găsit și care ofereau și loc de parcare aveau niște prețuri imposibile pentru acest serviciu. Cel mai mic preț a fost de 30 de euro pe zi. Așa că m-am decis că e mai bine să caut cazare în apropiere, într-o locație de unde să pot ajunge simplu la Veneția cu mijloacele de transport în comun.

Mestre
Villa Ca’ D’oro este situată în orășelul Mestre, la 30 de minute de mers cu tramvaiul de Veneția. De pe autostradă este relativ ușor de ajuns, vila fiind situată undeva la periferia orașului. Așa că după ce am ieșit de pe autostradă, am mers câțiva kilometri și pe dreapta am dat de vilă. Aceasta are intrare prin față, pe o stradă laterală și intrare prin spate, direct din șosea, unde se poate parca mașina. Curtea este împărțită în 2 zone: partea de parcare cu pietriș și partea de relaxare cu iarbă. Ne-a întâmpinat proprietarul care este o persoană foarte drăguță și deschisă la dialog. Vorbește și puțină engleză, deci vă puteți înțelege cu el chiar dacă nu știți italiană. Eu m-am înțeles destul de bine cu el în italiană. Ne-a arătat camera, care este fix ca în poza de pe site: spațioasă, curată și, cel mai important, are aer condiționat. Când am ajuns noi era o zi caniculară de-a dreptul, așa că AC-ul din cameră a fost binevenit. Ne-a așteptat inclusiv cu apă rece, pusă în frigiderul din cameră, din partea casei.

Gazda noastră, obișnuită cu turiștii care se cazează la Villa Ca’ D’oro doar pentru a merge la Veneția era deja pregătită. Am deschis gura doar să zic: am vrea să mergem… și el a completat: la Veneția. Stația de tramvai este la aproximativ 5 minute de mers pe jos de vilă. Vila este în lateralul unui sens giratoriu și se merge până la următorul sens giratoriu, se face stânga și la câțiva metri este stația de tramvai. Partea un pic nasolă este că pe o porțiune de drum de la vilă până în stație nu există trotuar, așa că trebuie să mergi pe acostament. Dar cu puțină atenție s-a rezolvat cu bine și acest aspect. Pentru că am mai avut probleme cu cumpărarea de bilete și cu controlorii prea zeloși în Ungaria, am întrebat gazda cum se face să cumpărăm bilete ca să evităm problemele. Ei bine, spre surpriza mea avea deja bilete cumpărate. Prețul unui bilet este de 1,5 euro pentru o călătorie. Deci 2 persoane x 2 călătorii = 6 euro. Ne-a dat inclusiv bonul de cumpărare ca să fim siguri că prețul e fix ăla.

camera_mestre

În cameră este un par dublu confortabil, un birou cu veioză, un dulap mare, un dulap mai mic ce ține loc de suport TV și ascunde frigiderul, noptiere, veioze pe noptiere și un fotoliu. Camera are balcon, așa că am putut fuma acolo. În baie există duș, chiuvetă, bideu și pe lângă săpun, prosoape, foehn, etc. am găsit chiar și trusă de cusut. Toate băile de la toate hotelurile în care am stat din Italia au și bideu. Prizele sunt un pic ciudate deoarece sunt foarte mici și ai impresia că un încărcător de telefon nu se va potrivi, dar nu ai de ce să îți faci griji. Au aceeași dimensiune ca și prizele noastre, deci se potrivesc fără probleme.

Villa Ca’ D’oro este foarte bine întreținută și arată extrem de bine. Nu vezi semne de deteriorare și este foarte curat peste tot. Gazda noastră chiar meșterea ceva atunci am ajuns noi și a trebuit să se scuze că era plin de vopsea. Curtea este curată și îngrijită, cu mese și scaune unde putut bea cafeaua dimineața. Există și loc de joacă pentru cei mici, în caz că ai plecat în concediu cu ei. Singura problemă au fost țânțarii. Deci eu nu am văzut în viața mea asemenea țânțari. Parcă erau ieșiți dintr-un film de groază, mutanți nu altceva. Mari cât o libelulă aproape, când te mușcau ziceai că te-a împușcat cineva.Și lăsau niște blânde imense, care se mai și umflau.

O mare problemă pentru mine a fost și căldura umedă, sufocantă. Seara am dat drumul la AC și s-a răcorit în cameră, dar noapte l-am închis. M-am trezit pe la o bucată de noapte, lac de transpirație, bocind în hohote (cel mai probabil am visat ceva foarte urât) de nu reușeam să mă liniștesc. Așa că l-am rugat pe domnul K să dea drumul la AC că mor încet. Cum s-a răcorit în cameră, cum m-am liniștit și eu și am dormit bine până dimineață.

Deși vila are Wi-Fi, nu ne-am atins de internet pentru că nu am avut nevoie. Eram super obosiți seara de la călătoria la Veneția și a doua zi plecam spre casă așa că am preferat să ne odihnim. Micul dejun a fost inclus în prețul camerei. Asta e o altă păsărică de-a mea când merg în concediu. Deși acasă sar mai tot timpul peste micul dejun din lipsă de timp, în concediu îmi place să am micul dejun inclus și astfel pot să sar peste prânz de exemplu. Nu a fost foarte bogat, am avut mezeluri, ouă fierte, unt, gem, lapte, suc, cafea, dar a fost mulțumitor. Totuși am dus dorul paparei cremoase cu care m-am obișnuit la Paprika M1, dar asta e altă poveste.

Preț pe cameră cu mic dejun inclus pentru 1 noapte: 70 euro. Rezervare făcută pe booking.com

Page 1 of 11612345...102030...Last »
error: Content is protected !!